Filofteia Pally, fost director al Muzeului Golești: ”Îi mulțumesc lui Dumnezeu că mi-a dăruit tenacitatea de a lupta permanent pentru salvarea monumentelor”

Marţi, 28 Aprilie 2026 10:27

În această săptămână vă oferim o incursiune fascinantă, de la strălucita familie a Goleștilor, care însuflețește o istorie plină de binecuvântare pentru poporul român, găzduită cu sfințenie la Conacul Golelști – la un dialog profund cu doamna Filofteia Pally, o prezență remarcabilă, care dat Argeșului, parte din sufletul și priceperea sa. Pentru mai bine de trei decenii, Filofteia Pally a condus Muzeul Golești și a rămas ancorată în lumea fascinantă a istoriei și muzeografiei.

”Întotdeauna cultura a obținut, cu mare dificultate, sursele elementare financiare pentru propria ei supraviețuire”

A trudit ani la rând pentru ca muzeul pe care l-a păstorit să-și recâștige numele binemeritat în rândul instituțiilor de cultură de valoare ale țării și ale Europei. A salvat de la pieire sute de monumente de arhitectură populară, cu o tenacitate ieșită din comun, într-o Românie în care cultura abia supraviețuiește. În plus, a coordonat aproape de la zero o echipă care astăzi a ajuns ”un nucleu științific extraordinar”.

Doamna Filofteia Pally vorbește cu însuflețire despre istoria Goleștilor, care i-a dat o motivație importantă pe drumul provocator care a reprezentat activitatea sa la Muzeul Golești. Azi, continuă să scrie pentru tineri și nu numai, pentru că este nevoie și de istorie, și de cultură și de suflet. Este nevoie să ne întoarcem la rădăcini și să nu abandonăm spiritul creator pur românesc.

# Cu ce vă ocupați acum?

- În momentul de față, am în lucru două cercetări pe care le consider remarcabile și despre care am mai avut prilejul să vorbesc. ”Istoria borangicului pe teritoriul României” - și pe această temă mă apropii de final, iar cea de-a doua temă, ”O succintă istorie a familiei Golescu” - pentru ușoara accesibilitate a tinerilor din școli generale și licee, întrucât am constatat că, deși s-a scris destul de mult despre familia Golescu, lucrurile nu sunt atât de bine cunoscute pe cât m-aș fi așteptat.

Și atunci, consider că sunt necesare broșuri, scrieri cu întindere limitată care să permită ușoara accesibilitate a tinerilor noștri liceeni, către informații de maximă importanță, pentru ceea ce a reprezentat familia Golescu de-a lungul timpului. Vorbim de o istorie de jumătate de mileniu, în care Goleștii au dăruit permanent, atât în domeniul social, cât și instituțional sau politic, ei fiind printre marii avangardiști ai spiritului liberal din teritoriul României.

# Într-o perioadă în care tinerii nu prea mai au modele de urmat, ce ar trebui să învețe de la familia Golescu? Pot fi Goleștii motivație pentru generațiile actuale?

- Cu siguranță da! Goleștii au lăsat la modul exemplar un model civic, politic, cultural și uman prin tot ceea ce au realizat de-a lungul secolelor. Și când spun astea, mă gândesc la grija lor remarcabilă față de oamenii mai puțin favorizați de destin. Banul Radu Golescu, de exemplu, a construit primul spital pentru săraci din Țara Românească. Acesta a funcționat mai bine de două secole.

De asemenea, Dinicu Golescu, după ce a văzut minunile Occidentului, a venit împovărat (la modul strălucit al informațiilor care să aducă un bine celor care trăiau contemporan cu el) și, în acest sens, a decis să ridice prima școală superioară din mediul rural.

Programa școlară era comparabilă cu cea școlilor din Vest. Remarcăm grija lui deosebită pentru educație a tineretului românesc și nu doar a băieților, ci și a fetelor, indiferent dacă erau copile de țărani, de țigani sau de boieri, cărora li s-au dedicat Zinca Golescu împreună cu nepoatele ei.

# De la familia Golescu, cea iubitoare de învățătură, care a investit mare parte din avere pentru a educa tinerii - ajungem azi la o educație subfinanțată, cu un sistem sufocat de probleme. Ce s-ar putea face azi?

- Din punctul meu de vedere, în istorie, în educație, în ceea ce înseamnă dezvoltarea perioadei în care trăim și de la care am avea mari așteptări, cred că nu există o concepție evoluată care să conducă la o direcție sănătoasă.

Există, într-adevăr, școli de mare calitate. Am constatat și în Argeș, ca și în alte locuri din țară, că sunt licee sau colegii unde performanțele sunt uimitoare, cu resurse foarte mici, în vreme ce în alte locuri resursele sunt foarte mari, dar implicarea celor care ar trebui să le valorifice nu este pe măsura așteptărilor.

Poate că aici ar trebui ca dascălii noștri să aibă o dăruire de sine profundă, pe care să o simți că atinge, dacă vreți, limitele acelea ale părintelui, care se preocupă nu doar de buna ta creștere copil fiind, dar și de îmbogățirea ta spirituală. Ne mai trebuie câte ceva în zona formării… formatorilor. Ne mai trebuie câte ceva legat de legislație, care uneori e prea permisivă.

Eu nu pretind ca profesorii să fie foarte exigenți cu tinerii. Ei au nevoie și de dragoste, și de înțelegere, și de mângâiere, dar au nevoie și de autoritatea părintească a dascălilor, de la care au atât de mult de învățat. Ori, dacă veți privi atent, veți constata că s-a ajuns la situații aberante, în care părintele îi cere socoteală profesorului, că nu i-a dat nota pe care o considera el potrivită pentru fiul lui, sau că nu este suficient de prietenos și de politicos cu copilul lui.

Adică niște pretenții care te fac să te gândești dacă mai există un sistem de valori coerent la care să ne raportăm cu toții, pentru că, fără acest sistem de valori, e greu să mergem cu toții în aceeași direcție și să evoluăm prin comparație unii cu alții.

Este necesară o coerență a sistemului de învățământ. Undeva, acolo, sus, găsesc niște minusuri care ar trebui îndreptate și dirijate sub bagheta măiastră a Academiei Române. Ori, printre minusurile pe care le-am putea remarca, eu sau alții, cred că trebuie observat faptul că Academia Română este mult prea puțin implicată în ceea ce reprezintă direcția de valorificare a educației tineretului din România.

Marii noștri academicieni să fie puși în valoare, manualele să nu se facă fără acordul lor, să fie vizate de ei.  Mi s-a părut o aberație momentul manualelor alternative. Mi s-a părut absurd, lipsit de sens. Nu poți să educi o întreagă generație cu manuale alternative, cu puncte de vedere diferite, pornite din perspectiva unor dascăli mai mult sau mai puțin pregătiți.

# Ne întoarcem la activitatea care v-a marcat întreaga carieră. Cum ați reușit să transformați Muzeul Golești într-un punct de referință pentru cultura românească?

- Este o întrebare pe care mi-am pus-o adeseori și am găsit diferite răspunsuri. În primul rând, Muzeul Golești este în sine o valoare istorică și culturală de excepție.

În al doilea rând, vedeți, eu am lucrat de la începuturile carierei mele, deși sunt sociolog și aveam alte aspirații către domeniul meu profesional. Dar am îndrăgit atât de mult domeniul istoriei tradiționale,  apoi cunoscând istoria Goleștilor, citindu-le scrisorile intime care au fost publicate de George Fotino și care reflectă niște valori morale de excepție, dovedind că întreaga familie era concepută după un model moral și spiritual aproape identic. Toate acestea m-au legat foarte mult de Muzeul Golești.

I-am descoperit venind la muzeu, știam foarte puține lucruri până atunci despre ei, deși sunt născută în Curtea de Argeș, am copilărit, m-am format aici, dar destinul mi-a oferit șansa să lucrez (pentru o scurtă perioadă de timp, credeam eu atunci...) în Muzeul Golești, fapt care a devenit întregul meu destin profesional, pentru că mi-am găsit cu adevărat drumul, studiind foarte mult, citind istoria țării și, în astfel de cazuri, te legi definitiv de locurile care spun asemenea povești.

Astfel, tânăra muzeografă din mine a crescut și s-a maturizat odată cu parcurgerea paginilor acestei istorii vaste, puțin cunoscute, extrem de modeste. La vremea aceea, se investea atât de puțin în Muzeul Golești... Am prins perioade în care abia primeam bani pentru salarizare și micile cheltuieli utilitare.

Suntem printre foarte puținele țări europene, dacă nu singura, care are încă o cultură tradițională vie, într-o continuă dinamică. Ori, lucrul acesta vine de undeva dintr-un resort istoric pe care ți-e greu să-l explici decât cercetând o psihologie a popoarelor. Este atât de rară cursivitatea aceasta a creativității românești, încât ne face mândri de propria istorie. Deci, înțelegeți că lumea Muzeului Golești este fascinantă cu adevărat, prin valoarea istorică și tradițională.

# Mi-ați spus că, la începuturile activității la Muzeul Golești, ați primit finanțări modeste. Ce provocări ați întâmpinat în salvarea monumentelor de arhitectură populară?

- Aș spune, pitoresc vorbind, că multe tălpi am rupt urcând treptele instituției care ne-a binecuvântat existența și îi mulțumesc lui Dumnezeu că mi-a dăruit tenacitatea de a lupta permanent pentru salvarea monumentelor, pentru că, majoritatea dintre ele, fiind din material perisabil, lemn sau piatră, s-ar fi distrus ireversibil dacă nu reușeam să obțin finanțări la timp. M-am străduit, așa cum zice românul (tocindu-mi pingelele) să-i conving pe cei care ne coordonau dezvoltarea, că merităm finanțare. Cert este că întotdeauna cultura a obținut cu mare dificultate sursele elementare financiare pentru propria ei supraviețuire. Nici nu mă gândesc măcar la dezvoltare, ci la supraviețuire, iar noi, la Muzeul Golești rămăsesem, după 90, o mână de 3-4 muzeografe cu oarecare experiență. Toți colegii noștri muzeografi plecând, fiecare în diverse direcții mai reprezentative sub aspect social, în județul Argeș sau în alte locuri din țară. Iată că și femeile au putut să se zbată pentru a-și salva, precum Penelopa, casa, și, ușor-ușor, ne-am atras tineri care să vină să lucreze la muzeu. Foarte puțini absolvenți de istorie sau muzeologie doreau să se angajeze la Muzeul Golești, aveam peste 20 de posturi vacante și niciun absolvent nu voia să vină la noi. Așa că i-am atras pe cei cu studii medii și i-am format. Am făcut o adevărată școală de muzeologie la Golești, i-am trimis să facă studiile superioare. Am considerat că ceea ce învață ei este util pentru instituția noastră și, într-adevăr, s-a observat. Au crescut atât de frumos încât, în momentul de față, avem 12 doctori în istorie la Muzeul Golești.

Se poate vorbi, la ora actuală, că avem un colectiv de mare calitate și spirituală și umană, sunt foarte mândră de ei, îi consider ca pe propriii mei copii. S-a format la Golești un nucleu științific extraordinar.

# Dacă ați putea restaura un singur monument din România, care ar fi acela?

- În momentul de față, cred că cele mai importante monumente istorice din România s-au bucurat de resursele oferite din fonduri europene. Eu personal sunt foarte mândră de faptul că nu am părăsit corabia până când nu a fost restaurat Conacul Goleștilor și, dacă ar fi să o iau de la capăt, aș restaura (dar mult mai bine și detaliat) Conacul Goleștilor, care este rădăcina de referință nu doar a argeșenilor, ci și a românilor din Țara Românească, cei mai bravi români dăruitori de limbă autentică și de cultură de mare valoare.

Mă bucur că, acum, se restaurează și Mănăstirea de la Curtea de Argeș, mă bucur că marile proiecte culturale sunt în plină desfășurare.