Fosta contabilă a primăriei din Corbi, așteaptă, la Penitenciarul Târgșor, ultima decizie!
Miercuri, 10 Decembrie 2025 11:07
# Miza – eliberarea sa în ianuarie 2026!
Elena Groșanu, fosta contabilă a Primăriei Corbi a fost condamnată, definitiv, la sfârșitul lunii mai 2025, la cinci ani de închisoare cu executare pentru comiterea infracțiunii de delapidare în formă continuată. Hotărârea magistraților Curții de Apel Pitești este definitivă. Însă inculpata a găsit o modalitate extraordinară de atac, contestația în anulare. Și, acum, din Penitenciarul pentru femei Târgșor așteaptă, în ianuarie, decizia finală. Prin care ar putea scăpa de pușcărie!
Cum a început toată povestea
„În perioada 20 ianuarie 2017 – 12 aprilie 2022, inculpata Groșanu Elena, în calitatea menționată mai sus, cu încălcarea prevederilor legale, ar fi întocmit, ar fi semnat și ulterior ar fi prezentat la Trezoreria municipiului Curtea de Argeș, un număr de 808 ordine de plată prin care s-ar fi efectuat în mod nelegal plata sumelor de:
- 1.515.683lei către o societate comercială administrată de fiica sa fără să fi existat în realitate o contraprestație efectivă. Pentru a crea o aparență de legalitate, inculpata ar fi completat în fals un număr de 106 ordine de plată potrivit cărora între Primăria Corbi și societatea respectivă ar fi existat relații de natură contractuală.
- 386.102 lei către șase instituții nebancare (CAR), reprezentând contravaloarea ratelor corespunzătoare împrumuturilor contractate de inculpată și rude ale acesteia.
Prin aceste demersuri, inculpata ar fi creat instituției publice unde își desfășura activitatea un prejudiciu de 1.901.786 lei, concomitent cu obținerea unor foloase necuvenite de către alte persoane.” transmitea DNA – ST Pitești.
Condamnată pentru abuz în serviciu, însă considerându-i vinovați pe inspectorii Curții de Conturi
Contabila „a precizat că recunoaşte şi regretă activitatea infracţională, conştientizează foarte bine urmările acesteia, însă nu este un infractor deosebit de periculos care a plănuit în amănunt săvârșirea acestor infracţiuni, cum în mod greşit se reţine de instanţa de fond. Toată activitatea infracțională a avut la bază doar neglijența celor care aveau atribuţii de control şi a celor care trebuiau să semneze documentele fiscale, şi a continuat pentru că angajaţii Curţii de Conturi, cu ocazia celor trei controale, nu au sesizat nicio neregulă, deși simpla analiza financiară ar fi evidențiat faptele comise”. Tot contabila a mai menționat lipsa antecedentelor penale, vârsta de 58 ani, starea precară de sănătate a sa şi a soţului, faptul că are două nepoate minore și că are studii superioare.
Pe 29 mai a.c., Curtea de Apel Pitești a admis apelul Elenei Groșanu și a înlăturat pedeapsa Tribunalului Argeș din aprilie 2024, de șase ani închisoare pentru infracţiunea de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit în formă continuată. La pedeapsa cea mai grea, de patru ani închisoare, Curtea a adăugat sporul prevăzut de lege, de o treime din totalul celorlalte pedepse (respectiv un an), inculpata urmând să execute pedeapsa de cinci ani închisoare pentru delapidare în formă continuată.
Ultima șansă - contestația în anulare
Prin Ordonanța nr. 59/P/2022 din data de 18 noiembrie 2022 întocmită de Parchetul de pe lângă ICCJ – DNA – ST Pitești, a fost instituit sechestru asigurator asupra bunurilor deținute de fosta contabilă a Primăriei Corbi. Este vorba de câteva terenuri, cota-parte din imobilul-locuință și mai multe autoturisme. Pe data de 30 iunie 2025, Elena Groșanu a înregistrat o contestație în anulare. Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac prin intermediul căreia se pot desfiinţa, în cazurile expres şi limitativ prevăzute de textele legale care o reglementează, decizii pronunţate de instanţele de recurs. Această nouă cauză se va judeca tot la Curtea de Apel Pitești. Primele termene, unul în septembrie și altul în octombrie, au însemnat tot atâtea amânări cauzate de greva din justiție. La ultimul termen, cel din 19 noiembrie 2025, instanța ” Încuviinţează cererea formulată de contestatoare, prin care solicită acordarea unui nou termen de judecată în vederea citării acesteia la locul de detenţie, respectiv Penitenciarul Târgşor.” Așadar, în total, trei amânări. Însă, pe 14 ianuarie 2026, fosta contabilă află dacă scapă, sau dacă va mai rămâne câțiva ani acolo!




















