"Dacă nu o să reuşesc, oricum mai am şi alte variante!"

# Simona Bucura Oprescu, despre candidatura vizată la alegerile parlamentare. Consilierul Judeţean Simona Bucura Oprescu pare dezamăgită de modul în care se fac jocurile în listele USL pentru alegerile parlamentare de la sfârşitul acestui an. Deocamdată, până la tranşarea candidaturilor pe colegiile PSD, trebuie să se "bată" cu şase colegi "pe un loc de parlamentar care nu se ştie care e...". Fostul vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Argeş susţine că sunt suficiente maxim trei mandate pentru un parlamentar şi spune că trebuie lăsat loc şi pentru tineri, subliniind că cei care au deţinut mandate până acum au avut destul timp să dovedească ce pot. Despre aşteptările şi nemulţumirile Simonei Bucura Oprescu, aflaţi mai multe din interviul pe care l-a acordat săptămânalului Atitudine în Argeş.

”Am depus la secretarul general PSD o solicitare privind intenţia de a candida”

# Săptămâna trecută a expirat termenul pentru depunerea dosarelor celor care doresc să candideze pentru parlamentare, în cadrul USL şi s-au purtat discuţii vizavi de împărţirea colegiilor. La ce soluţie s-a ajuns în acest moment?
- Situaţia candidaţilor pe colegiile PSD nu este încă tranşată. La rândul meu am depus la secretarul general PSD o solicitare privind intenţia de a candida. Saptămâna aceasta va fi decisivă urmând a fi consultate organizaţiile PSD din fiecare colegiu în ceea ce priveşte candidaturile depuse. Aştept graficul acestor consultări, fiindcă dincolo de persoane am anumite pricipii pe care doresc să le fac cunoscute colegilor cu ocazia acestor consultări.
# Aţi fost hotărâtă încă de la început să luptaţi pe un colegiu parlamentar. S-a "găsit" un loc pentru dumneavoastră şi ce părere aveţi despre cum s-au distribuit colegiile în această etapă?
- În fapt, în urma unor calcule cu multe necunoscute pe care nu am reuşit să le urmăresc pâna la capăt, suntem şapte candidaţi pe un loc de parlamentar care nu se ştie care e....
# Urmează o nouă "luptă" în cadrul PSD, pentru celelalte două locuri de parlamentari rămase neîmpărţite, între dvs., Cristian Gentea, Dorin Mărăşioiu şi Cătălin Rădulescu. La ce vă aşteptaţi?
- Din punctul meu de vedere problema nu o reprezintă o competiţie loială cu colegii menţionaţi mai sus. Problema este înţelenirea unor parlamentari ineficienţi pe nişte colegii, ca şi cum li s-ar cuveni. Plecând de la nevoia de a lăsa loc şi pentru tineri şi considerând că în trei mandate ai avut suficient timp să dovedeşti ce poţi, ceea ce cer tranşant este MAXIM TREI MANDATE PENTRU UN PARLAMENTAR! Consider că în ceea ce priveşte desemnarea candidaţilor, munca, loialitatea, expunerea şi mai ales câte voturi are capacitatea de a aduna în coşul personal un candidat TREBUIE SĂ FACĂ DIFERENŢA!
# Pe 12 octombrie va avea loc Comitetul Executiv pentru validarea candidaturilor, iar pe 17 octombrie vor fi lansaţi candidaţii. Ce surprize ar putea apărea?
- Eu nu-mi doresc surprinze! Îmi doresc doar şanse egale pentru toţi candidaţii, respectarea statutului partidului în acord cu regulile Internaţionalei Socialiste, adică tineri şi femei, o competiţie internă corectă, fără implicarea decidenţilor şi respectarea rezultatelor acestei competiţii! Vreau ca cei ce obţin funcţii de reprezentare naţională să fie cu adevarat reprezentativi şi la muncă. Nu-mi place clivajul "unii cu munca, cu consecvenţa, cu loialitatea şi cu expunerea iar alţii, aşa cum spunea un deputat.. CU EXPERIENŢA PARLAMENTARĂ!" Nu mai vreau parlamentari care-şi amintesc o dată la 4 ani de colegii cărati în spate de primari şi de conducerea Consiliului Judeţean!
# Cu ce propuneri veniţi pentru următorul mandat?
- Sunt trei teme pe care mi-am fundamentat proiectele pe care le voi promova. Prima temă reprezintă şanse egale la sistemul de învăţământ superior pentru cei care se nasc în mediul rural în raport cu cei din mediul urban. Cea de-a doua temă vizeaza tinerele mame, propunerea mea fiind ca absolut toate cheltuielile cu analizele complete pe perioada sarcinii să fie suportate de statul român. A treia temă are ca grup vizat mediul de afaceri, cel ce generează dezvoltare, valoare adaugată şi care se confruntă cu reguli fiscale arbitrare ce trebuie corectate atât ca abordare cât şi ca fond.
# Cum vedeţi alegerile parlamentare care bat la uşă şi cât de tensionată vă aşteptaţi să fie perioada de până atunci?
- Eu, de la sfârsitul lunii iunie când am ştiut că voi candida în toamnă, am stat într-o permanentă tensiune. Până acum mi-am autoimpus să aştept cuminte, cu decenţă, bun simţ, finalizarea desemnărilor. Considerând că indiferent de colegiu am avantajul unei notorietăţi bune, credibiltate, experienţă administrativă şi politică, mă mulţumeam cu desemnarea pe un colegiu. Acum vreau să imi aleg! Dacă nu o să reuşesc, oricum mai am şi alte variante! Îmi doresc ca procesul intern de desemnare a candidaţilor să se incheie cât mai rapid. Indiferent ce va urma, nu voi abandona lupta! Iar tensiunea va trebui să le-o transfer şi altora!
Cristina Stancu

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea