SUB TEII DOMNULUI MIHALACHE

Luni, 16 Iunie 2025 13:01

Suita întâlnirilor cu publicul cititor, aflat la vârsta marilor întrebări cu răspuns relativ, evaziv sau alternativ – este vorba despre adolescență – a continuat, în urmă cu două săptămâni, cu același generic devenit blazon - ”Sub teii domnului Mihalache”. Desigur, la Liceul Teoretic ”Ion Mihalache” din Topoloveni, acolo unde Biblioteca Județeană Argeș are un loc al ei, unul de carte și de suflet.

Dacă m-ar fi întrebat cineva, acum 20 de ani, ba chiar 10, dacă am temeri legate de declinul unui anumit tip de act cultural, cel care se petrece față către față, ochi în ochi, idee în întâmpinarea altei idei și, fără tăgadă, fior însoțitor, aș fi scuturat din cap: ”Nu, așa ceva n-are cum să se piardă, n-are cum să dispară!” Ei bine, cu mare mâhnire, mă văd nevoită să recunosc faptul că trăiam în iluzie. Viața ne-a zguduit pe toți și o face în continuare.

Din păcate, relația creatorului cu omul primitor, dornic de bunăstare culturală, care era românul, s-a destrămat. Am rămas doar câțiva pe baricade – și mă refer la promotorii de fapte de cultură autentice. Au rămas doar câțiva și profesorii care le oferă elevilor perspectiva altor înțelegeri ale lumii decât cele școlare sau școlărești.

Tocmai de aceea scriu astăzi – și mă simt de parcă aș scrie o scrisoare, nu un articol de ziar – despre frumusețea sufletească a celor de la Liceul Teoretic ”Ion Mihalache”. Aici, sunt profesori și elevi care încă își mai pun problema exemplarității, a excelenței, a bunului-simț intelectual. Am să-i numesc pe colaboratorii apropiați, cu precizarea că acești profesori și elevi sunt mai mulți și cu speranța că, în măsura în care ne va fi îngăduit, ne vom cunoaște mai bine.

Încep cu prietenii mei, un fel de frați de cruce culturală: prof. GEORGE BADEA și prof. MIRONELA ZULUF. Ei au marele dar de a construi punți între oameni, de a rămâne pe punte chiar și atunci când puntea se clatină și mai au și o loialitate admirabilă față de valorile tradiționale, de ceea ce psihologii înțeleg prin tipar transgenerațional. Nu pot uita cine sunt, de unde vin și că au de dat seamă nu în fața altora, ci în fața propriei conștiințe.

Sunt apoi niște fete minunate, pe care le consider – și nu sunt complimente gratuite – surorile mele mai mici: ALEXANDRA NICULAE, olimpică din clasa a noua și până acum, când termină liceul, ELIZA ROȘESCU și ROXANA CRASAN, colegele ei de generație, încrezătoare că pot contribui la transformarea în bine a lumii românești. Vor să lucreze în Justiție, Presă, Învățământ, poate chiar și în Politică. Vor să și scrie, pentru că, fundamental, sunt reflexive. Spun că le consider surorile mele mai mici, fiindcă au deja format discernământul social, știu ce este esențial și ce trece ca valul, au stăpânire de sine și sunt delicate sufletește, acea delicatețe care intuiește că, rănind lacrima, rănește, de fapt, privirea, perspectiva, viziunea.

În urmă cu două săptămâni, ca să mă întorc la întâlnirea de sub tei, din ziua de 2 iunie – invitată de onoare a fost, și nu e prima dată, prozatoarea ADRIANA SOARE ZĂPĂSTRIT. Cititorii ei o iubesc fără s-o cunoască în carne și oase. Au fost unii care au venit din țări străine, nu e o exagerare, să o vadă la Pitești, atunci când și-a lansat cărțile. Și-au gândit o vacanță în România anume pentru Zăpăstrit. Și asta, pentru că ea a fost printre pionierii postării textelor în proză pe Facebook, s-a consacrat, ca să zic așa, pe sau prin rețeaua de socializare și abia apoi, după confirmările care au curs ca apa, a avut curajul să publice în volum. Vă rog să dați o căutare pe internet – m-am exprimat în termenii timpului – și veți afla care îi este profilul scriitoricesc. Dincolo de calitățile literare, Zăpăstrit este o conștiință în mișcare. Simte prea mult, iar ceea ce simte o împovărează până la boală fizică. Merge prin școli cât de des poate, fiindcă e convinsă că nu avem altă șansă. Salvarea ține de noi, de fiecare în parte, de felul în care înțelegem să fim prezenți și utili, să ne facem datoria în locul în care ne aflăm. Zăpăstrit a stat de vorbă cu elevii claselor a șasea, a noua și a zecea, inclusiv despre aceste adevăruri, despre aceste credințe nestrămutate.

Spuneam că Biblioteca Județeană Argeș are un cuib al ei la Liceul Teoretic din Topoloveni. Înseamnă că ne vom întoarce acolo. La toamnă, ca să ne putem bucura de spectacolul frunzelor din teii domnului Mihalache.

DENISA POPESCU MARTIN