Scrisoare deschisă adresată de mişcarea România Altfel, primarului Tudor Pendiuc­

Stimate domnule Tudor Pendiuc,
În rândurile următoare, mă adresez dumneavoastră ca unui vector de imagine şi unui om cheie în echipa PSD, pentru campania care abia a început.

Cunosc, din surse multiple, susţinerea pe care dumneavoastră i-aţi acordat-o şi o acordaţi domnului Cătălin Rădulescu, în ciuda opoziţiei mai multor colegi de-ai dumneavoastră din PSD. Presupun că deja cunoaşteti faptul că domnul Cătălin Rădulescu desemnat, cu ajutorul dumneavoastră, candidat la Camera Deputaţilor pentru Colegiul Piteşti-Sud a fost implicat într-un dosar, având un subiect destul de jenant: violul, precum şi alte acte de violenţă.Filtrând informaţiile apărute despre Cătălin Rădulescu, de-a lungul timpului, în presa locală şi naţională, am constatat că absolut niciun articol nu a fost pozitiv, în ceea ce priveşte atitudinea şi activitatea acestuia.
Astfel, Cătălin Rădulescu este cunoscut ca un ţepar cu acte în regulă, executând necorespunzător (sau, pur şi simplu, neexecutând) o serie de lucrări în localităţile administrate chiar de primari PSD. Are, se asemenea, o serie de dosare penale şi la acest capitol. În plus, ca posibil parlamentar social-democrat, prin stilul său de viaţă, nu are nimic de a face cu protecţia socială şi cu statutul omului de afaceri, aşa cum sunt promovate de PSD. Cel care doreşte să devină deputat nu are nicio problemă să pozeze în chiloţi, să se mândrească cu banii obţinuţi prin înşelarea statului, şi să aibă un comportament imoral.

În aceste conditii, domnule Tudor Pendiuc, puteţi să îmi spuneţi de ce îl susţineţi?
Poate că domnul Rădulescu are nişte calităţi nebănuite, şi atunci vă rugăm să ni le explicaţi!
Poate că domnul Rădulescu nu beneficiază de sprijinul dumneavoastră, iar atunci vă rugăm să ne spuneţi ferm, să ştim să nu îl votăm!
Poate că domnul Rădulescu vă are la mână cu ceva, şi atunci vă invităm la Partidul Ecologist, unde oferim consultanţă juridică pentru cetăţenii care nu ştiu cum să se apere!
Sau poate nici domnul Rădulescu, poate nici dumneavoastră nu aveţi niciun pic de moralitate, şi tot ceea ce contează este banul şi jocul de partid!

Domnule Tudor Pendiuc, vă solicit toate acestea nu din raţiuni electorale, ci morale! Ţinând cont de tendinţa pe care USL a avut-o în ultimul an, este posibil ca un personaj gen Cătălin Rădulescu să ajunga deputat nu prin pregătire, moralitate sau proiecte pentru piteşteni, ci doar pentru că se află pe listele acestei uniuni. Consider că şi în PSD (sau USL, dacă ne referim la alianţă) sunt tineri talentaţi, morali, care îşi iubesc oraşul şi ţara... Cum de v-aţi oprit la Cătălin Rădulescu?

În aşteptarea unui răspuns,
Andrei Dumitrică,
Cofondator Mişcarea Romaânia Altfel
Text preluat din RomaniaAltfel.ro

 

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea