Eroina anticomunistă Elisabeta Rizea, comemorată la Domnești într-un eveniment de suflet
Luni, 23 Iunie 2025 11:49
Se împlinesc 113 ani de la nașterea Elisabetei Rizea – Viteaza din Nucșoara – care a rezistat unor presiuni și bătăi îngrozitoare, dar care nu și-a trădat semenii. Deși amenințările comuniștilor erau înspăimântătoare, Elisabeta Rizea a dovedit o putere sufletească de fier! Mărturiile sale despre calvarul prin care a trecut răsună și azi în conștiințele poporului și în neagea istorie a comunismului.
Născută pe 27 iunie 1912, în comuna argeșeană Domnești, eroina anticomunistă va fi comemorată în cadrul unui eveniment care va reuni personalități importante. Vineri, 27 iunie, va avea loc a treia ediție a simpozionului dedicat memoriei românești “113 ani de la nașterea Elisabetei Rizea pe muscelele Domneștiului”.
Evenimentul se va desfășura începând cu ora 10.00, în comuna Domnești, locul în care s-a născut, în anul 1912, Elisabeta Rizea, “viteaza de la Nucșoara”.
Pentru că suntem în anul centenarului Patriarhiei Române, pentru că se împlinesc 140 de ani de la recunoașterea autocefaliei BOR, pentru că suntem, de asemenea, în anul omagial al Fericitului cardinal Iuliu Hossu, vocea Măritei Adunări Naționale de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918, tema sub care se va desfăura această ediție a simpozionului va fi “Clerici și monahi împotriva regimului totalitar comunist”.
Vor participa și vor conferenția:
Germina Nagâț - cercetător CNSAS
Cristian Vasile - Institutul de Istorie Nicolae Iorga al Academiei Române
Marius Vasileanu - profesor antropologia religiilor
Dragoș Ursu - Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia
Adrian Papahagi - profesor Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj (prin mesaj video)
Bogdan Vârvoreanu - strănepotul Elisabetei Rizea
Marieva Ionescu- redactor de carte și traducător
Evenimentul va debuta, la ora 10,00, cu o slujbă de pomenire la Monumentul Luptătorilor Anticomuniști din comună, va continua cu expunerile invitaților la Casa de Cultură, în Sala de Conferințe și Expoziții și se va încheia cu proiecția filmului “Cardinalul”, însoțit de mesajul regizorului Nicolae Mărgineanu.”, transmit organizatorii.




















