Guvernul a aprobat reorganizarea Romsilva! Direcție Silvică la Pitești, pentru Argeș și Teleorman

Joi, 5 martie, Guvernul a aprobat reorganizarea Romsilva, prin reducerea drastică a direcțiilor regionale din țară, de la 41 la 19 direcții. Direcția Silvică Regională Argeș va funcționa la Pitești și va răspunde de județele Argeș și Teleorman. De altfel, fiecare direcție silvică nou formată va fi responsabilă de pădurile din două sau chiar trei județe.

Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, promite că va numi directorii după concursuri serioase și că aceștia vor rămâne în funcție doar dacă vor fi performanți. Adio prime nesimțite și beneficii fără număr.

„Este vorba de hotărârea de Guvern care, practic, face trecerea de la cele 41 de direcţii silvice la 19 direcţii silvice regionale. Este o hotărâre de Guvern care a fost, de altfel, şi jalon în PNRR. Cu îndeplinirea acestui jalon, mergem înainte şi cu cererea de plată numărul 4 pentru a putea să fie îndeplinite şi ultimele condiţii ca să primim aceşti bani. Dar, mai departe de jalonul din PNRR, reorganizarea Romsilva, de fapt, va însemna inclusiv o reformă reală a acestei instituţii.

Am văzut, de-a lungul timpului, cifrele absolut alarmante cu privire la tăierile ilegale. Am văzut, de-a lungul timpului, cifrele alarmante cu privire la cazurile care au fost sesizate şi apoi clasate, prescrise. Este clar că avem nevoie şi de mecanisme interne în cadrul Romsilva, mult mai solide, pentru a putea să fie schimbată traiectoria în care a fost gestionată pădurea din România, pădurile din România cum au fost gestionate. Şi atunci, principalele modificări care au fost propuse şi care au fost adoptate astăzi, pe lângă reorganizarea teritorială care a însemnat şi trecerea la direcţii regionale, nu la direcţii judeţene, avem de asemenea şi modificări cu privire la criteriile de performanţă ale directorilor”, a explicat ministrul Mediului, Diana Buzoianu, potrivit Digi24.

Pentru șefia Direcției Silvice s-au înscris în cursă opt candidați, dar, după prima selecție, au rămas, în cărți, cinci dintre ei: Jean Vișan, Octavian Anghel, Adrian Baban, Ionuț Sorin Banciu, Cristian Sorin Nicolicioiu. După cum arată CV-ul fiecăruia, cel mai competent dintre toți pare a fi Ionuț Sorin Banciu care, pe lângă pregătirea universitară în România, a făcut și cursuri de perfecționare peste hotare. Rămâne de văzut ce se întâmplă la concurs.

După cum a anunțat Ministerul Mediului pe site-ul propriu, până pe 16 martie, candidații selectați trebuie să depună declarațiile de intenție.

CLICK AICI pentru vizualizare


Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea