81 de ani de la moartea lui Ion Minulescu

Ion Minulescu, unul dintre cei mai importanți poeți simboliști, și-a legat numele de Pitești, unde a urmat școala primară și gimnaziul. ”În gimnaziul pe care l-am frecventat la Pitești am luat contact cu poeziile lui Eminescu” – spunea Minulescu.

S-a născut la București, pe 6 ianuarie 1881. Rămas orfan de tată chiar înainte de naștere, copilărește la Slatina, locul de baștină al mamei sale. A urmat școala primară și gimnaziul la Pitești, unde este de notorietate că a rămas corigent la limba română. Susține Bacalaureatul în anul 1989 la București și urmează doar un semestru Facultatea de Drept din cadrul Universității din București. În anul 1990 pleacă la Paris unde gustă din plin viața literară a vremii, deși intenția lui era aceea de a studia Dreptul. Fascinat de scris, Minulescu începe un drum prolific.

Se cunoaște faptul că tânărul poet publicase încă de pe vremea când era la Pitești, dar adevărata ascensiune o cunoaște în perioada 1906-1907. Atunci apar primele sale romanţe în „Viaţa literară”, „Viaţa românească” şi „Convorbiri critice”

În 1908 debutează editorial cu „Romanţe pentru mai târziu” şi ulterior ca prozator, cu „Casa cu geamurile portocalii”.

În anul 1914, Ion Minulescu se căsătorește cu Claudia Millian (1887-1961) și ea poetă simbolistă. Cuplul aduce pe lume o fetiță, Mioara, care se va dedica întreaga viață păstrării memoriei părinților săi.

Primul război mondial determină familia Minulescu să se refugieze la Iași, unde Ion Minulescu va publica volumul de proză Măști de bronz și lampioane de porțelan (1920).

Activitatea sa literară contină la cel mai înalt nivel, cu scrieri în proză și dramaturgie.

În anul 1924 apare romanul Roșu, galben și albastru, unul din marile succese literare ale vremii. Omul care trebuie să moară, „grotescă tragică în trei acte”, publicată mai târziu, în 1939, sub titlul Ciracul lui Hegesias – un alt succes al lui Minulescu. În 1930, apare volumul Strofe pentru toată lumea, precum și culegerea de nuvele fantastice Cetiți-le noaptea.

Pe 11 aprilie 1944, Minulescu moare la București, în urma unui arac de cord.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea