Cristian Gentea, bilanțul anului 2025: Investiții majore în infrastructura școlară, rutieră și de iluminat public
Luni, 22 Decembrie 2025 10:20
Bugetul Municipiului Pitești pentru anul 2025, în sumă de 1.103.879 de mii de lei, a beneficiat de o alocare echilibrată și eficientă a fondurilor publice, cu accent pe dezvoltarea orașului, prin atragerea de fonduri nerambursabile, investiții în infrastructură, susținerea învățământului, modernizarea serviciilor publice și îmbunătățirea calității vieții locuitorilor. Primarul Cristian Gentea a prezentat, așadar, bilanțul primului an din mandatul 2024-2028. Într-o conferință de presă organizată la sediul Primăriei, edilul a subliniat că anul 2025 a fost unul marcat de investiții consistente, cu impact direct asupra siguranței, confortului și calității vieții locuitorilor.
Educație și infrastructură școlară – fonduri nerambursabile
Lucrări finalizate - LUCRĂRI PROPUSE PENTRU CREȘTEREA EFICIENȚEI ENERGETICE - PNRR
• Renovare energetică și instalare stații de încărcare pentru vehicule electrice aferente Școlii Gimnaziale „Tudor Arghezi” - valoarea totală a proiectului: 6.854.564,39 lei fără TVA;
• Renovare energetică - Liceul cu Program Sportiv „Viitorul” - valoarea totală a proiectului: 5.336.994,43 lei fără TVA;
• „Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ preuniversitar și a unităților conexe, din municipiul Pitești și din comuna Uda, județul Argeș” - valoarea totală a proiectului: 46.184.356,96 lei fără TVA.
Lucrări finalizate - LUCRĂRI GRĂDINIŢE-CREŞE
• Construire Grădiniță cu Program Prelungit din cadrul Școlii Gimnaziale „Mircea Eliade”, dotare și amenajare exterioară, Bulevardul Petrochimiștilor - valoarea totală a obiectivului de investiții: 7.740.271,92 de lei, inclusiv TVA;
• „Proiect tip - Construire creșă mică”, cartier Găvana, str. Alunului, str. Paltinului, Parcare/ Spațiu Verde/Alee acces - Complex Albina, municipiul Pitești - valoarea totală a obiectivului de investiții: 14.146.708,80 de lei, inclusiv TVA;
• „Construire creșă medie”, Bd. Eroilor, nr. 26-28, Colegiul Economic „Maria Teiuleanu”, municipiul Pitești, județul Argeș - valoarea contractului de finanțare: 14.130.247,68 de lei, inclusiv TVA.
Lucrări finalizate - SĂLI DE SPORT CNI
• Sală de educație fizică școlară - Școala Gimnazială „Tudor Mușatescu”;
• Sală de educație fizică școlară - Școala Gimnazială „Nicolae Iorga”;
• Sală de educație fizică școlară - Școala Gimnazială „Nicolae Bălcescu”.
Educație și infrastructură școlară – buget local
Teren sintetic multifuncțional cu suprafață modulară, Școala Gimnazială „Tudor Vladimirescu”, Structură Școala nr.2 - valoarea contractului: 663.984,30 de lei, inclusiv TVA.
• ADP a realizat, de asemenea, reparații în incinta instituțiilor de învățământ, pe o suprafață de 4.649 mp (total valoare: 1.206.188 de lei):
• Liceul Tehnologic „Astra”,
• Creșă Colegiul Economic „Maria Teiuleanu” - Bd. Eroilor,
• L.P.S. „Viitorul”,
• Liceul Teoretic „Ion Barbu”,
• Școala Gimnazială „T. Mușatescu”,
• Școala Gimnazială „N. Bălcescu”.
Lucrări în execuție - PNRR
• Renovare energetică Școala Gimnazială „Ion Pillat” - valoarea totală a proiectului: 8.585.188,80 de lei fără TVA;
• Renovare energetică la Căminul Internat al Liceului Tehnologic „Astra” - valoarea totală a proiectului: 7.329.703,39 de lei fără TVA;
• Renovare energetică la Colegiul Economic ,,Maria Teiuleanu” - valoarea totală a proiectului: 5.249.961,10 lei fără TVA;
• Renovare energetică Liceul Tehnologic „Ctin. Brâncuşi”, Corp C1 – şcoală + sală de sport -valoarea totală a proiectului: 9.675.490,06 lei fără TVA ;
• Renovare energetică Liceul Teoretic „Ion Barbu” - valoarea totală a proiectului: 5.042.026,25 de lei fără TVA:
• Renovare energetică Școala Gimnazială „Marin Preda” - valoarea totală a proiectului: 5.178.483,49 de lei fără TVA;
• Renovare energetică Liceul Tehnologic „Dacia” - valoarea totală a proiectului: 6.465.474,18 lei fără TVA;
• Renovare energetică Grădinița cu Program Prelungit „Castelul Magic” - valoarea totală a proiectului: 4.431.217,63 de lei fără TVA:
• Renovare energetică la Creșa nr. 9 - Popa Șapcă, Pitești - valoarea totală a proiectului: 1.620.159,02 lei fără TVA;
• Renovare energetică la Creșa nr. 8 - Smeurei, Pitești - valoarea totală a proiectului: 1.511.859,62 de lei fără TVA.
Transport public și mobilitate urbană - rețeaua de transport
În prezent:
• peste 50 000 de persoane folosesc, zilnic, transportul metropolitan al Piteștiului;
• rețeaua de transport totalizează un număr de 34 de trasee, dintre care 19 urbane și 15 metropolitane.
În 2025, au fost introduse în transportul urban și metropolitan o serie de noutăți:
• 1 mai 2025 - a devenit operațională o nouă linie urbană, respectiv linia 1B (Centru - Argeș Mall);
• 2 mai 2025 – o nouă linie metropolitană, M10C, în comuna Moșoaia (Hințești - Dealul Viilor), adăugată celor 2 existente, M10 și M10B, având 19 stații și cap de linie în cartierul Trivale;
• 1 octombrie 2025 - două linii noi de autobuz puse în circulație, făcând astfel legătura mai ușoară între cartiere și zonele importante ale Piteștiului:
• Linia 16: din centrul orașului până la capătul Supernova;
• Linia 3: traseu de la Războieni până la Auchan Bradu.
Tot atunci, a fost implementat biletul de transport integrat cu valabilitate de 60 de minute!
În acest interval, putem schimba mijlocul de transport, atât în oraș, cât și în zona metropolitană. Prețul rămâne același: 3 lei/călătorie.
Salubritate, mediu și spații verzi - Extinderea sistemului de colectare selectiv - Investiţii finalizate - Buget local
În iunie 2025, au fost date spre utilizare platformele cu containere îngropate și de suprafață, din cartierul Găvana.
Au fost amplasate 29 de platforme cu 173 de containere îngropate și 7 platforme de suprafață cu 42 de containere, destinate colectării selective a deșeurilor pe cinci fracții: plastic/metal; hârtie/carton; sticlă; biodegradabil; menajer.
A fost semnat contractul pentru extinderea sistemului de containere îngropate și în cartierele:
• Tudor Vladimirescu - 6 platforme;
• Frații Golești - 3 platforme;
• Complexul Montanstar – o platformă;
• strada Cornel Chiriac (Prundu) – o platformă.
Pentru aceste noi amplasamente, vor fi furnizate 62 de containere îngropate, destinate colectării selective a deșeurilor pe cinci fracții.
Salubritate, mediu și spații verzi - Extinderea sistemului de colectare selectiv - Investiţii în execuție – fonduri europene PNRR
• „Construire centru de colectare deşeuri prin aport voluntar în municipiul Piteşti”
• Dotări furnizate de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP):
- 17 containere (frigo, deşeuri periculoase, hârtie, textile, sticlă, deşeuri metalice, anvelope etc.) cu separator de hidrocarburi pentru toată platforma carosabilă.
- Valoare contract de finanțare: 4.558.787,66 de lei (cu TVA)
• „Colectare selectivă a deşeurilor” – semnat cu Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP), în calitate de coordonator de reforme și/sau investiții pentru Planul Național de Redresare și Reziliență
- Valoarea totală a finanțării nerambursabile este de 16.532.274,92 de lei, inclusiv TVA, echivalentul a 3.360.218,48 de euro.
- Obiectivul de investiții a constat în amenajarea a 96 insule ecologice digitalizate în municipiul Pitești, în vederea dezvoltării, a modernizării și a completării sistemelor de management integrat al deșeurilor municipal.
Salubritate, mediu și spații verzi - Modernizare parcuri / locuri de joacă / proiect verde - buget local – ADP
• 5 locuri de joacă modernizate:
1. Strada Făgăraș, bl. D2, cartier Nord:
Suprafață: 363 mp;
Valoare: 883.753,45 de lei, inclusiv T.V.A.
• 2. Strada Făgăraș, Bl. E5-E6, cartier Nord:
Suprafață: 139 mp;
Valoare: 196.002 lei, inclusiv T.V.A.
• 3. Parcul Lumina, cartier Găvana II:
Suprafață: 236 mp;
Valoare: 695.808,26 de lei, inclusiv T.V.A.
• 4. Parcul Tineretului, cartier Craiovei:
Suprafață: 820 mp;
Valoare: 1.061.376 de lei, inclusiv T.V.A.
• 5. Strada Carol Davila, bl. M 7, cartier Găvana III:
Suprafață: 365 mp;
Valoare: 684.412,69 de lei, inclusiv T.V.A.
Salubritate, mediu și spații verzi - Modernizare parcuri / locuri de joacă / proiect verde
Amenajări locuri de joacă noi:
• Strada Trivale, zona Grota Rece, cartier Trivale (se finalizează până la sfârșitul anului):
Suprafață: 160 mp;
Valoare: 387.050,44 de lei, inclusiv T.V.A.
• Strada Alunului, bl. D14, cartier Găvana II (se finalizează până la sfârșitul anului):
Suprafață: 405 mp;
Valoare: 886.482,42 de lei, inclusiv T.V.A.
• Proiect „verde” (plantări, zone oxigen, insule ecologice)
Zonele verzi sunt o prioritate a oricărei administrații. Și, în 2025, ne-am concentrat pe reabilitarea a cât mai multor spații verzi:
ADP
• A fost reabilitată GRĂDINA ZOOLOGICĂ, etapa a II-a – „Amenajare zone voliere - păsări (proiectare și execuție):
Valoare: 508.725 de lei, cu T.V.A. inclusă.
• Înființare suprafețe gazonate noi, prin brăzduire și însămânțare, și sistem de irigație cu automatizare, pe o suprafață de 20.385,0 mp;
• Reabilitare 11 zone verzi (sistem de irigație cu automatizare și rulouri de gazon):
• Reamenajare spațiu verde - complex sportiv Parc Ștrand”, Școala Gimnazială ,,Matei Basarab”, Liceul cu Program Sportiv „Viitorul’’, Școala Gimnazială „Tudor Mușatescu’’, Liceul Teoretic „Ion Barbu’’, Bd. I.C. Brătianu (zona Curtea de Conturi).
• Reamenajare sens giratoriu - intersecție Calea Drăgășani cu Bd. Libertății, Bd. Libertății, Războieni, strada Stadionului, Lumina;
• Reabilitare spațiu verde - Material dendrologic plantat, în perioada 01.01 – 30.11.2025:
- 13.798 buc. arbori și arbuști;
- 427.254 răsaduri de flori;
- 390.195 bulbi lalele, narcise, mușcate, zambile.
Infrastructură urbană rutieră și utilități (și iluminat public) –
1. „Renovare energetică pentru clădiri rezidențiale multifamiliale: bl. 104 ETP - str. Depozitelor, bl. 7 - str. Ana Ipătescu, bl. 1 IRTA - Bd. Republicii”
Valoare contract: 2.243.150 de lei cu T.V.A.
2. „Renovare energetică pentru clădiri rezidențiale multifamiliale: bl. 33, 35 - Bd. I.C. Brătianu”
Valoare contract: 2.840.530 de lei cu T.V.A.
• Modernizare strada Velișoara – Grigorești, lungime stradă 134 m - valoare contract 641.104 lei, cu TVA;
• Modernizare strada Toma Ghenea - tronson care face legătura cu strada Argeșului, lungime stradă 195 ml - valoare contract 794.223,85 de lei, inclusiv TVA;
• Modernizare strada Azurului, lungime stradă 400 m - valoare contract 1.505.860,51 de lei, inclusiv TVA;
• Modernizare drum lateral Zamfirești, lungime stradă 222 m - valoare contract 809.200 de lei, cu TVA;
• Modernizare strada B.P. Hașdeu, lungime stradă 423 m - valoare contract 1.802.819 lei, inclusiv TVA;
• Modernizare strada Aurel Vlaicu (drum lateral), lungime stradă 117 m - valoare contract 426.707,23 de lei, inclusiv TVA;
• Modernizare strada Jan Constantinescu, lungime stradă 320 m - valoare contract 1.482.010,53 de lei, inclusiv TVA;
• Modernizare strada Spiru Haret, lungime stradă 338 m - valoare contract 517.203,59 de lei, inclusiv TVA
Buget local - Investiții în implementare
• Parcare supraterană strada Frasinului - 12.718.958 de lei cu T.V.A.;
• Reabilitare Micropiață Traian - 3.666.152 de lei cu T.V.A.;
• Reabilitare hidroizolație - Parcare supraterană -Piața Calea București - 943.670 de lei cu T.V.A.;
• Refacere împrejmuire către Calea Drăgășani și strada Tudor Arghezi - 1.390.158 de lei cu T.V.A.;
• Lărgire strada Tineretului Zona Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” - 818.125 de lei cu T.V.A.;
• Regularizare vale zona Tancodrom cuprinsă între str. Tudor Arghezi și Aleea Stadionului - 10.875.440 de lei cu T.V.A.;
• Reabilitare canal deschis str. Dimitrie Butculescu, tronson cuprins între str. Valea cu Tei și str. Aurel Vlaicu - 4.809.019 lei cu T.V.A.;
• Reparații capitale adăpost de protecție civilă Cartier Prundu, Bd. Petrochimiștilor nr. 18, bl. B2, sc. A, Subsol, municipiul Pitești 429.700 de lei cu T.V.A.;
• Reparații capitale adăpost de protecție civilă - cartier Craiovei, calea Craiovei nr. 128, bl. 38, sc. A, Subsol, municipiul Pitești - 452.200 de lei cu T.V.A.;
• Reparații capitale adăpost de protecție civilă - cartier Prundu, Bd. Petrochimiștilor, bl. B23, sc. C, Subsol, municipiul Pitești – 444.808 lei cu T.V.A.;
• Containere îngropate (cartier Tudor Vladimirescu și Frații Golești) – 6.389.261de lei cu T.V.A.;
• PUZ Zona Calea Câmpulung - 183.558 de lei cu T.V.A.;
• PUZ Amenajare sens Giratoriu Calea Câmpulung - 70.924 de lei cu T.V.A.
Lucrări în implementare sau programate mai sunt fosrte multe, care nu au încăput în spațiul alocat aici, dovadă că, la Pitești, chiar se muncește mult. Felicitări!




















