Fostul trezorier PSD a pierdut o nouă luptă

# Argeșeanul Mircea Drăghici – bun de plată pentru aproape un milion de lei în litigiul cu Statul Român

Punct și de la capăt pentru fostul deputat de Argeș, Mircea Gheorghe Drăghici. În luna iulie a anului trecut a fost înregistrat, la Curtea de Apel Pitești, dosarul pentru rejudecarea modului de dobândire a averii sale. Aici, reclamanți sunt Agenția Națională de Integritate și Statul Român - prin Ministerul Finanţelor Publice. În cauză a fost introdusă și soția sa, Georgiana Drăghici. Cei doi au obținut, ulterior, strămutarea dosarului de la Pitești. Dosarul s-a judecat la Curtea de Apel Brașov, însă tot cu un rezultat nefavorabil, zilele trecute, pentru fostul trezorier PSD.

Peste 800.000 lei de plată – ultima decizie a judecătorilor Curții de Apel Pitești

La procesul încheiat în 2025, nota de plată stabilită în sarcina fostului deputat de Argeș a fost una destul de piperată:

”Solutia pe scurt: Admite, în parte, sesizarea înaintată prin Ordonanţa nr. 1 din 29 iunie 2023, pronunţată de Comisia de cercetare a averilor de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, în Dosar nr. 364/46/2020, privind controlul averii persoanei cercetate, Drăghici Mircea Gheorghe, la solicitarea Agenţiei Naţionale de Integritate, cu participarea Statului Român, prin Ministerul Finanţelor Publice.

Constată caracterul ilicit al dobândirii de către persoana cercetată, Drăghici Mircea Gheorghe, a sumei de 827.053 lei şi obligă persoana cercetată la plata acestei sume în favoarea Statului Român, în termen de 60 de zile de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe….Document: Hotărâre 79/2024 05.04.2024”

Mircea Drăghici a fost condamnat la 5 de închisoare pentru utilizarea subvențiilor în alte scopuri decât acelea pentru care au fost acordate, în formă continuată, şi delapidare. Fostul deputat argeşean a fost găsit vinovat de folosirea unor sume uriașe, din subvenţiile acordate Partidului Social Democrat, pentru a-şi cumpăra o vilă în Bucureşti şi o maşină de lux. Ulterior, pedeapsa lui a fost sporită cu un an, după ce Mircea Drăghici a recunoscut că, în calitate de trezorier al PSD sub conducerea lui Liviu Dragnea, a plătit, tot din banii partidului, vacanţe exotice de jumătate de milion de lei.

Rejudecare pentru controlul averii. La începutul lunii martie 2026, hotărâre nevavorabilă fostului deputat de Argeș

În anul 2020, Agenția Națională de Integritate „a constatat existența unei diferențe nejustificate în cuantum de 1.184.547 lei și 15.600 euro, între averea dobândită și veniturile realizate” de către deputatul Mircea Drăghici, în timpul mandatului de deputat din legislatura 2016-2020. Ca urmare a fost sesizată Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curții de Apel Pitești, în vederea începerii acțiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite și veniturile realizate în perioada exercitării funcției de către Drăghici Mircea-Gheorghe.” La rejudecare, în cauză a fost introdusă și soția sa, Georgiana Drăghici. Cei doi au obținut strămutarea dosarului la Curtea de Apel Brașov.

Nici aici însă, Drăghici nu a obținut un rezultat favorabil financiar. Iată decizia magistraților brașoveni, emisă pe 6 martie 2026:

”Tip solutie: Admite cererea

Solutia pe scurt: Admite sesizarea formulată de Comisia de cercetare a averilor de pe lângă Curtea de Apel Piteşti prin Ordonanţa nr. 1/29.06.2023 pronunţată în dosarul nr. 364/46/2020 împotriva persoanei cercetate DRĂGHICI MIRCEA GHEORGHE în contradictoriu cu Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov şi cu Agenţia Naţională de Integritate. Constată că persoana cercetată DRĂGHICI MIRCEA GHEORGHE a dobândit nejustificat suma de 979.140,5 lei şi, în consecinţă, obligă persoana cercetată la plata acestei sume în favoarea Statului Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, în termen de 60 de zile de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Cererea de recurs se va depune la Curtea de Apel Braşov - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată astăzi, data de 06.03.2026, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Document: Hotarâre 40/2026 06.03.2026”.

Așa cum este menționat, hotărârea nu este definitivă. Așa încât, aproape sigur, fostul deputat va recurge și la ultima cale de atac.




Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea