UN AN LITERAR BOGAT PENTRU SCRIITORII DIN URBEA PITEȘTILOR

Mi-am închipuit întotdeauna că, dacă există pictori de icoane, atunci trebuie să existe și cititori de icoane...

Câțiva scriitori din urbea Piteștilor și-au publicat în ultimii ani cărțile la edituri importante, intrând în circuitul național al cărții, poate și al valorilor. De pildă, recent, VIRGIL DIACONU a tipărit volumul de poezie FACEREA, la Editura Academiei Române și l-a lansat la Târgul de carte Gaudeamus, București. Cartea a fost prezentată de către poetul Valeriu Matei, directorul general al editurii, și de către poetul Șerban Codrin Denk. Dr. Pompiliu Crăciunescu, redactor-șef al EAR, a vorbit despre cartea poetului Vasile Macoviciuc, Nordul (o sută și una probe de zbor în colivie). Ambele volume au apărut în colecția „O sută și una poezii” a Editurii Academiei Române.

MARIAN BARBU publică Femeie cu ghepard, ed. Vinea, 2024, o superbă carte de poezie, AMALIA CONSTANTINESCU, ne-a convins cu versurile din Paganini și vioara răstignită, ed. Bibliotheca, 2025, iar ION DOGIOIU închipuie plachetele de poezie Drumul către cer, Labirint și Negustor de fluturi, poezie, 2025, iar DUMITRU AUGUSTIN DOMAN, ne bucură cu antologia 100 de poeți români de azi și poemul lor identitar, ed. Hoffman, 2025.

DAN DRĂGOI tipărește la ed. Larisa, 2025, cartea în versuri clasice Omul din lumină, care se vrea o transpunere a fizicii cuantice în poezie, întărind astfel ideea că omul este compus din cuante de lumină. JEAN DUMITRAȘCU depășește și el timpul consumat cu ziaristica, ariile muzicale și bagheta magică și ne oferă volumele Clasicii noștri. Contribuții la viața și opera lui Vladimir Streinu, 2024 (critică și istorie literară), Kant pe înțelesul tuturor, 2024 (filosofie), Marginalii, 2025 (critică și istorie literară) și Neoretorica visului. Între tăcere și lumină, 2025 (poeme), toate la Editura Bibliotheca.

LIVIU MĂȚĂOANU publică poezie – Flori de piatră / Flores de piedra (română/ spaniolă), 2025, CRISTIAN MELEȘTEU tipărește romanele Bisericile cireșelor amare, Tracus Arte 2024, Luntrea cu fluturi, Ed. Universitară 2024, și o buna carte de poeme, Nostalgii și fantasme urbane, Ed. Biblioteca 2025.

NICOLAE OPREA, președintele Filialei Pitești a USR, scoate din tiparul digital Opțiuni de cronicar, 2023, DENISA POPESCU editează cartea de poezie Facă-se voia Ta. 57 de formule ale acceptării, Ed. Art Creativ, LILIANA RUS, iese în ringul literar cu proza De limpezit inima, la Ed. Brumar, MIHAIL SACHELARIE ne-a atras atenția cu volumul de eseuri Lecturile publice și trabucurile ”Monte Cristo”, Editura Ecou Transilvănean, 2024, volum care a fost sărit de la premiile acordate de Filiala Pitești a USR, ca și cartea lui Liviu Mățăoanu. Din lista noastră nu poate fi uitat FLORENTIN SILIȘTEANU, care ne surprinde cu o carte de versuri sponsorizată de vreo zece firme, numită Îmbrățișare, 2025.

Și pentru că am respectat ordinea alfabetică, vom aminti că scriitorul CĂLIN VLASIE, care a (re)plantat în poezia și arta poetică românească Inteligența Artificială, a publicat la editura sa, Rocart, patru cărți de poezie post-algoritmică – tripticul Virtual și Incident; dar și romanul Fading, Rocart, 2025, care s-a bucurat de o cronică foarte bună în Cafeneaua literară, semnată de către un foarte bun critic, Christian Schenk.

Toate aceste cărți au fost lansate fie la Pitești, la Centrul Cultural și Biblioteca Județeană Argeș, fie la București, de către editurile care au tipărit cărțile în cauză.

În concluzie: un an sau ani buni pentru scriitorii urbei sau mai de aproape de ea. Cititori de icoane sau de revoluții poetice să fie!

Cristian DUMITRU

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea