Dosarul terenurilor din zona Metro a ajuns la Înalta Curte de Casație și Justiție a României!

Litigiu pentru care s-au consumat mii de pagini! Litigiu care înseamnă bani, timp și nervi! Nu e vorba de bani mulți, doar de câteva milioane de euro! Bugetul a două, trei localități, nu a una. E vorba de terenurile din zona Metro. Brădenii, inițial, s-au bucurat că sunt puși în posesie într-o zonă bună, însă, ulterior, visul lor s-a spulberat. Oamenii nu și-au mai văzut nici pământul și, deocamdată, nici banii.

Și pentru ce? Pentru joaca fostului primar din Bradu, Costel Zamfir, de-a imobiliarele. O joacă pentru care acesta a făcut niște ani buni de pușcărie. Înainte de a-i face însă, și-a pitit toată averea, o avere frumușică. Și a pitit-o atât de bine, încât mâna lungă a justiției nu a reușit să o atingă. Păgubiții, văzând că nu au ce să ia de la acesta. și-au îndreaptat tirul spre primăria din localitate.

După anul 2000, Costel Zamfir, la acea dată primar al comunei Bradu, a pus în posesie, în mod abuziv, persoane din Bradu pe terenurile pentru care localnicii din Oarja deţineau titluri de proprietate eliberate de Primăria comunei Oarja în perioada 1991 – 1993, însumând o suprafaţă totală de 194 ha în punctul “Autostradă”, terenuri care ulterior au fost înstrăinate către terţe persoane. Trebuie spus că o mare parte dintre terenuri se află în zona unde, în 2003, a început să funcționeze supermarketul METRO. În 2004, Parchetul a confirmat propunerea organelor de poliție de a nu se începe urmărirea penală în cauză. Împotriva soluției dispuse de procuror, păgubiții au formulat plângere. În cele din urmă, în 2005, instanța a dispus începerea urmăririi penale față de fostul primar din Bradu.

Prin decizia penală nr. 614 din 07.07.2022, Curtea de Apel Pitești a hotărât condamnarea inculpatului ZAMFIR COSTEL, la data faptei primar și președinte al Comisiei locale de fond funciar al comunei Bradu, județ Argeș, la o pedeapsă de 9 ani închisoare și interzicerea, atât în timpul cât și pe o perioadă de 10 ani de la executarea pedepsei principale, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie ori de a desfășura o activitate, de natura aceleia de care s-a folosit, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată.

Obligă pe inculpatul Zamfir Costel la plata către păgubiți a echivalentului în lei la data plății a următoarelor sume: - și aici sunt trecute multe milioane de euro, pentru că terenurile pentru care s-a dus bătălia prin instanțe erau la autostradă, nu pe vreun vârf de deal.

Neputând să ia nimic de la Zamfir, păgubiții s-au îndreptat spre Primăria Bradu

După ce s-a terminat procesul menționat mai sus, oamenii au mers la executor, care… s-a uitat lung, de mai multe ori, și nu a găsit nimic pe numele fostului primar, Costez Zamfir. Care și-a pitit bine de tot averea. Așa că, după o vreme, păgubiții au deschis procese împotriva primăriei, deși INSTANȚA ANTERIOARĂ NU A SPECIFICAT CĂ PRIMĂRIA ESTE SOLIDARĂ, LA PLATĂ, CU FOSTUL PRIMAR.

În motivarea cererii, reclamanţii au învederat că, prin sentinţa penală menţionată, inculpatul Costel Zamfir a fost condamnat în calitate de funcţionar public la pedeapsa închisorii şi la plata unor despăgubiri morale şi materiale, cu privire la terenurile proprietatea părţilor vătămate, pentru fapte ilicite în legătură cu serviciul şi în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu. Faptele penale reţinute în sarcina inculpatului vizau deposedarea persoanelor vătămate din Bradu, prin încălcarea dispoziţiilor prevăzute de legile fondului funciar şi falsificarea unor înscrisuri oficiale.

Două procese, multe milioane de euro!

Așa s-au născut două procese cu greutate, în măsură să prejudicieze, serios, bugetul comunei. Unul a ajuns, în final, la Curtea de Apel Pitești, altul la Curtea de Apel Brașov. Și, aici, deși soluțiile date de instanțele de fond erau diferite, s-a ajuns la un numitor comun.

Curtea de Apel Pitești: ”Admite apelul. Schimbă sentinţa în sensul că respinge acţiunea. Obligă intimaţii-reclamanţi la plata către apelantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 15.000 lei, după reducerea lor. Cu recurs în termen de 30 de zile de la comunicare, recursul urmând a fi depus la Curtea de Apel Piteşti. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, astăzi 19.11.2025.”

La începutul acestui an, s-a ajuns la o concluzie și la Curtea de Apel Brașov: ” Soluția pe scurt: Admite apelul declarat de către apelanta-pârâtă UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ COMUNA BRADU împotriva sent. civ. nr. 3193/03.12.2024 a Tribunalului Vâlcea, pe care o schimbă în tot, în sensul că: Respinge cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanţii … în contradictoriu cu pârâta UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ COMUNA BRADU, ca nefondată. Obligă fiecare reclamant la plata către pârâtă a câte 1.372 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel. Cu drept de recurs în termen de 30 de zile la comunicare. Recursul se depune la Curtea de Apel Braşov. Pronunţată azi, 20.01.2026, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei. Document: Hotărâre 39/2026 20.01.2026”

Oficial al Primăriei Bradu:”Nu înțeleg de ce trebuie să suporte oamenii ilegalitățile primarului”

Un oficial al instituției, absolvent de studii juridice, și-a exprimat nemulțumirea cu privire la posibilitatea de a fi pusă primăria la plată: ”Nu înțeleg de ce sunt pedepsiți, pentru acele ilegalități, oamenii din Bradu. Adică cei care nu au nicio legătură cu problemele imobiliare menționate. Fostul primar avea o comisie locală de fond funciar, avea o echipă administrativă, punerile în posesie erau vizate de OCPI și Comisia Județeană de Fond Funciar din Prefectură. Cu toate aceste persoane sau instituții nu a avut nimeni nimic, tot prejudiciul se duce spre primărie? Păi care mai este logica aici? Tu furi o bicicletă și instanța îl pune pe vecin să o plătească, dacă ție nu și se poate lua înapoi?”

La sfârșitul lunii februarie 2026, părțile din primul dosar menționat mai sus, cel care s-a judecat, în (pen)ultimă instanță la Curtea de Apel Pitești, au atacat decizia la Înalta Curte de Casație și Justiție a României. Cauza se află în procedură de filtru. Primul termen de judecată urmează a fi alocat ulterior. Vom reveni.



Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea