Marea asfaltare de la Curtea de Argeș, în fața celui de-al patrulea eșec

# Costinel Vasilescu (foto), fost viceprimar al orașului: ”Dacă și de această dată se anulează procedurile, voi începe să strâng semnături pentru demiterea conducerii Primăriei”. Se întâmplă din nou! Aproape că ne-am plictisit să consemnăm eșecurile unui proiect care se dorea grandios, un proiect destinat îmbunătățirii nivelului de trai al cetățenilor din Curtea de Argeș. ”Marea asfaltare” a constituit un subiect fierbinte încă din anul 2010, an în care a fost semnat contractul de finanțare. Subiectul a fost întors pe toate părțile în campania electorală din vara acestui an, fiind, de fapt, unul din punctele de ”bătaie” ale fostului și actualului primar, Nicolae Diaconu.
Așa cum am menționat și în numerele trecute ale publicației, nu are rost să recapitulăm gafele monumentale făcute, începând cu 2010, de administrația locală, gafe care au dus, de trei ori, la anularea procedurilor de licitație. Ultima dată chiar luîndu-se decizia, undeva la sfârșitul anului trecut, de refacere a documentației. Caietul de sarcini cu pricina ar fi dus până în final, oricum, la anularea licitaţiei, poate şi la returnarea banilor europeni care ar fi ajuns să fie cheltuiţi.
Iată clasamentul făcut în data de 7 mai a.c., la momentul deschiderii ofertelor financiare:

1. Valah Construct-Tel Drum    58,00% din prețul de evaluare
2. Eurovia – Comesad             67,19%
3. Argecom – Eurostrada               67,29%
4. Euroconstruct                            69,06%
5. Star Trading – Zeus                    70,80%
6. Strabag                                 72,43%
7. Straco – General Trust               72.50%
8. Delta ACM                                 90,20%

Două asocieri de firme au contestat la CNSC, pentru a patra oară, procedurile de licitație

Asocierea formartă din Valah Construct și Tel Drum a formulat contestație la CNSC. Aceștia au înregistrat cea mai bună ofertă financiară, însă au fost descalificați din motive pe care le consideră absurde.
Straco și General Trust, deși situați pe penultimul loc la oferta financiară, au contestat și ei la CNSC rezultatul procedurii și au cerut, în subsidiar, și suspendarea procedurilor de atribuire.
Conducerea S.C. VALAH CONSTRUCT: ”Considerăm că decizia de respingere a ofertei noastre a fost luată, de către Comisia de Evaluare, cu încălcarea prevederilor legale în vigoare și, ca urmare, am formulat și depus o contestație la CNSC împotriva rezultatului procedurii de evaluare.”

Locuitorii orașului au și uitat promisiunile din campanie

Imediat după semnarea contractului de finanțare, în prezența secretarului de stat Răzvan Murgeanu, subiectul ”marii asfaltări” a devenit, mai curând, unul politic decât o preocupare reală a administrației. Locuitorii orașului deja își văd de treburile lor și acceptă ca atare șoselele pline de gropi și denivelări care, la ora aceasta, ar fi putut arăta cu totul altfel. Promisiunile din campania electorală s-au prăfuit și ele, totul se află într-o stare de încremenire. ”Până și la Catedrală se lucrează cu încetinitorul, darămite la drumurile noastre stricate!” – spune un localnic, scârbit și el de hățișurile fără sfârșit ale democrației românești...
Costinel Vasilescu, fost viceprimar al orașului: ”Nu îmi vine să cred ce se întâmplă. Am ajuns de râsul lumii, să nu fim în stare să organizăm corect o licitație, în condițiile în care, în alte orașe, asfaltarea este pe cale să se încheie deși procedurile au început în urmă. Dacă și de această dată se anulează procedurile, voi începe să strâng semnături pentru demiterea conducerii Primăriei.”
Deși am încercat în repetate rânduri să îl contactăm, pentru un punct de vedere, și pe edilul Nicolae Diaconu (foto), acesta nu a binevoit să ne onoreze... Vom reveni.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea