Topoloveni, 2-3 aprilie FESTIVALUL CONCURS NAȚIONAL AL CÂNTECULUI POPULAR ROMÂNESC „TITA BĂRBULESCU”
Miercuri, 01 Aprilie 2026 11:14
În zilele de 2 – 3 aprilie 2026, va avea loc în localitatea Topoloveni, FESTIVALUL
CONCURS NAȚIONAL AL CÂNTECULUI POPULAR ROMÂNESC „TITA BĂRBULESCU”, ediția a X – a, eveniment organizat de către Primăria Orașului Topoloveni prin Primar Gheorghiță Boțârcă, Consiliul Local Topoloveni, Casa de Cultură „Pr. Ion Ionescu” Topoloveni și Centrul Doina Argeșului.
La preselecție au participat 45 de concurenți, rămânând 19 soliști vocali din 11 de județe Cluj, Timiș, Gorj, Iași, Suceava, Ilfov, Mehedinți, Hunedoara, Olt, Prahova și Argeș.
Acompaniamentul va fi asigurat de către Orchestra „DOINA ARGEȘULUI”, condusă de dirijorul Virgil Iordache.
În recital vor cânta : Ionel Tudorache, Mariana Ionescu Căpitănescu, Elisabeta Turcu Juverdeanu, Haiducii Vlădicii, Georgeta Chițoran, George Nedelea, Viorica Chiurciu și laureații edițiilor precedente - Claudia Olariu, Florin Ștefan, Iuliana Călin, Ionuț Cocoș, Ilinca Din, Andrei Chelba, Alexandra Pițu și Simina Popescu .
Festivalul se va desfășura la Casa de Cultură „Pr. Ion Ionescu” și va fi preluat de televiziunea FAVORIT TV. Intrarea este liberă.




















