Nouă străzi de pământ din Pitești vor fi modernizate în 2025

Veștile bune continuă în administrație și vin chiar de la primarul Piteștiului, Cristian Gentea! Prezent la emisiunea ”Cafeaua cu piper” de la Antena 3 Pitești, edilul municipiului a anunțat săptămâna trecută că, până la finalul anului, nouă străzi de pământ vor fi modernizate. Lucrările se vor realiza doar cu fonduri din bugetul local.

După 2025, Piteștiul se va număra printre puținele orașe din România care nu mai au străzi de pământ.

”Anul acesta până pe 31 decembrie, din bugetul local noi vom moderniza 9 străzi de pământ. Asta mă bucură foarte mult! Strada Velișoara – Grigorești este gata, a fost și marcată. Ne rămâne numai o relație scurtă cu Strada Grigorești pe care va trebui să o facem după ce vom veni cu un zid de sprijin.

Toma Ghenea pe Calea Câmpulung se asfaltează în această săptămână și avem în lucru Zamfirești și Bogdan Petriceicu-Hasdeu. Deci lucrăm pe toate acestea și în prima ședință de Consiliul Local din 29 mai vom intra cu devizele actualizate pentru alte patru străzi: ultima din Tancodrom, Jean Constantinescu, două străzi pe platou în Craiovei (Spiru Haret și Azurului) și mai avem una în Turcești – Aurel Vlaicu.

Ne rămân patru străzi. Din păcate pe trei dintre ele mai avem probleme cu proprietatea, cu donațiile la domeniul public și una – Strada Zenitului care este în regulă. Și mai este una în Găvana, Despina Doamna care va fi gata anul acesta. În total sunt nouă.”, a declarat primarul Piteștiului, Cristian Gentea.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea