Autografe valoroase, la Biblioteca Județeană, în noua donație a prof. univ. dr. Petre Popa
Luni, 07 Aprilie 2025 13:07
Prin generozitatea și bunăvoința dlui. prof. Petre Popa, o nouă donație de carte din partea domniei-sale a îmbogățit colecțiile de documente ale Bibliotecii Județene „Dinicu Golescu” Argeș. În lucrările donate regăsim autografe și dedicații adresate familiei Popa din partea unor importante personalități culturale românești: academicianul Eugen Simion, istoricul Constantin C. Giurescu, scriitorul Marin Preda, precum și ale unor personalități locale.
Petre Popa (n. 1935- ) este istoric, profesor universitar doctor, născut la 16 august 1935, în satul Bocșa, județul Vâlcea. Urmează Facultatea de Istorie din cadrul Universității București, în perioada 1953-1958. În anul 1974 obține titlul doctoral, în urma susținerii tezei „Contribuții argeșene la principalele momente din istoria poporului român”. În anul 2000 obține titlul de profesor universitar al Catedrei de Istorie-Muzeografie din cadrul Universității din Pitești.
Remarcabil istoric al Piteștiului, înzestrat cu vocația întemeierii, de numele său sunt legate multe înfăptuiri de-a lungul timpului: Mausoleul Mateiaș, Cartea Eroilor, Casa Cărții, Facultatea de Istorie a Universității din Pitești, Enciclopedia Argeșului și Muscelului. Activitatea științifică și editorială a prof.univ.dr. Petre Popa este bogată și diversificată, alcătuită din volume de specialitate apărute la edituri importante, cursuri universitare, teste didactice pentru bacalaureat și admitere în facultate, studii și articole de presă cu tematică istorică, participări la manifestări științifice în țară și peste hotare.
La secția de Colecții Speciale din cadrul Bibliotecii Județene „Dinicu Golescu” Argeș, în două vitrine separate se află Fondul Livia și Petre Popa, cărți dăruite bibliotecii de-a lungul anilor până în prezent de istoricul și omul de cultură Petre Popa.
Fondul de carte Petre Popa constă în volume de literatură și istorie, lucrări de autor, dar și lucrări primite de la alți scriitori, majoritatea cărților cu autograf și dedicații către profesorul Petre Popa. Pe pagina de titlu a fiecărui volum regăsim ex-librisul „Fondul de carte Petre Popa (1935- ). Prof.univ.dr.istoric”, urmat de ștampila cu precizarea „Donație pentru Biblioteca Județeană Argeș, data și numărul”. Fondul de carte Livia Popa cuprinde cărți de pedagogie, istorie și critică literară, literatură, cultură și civilizație, fiecare având pe pagina de titlu ex-librisul cu mențiunea „Fondul de carte Livia Popa (1936-2001). Prof.Gr. I Limba română”, și ștampila cu precizarea „Donație pentru Biblioteca Județeană Argeș, data și numărul”. Majoritatea volumelor conțin autografe din partea autorilor și dedicații.
Astfel, se remarcă în ultima donație, pe volumul 3 al lucrării „Scriitori români de azi”, de Eugen Simion (Bucureşti, Cartea Românească, 1984) autograful și dedicația autorului. Eugen Simion a fost critic și istoric literar, profesor universitar, membru al Academiei Române și președinte al acestui for cultural român din anul 1998 până în 2006. Academicianul Eugen Simion adresează o frumoasă dedicație către familia Popa din Pitești, cu care acesta a avut o legătură de prietenie: „Pentru Livia Popa, minunata mea colegă, omagiu amical. De asemenea, Domnului Petre Popa, cu bucuria de a-l cunoaște, Eugen Simion, 28 martie 1984“. Lucrarea deține ex-librisul prof. Livia și Petre Popa. Un alt autograf dintr-o donație anterioară regăsim în „Dimineața poeților” (București, Cartea Românească, 1980), unde autorul Eugen Simion semnează o dedicație emoționantă: „Doamnei Livia și domnului Popa, gazde îndatoritoare într-un Pitești care, fără ei, mi-ar fi străin. Cu emoție, Eugen Simion, 6 mai 1982”.
Este demn de remarcat în această donație a prof. Petre Popa și autograful marelui romancier din perioada postbelică, Marin Preda, pe volumul „Imposibila întoarcere”, ediția a 2-a revizuită și adăugită (Bucureşti, Cartea Românească, 1972), care semnează pe pagina de titlu următoarele gânduri: „Tov. Petre Popa....cu cele mai sincere urări de succes în activitatea sa din partea lui Marin Preda, Pitești, 26 martie 1973”.
O valoare bibliofilă deosebită are cartea „Jurnal de călătorie. Impresii din Statele Unite ale Americii, Paris şi Londra, autor Constantin C. Giurescu. (Bucureşti, Cartea Românească, 1971). Istoric și membru al Academiei Române, Constantin C. Giurescu semnează un autograf și dedicație către prof. Petre Popa: „Domnului Petre Popa, în amintirea întâlnirii noastre la Pitești, cu cele mai alese sentimente, Constantin C. Giurescu, 26 XI 1972“. Lucrarea deține ex-librisul prof. Petre Popa.
Volumul „Agricultura Argeșului și Muscelului: mică enciclopedie: evoluție, organizare, instituții, portrete”, autor Constantin Budan și prefațator Gheorghe Glăman (Piteşti, Tiparg, 2015), deține autograf din partea autorului și o frumoasă dedicație adresată prof. Petre Popa: „Distinsului prof.univ.dr. Petre Popa, Cu alese sentimente de stimă, admirație și recunoștință pentru înalta Domniei voastre polivalentă eminențe cu care acționați în viața Cetății și onorați cultura românească, îngăduiți-mi să vă dedic această modestă lucrare. Mulțumiri pentru inspirație, sugestie și sprijin! Omagiul și afecțiunea noastră! 25 iunie 2015”. Lucrarea “Cartea de istorie - cu fața spre viitor”, autor Titu Georgescu, antologie de texte selectate și comentate de Gheorghe Diaconu (Goleşti – Vâlcea, Editura Fântâna lui Manole, 2024), deține autograful antologistului Gheorghe Diaconu. Volumul 1 (A-B) al cărții “Enciclopedia muzicii româneşti: de la origini până în zilele noastre”, autor Viorel Cosma în colaborare cu Luminița Vartolomei și Constantin Catrina (Bucureşti, Arc 2000, 2005), are pe pagina de titlu autograful autorului Viorel Cosma, cu ex librisul prof. Livia și Petre Popa. Și “Episcopia Argeşului: 1793-1949”, de Teodor Mavrodin (Piteşti, Europroduct, 2005), deține autograful autorului și ex librisul prof. Livia și Petre Popa: “Domnului prof.univ.dr.Petre Popa, în semn de prețuire, 29.09.2006, Teodor Mavrodin“.
Volumul de poezii „Fîntîni”, de Ludmila Ghiţescu, în colaborare cu Virgil Carianopol (Bucureşti, Editura pentru literatură, 1969), deține autograful autoarei, cu ex-librisul profesorilor: Ion Nania și Petre Popa. Poeta Ludmila Ghiţescu semnează pe pagina de titlu dedicația catre profesorul Petre Popa: „...în semn de respect și deosebită prețuire, Ludmila Ghițescu, 20 mai 1970”. Pe pagina de titlu a lucrării „Parlamentari de Argeș-Muscel: pagini enciclopedice: portrete, legislație, context istoric”, de Constantin Budan (Piteşti, Tiparg, 2018), regăsim autograful autorului, care semnează următoarea dedicație: „Domnului profesor Petre Popa, Cu aleasă considerație și recunoștință! C. Budan, 19 mai 2018”.
Face parte din ultima donație a Fondului de carte Livia și Petre Popa și “Dicţionarul presei argeşene”, autor Ilie Barangă (Iaşi, Do-minoR, 2005), care deține ex-librisul prof. Livia și Petre Popa și autograful autorului, Pe volumul „G. Călinescu: Între Apollo şi Dionysos: Eseu”, de Dumitru Micu (Bucureşti, Minerva, 1979), autorul semnează o dedicație și autograf pentru familia Popa: „Doamnei Livia Popa, omagiu colegial, respectuos; Domnului prof. Petre Popa același omagiu, însoțit de urarea de a găsi suficient timp pentru a-și dărui voluptățile intelectuale inerente (pe lângă marile eforturi) profesiei de istoric, 27 iunie 1979, Dumitru Micu“. Lucrarea „Generali Câmpulungeni”, autori Vasile Novac și Ştefan Trâmbaciu (Piteşti, Cultura, 1996) deține ex-librisul prof. Livia și Petre Popa și autograful autorului Vasile Novac: “Domnului prof.univ.dr. Petre Popa, cu prețuirea unuia dintre autori, Vasile Novac“.
Alte cărți cu dedicații și autografe din partea autorilor pe care le regăsim în donație sunt: „Sus stele, jos stele. Poezii 1930-1970”, de Constantin Miu-Lerca (Bucureşti, Cartea Românească, 1971), cu ex-librisul prof. Livia și Petre Popa; “Martiri argeşeni şi musceleni: 1939-1989”, de Zicu Ionescu și Remus Petre Cîrstea (Piteşti, Tiparg, 2006), cu ex-librisul prof. Livia și Petre Popa; “Momente şi figuri argeşene”, Vol. 1, de Ion Cruceană (Piteşti, Palatul culturii, 1980); “Piteşti”, Vol.1, de Teodor Mavrodin, Mircea Gîlcă, Violeta Sima (Bucureşti, Direcţia Generală a Arhivelor Statului din Republica Socialistă România, 1988), cu ex-librisul prof. Livia și Petre Popa; “Românii subtransilvani în secolul al XIX-lea : Județul Covasna: contribuții documentare”, de Ana Grama Brescan (Arcuș, Arcuș, 2007); “Un elefant sub preş: Schiţe umoristice”, de Mihail Ecovoiu Doreanu (Bucureşti, Editura Ion Creangă, 1976), cu ex-librisul prof. Petre Popa.
Mai amintim din această colecție dăruită de dl. Petre Popa, care acum face parte din Fondul de carte Livia și Petre Popa, următoarele volume:“Câmpulung şi judeţul Muscel : Monografie ilustrată”, de Gheorghe Chiţa (Bucureşti, Ars Docendi, 2007); “Colegiul Național I.C. Brătianu din Pitești: 132 de ani de existență” , de prof. Cornelia Domnișoru și Alecsandru Smaranda (Pitești, S.n, 1998); “Din istoria învățământului comercial : Pitești (1899-1999)”, prof.: Elena Diaconescu și Daniel Diaconescu (Pitești, Data Processing, 1999); “Jandarmeria română 1850-1949 : Pagini dintr-o istorie nescrisă” , de Vasile Mihalache și Ioan Suciu (Bucureşti, Editura Ministerului de Interne, 1993); „Topoloveni : 1968-2018: 50 de ani de la ridicarea la rang de oraș”, redactori: Dan Pavel, Spiridon Voinescu.(Topoloveni, Primăria orașului Topoloveni, 2018).
Cristina Baciu, Biblioteca Județeană „Dinicu Golescu” Argeș