Creativi și conectați - Târg de inițiative și proiecte educaționale

Cu ocazia celebrării Zilei Europei,Centrul Europe Direct Argeș din cadrul Bibliotecii Județene „Dinicu Golescu” Argeș a organizat un Târg de inițiative și proiecte educaționale, aducând în atenția publicului acțiuni-cheie dedicate comunităților locale, proiecte cu impact real, putere de exemplu și capacitate de replicare pentru toți cei care își doresc să contribuie la dezvoltarea comunității.

La deschiderea evenimentului, moderat de doamna Georgiana Ștefan-Nicolescu, reprezentant Europe Direct Argeș, au luat cuvântul domnul conf. univ. dr. ing. Alin Gheorghiță Mazăre, care a oferit informații tinerilor prezenți despre facultățile din cadrul Centrului Universitar Pitești, și domnul Florin Gerard Călin, manager interimar al Bibliotecii Județene ”Dinicu Golescu” Argeș, care a punctat câteva aspecte referitoare la istoria Uniunii Europene.

La standurile organizate în holul Bibliotecii Județene Argeș,au fost prezenți reprezentanți din cadrul: Serviciului EURES – rețeaua europeană a locurilor de muncă, Politehnica București - Centrul Universitar Pitești, Alianța Franceză, colegii șilicee care au câștigat și implementat proiecte prin programul european Erasmus+: Colegiul Național ”Zinca Golescu” Pitești, Colegiul Economic ”Maria Teiuleanu” Pitești, Liceul Tehnologic ”Astra” Pitești,Liceul Tehnologic ”Dacia”Pitești, Liceul Teoretic Costești – Structură Liceul Tehnologic Costești, Liceul Tehnologic „I.C. Petrescu” Stâlpeni din județul Argeș, dar și asociații precum: Asociația de Inițiere în Robotică și IT,Asociația pentru Implicarea Comunității în Acțiuni Realizabile Costești și Asociația Kardinal din județul Argeș. De asemenea, au fost prezente școli recunoscute ca Școli-Ambasador ale Parlamentului European, precum CN ”Zinca Golescu” și Liceul Tehnologic Astra.

Cele șase echipe de robotică, respectiv ARRA, 4D Robotics, Broboți, HighFiveRobotics, TehnoZ și TehnoZLightningBoltsau prezentat, în sala de conferințe a Bibliotecii Județene Argeș, competițiile câștigate și roboții realizați de elevi, impresionând publicul prin creativitate și performanță.

Prezente au fost și bibliotecile publice din Argeș, respectiv Biblioteca Municipală ”Ion Barbu” Câmpulung-Muscel și Biblioteca orășenească Topoloveni, care au demonstrat cum biblioteca poate inspira generații diferite să descopere noi oportunități și perspective asupra viitorului, prin proiecte precum: Code Kids, „Cultură la 360°” și „Biblioteca de lucru”.

Pe parcursul întregului eveniment, standurile au fost vizitate de aproximativ 300 de tineri din colegii și licee din Pitești, printre care: Colegiul Național „Ion C. Brătianu”, Colegiul Național „Zinca Golescu”, Liceul Teoretic „Cantacuzino”, Liceul Teoretic „Ion Barbu” și Liceul Tehnologic „Dimitrie Dima”.

Tinerii s-au arătat entuziasmați să construiască Europa din piese de puzzle 3D, activitate coordonată de voluntarii Europe Direct Argeș.

Spectacolul tehnologiei a fost completat de demonstrații interactive cu roboții de mari dimensiuni, unde echipele de robotică au captat atenția publicului prin îndemânare, strategie și inovație, transformând evenimentul într-o adevărată experiență STEM pentru toți participanții.

La standul Europe Direct Argeș, voluntarii centrului au distribuit materiale informative, oferite de Oficiul pentru Publicații al Uniunii Europene tuturor celor interesați de tematici europene și oportunități oferite de Uniunea Europeană.

Proiectele prezentate au fost apreciate de toți participanții, care au plecat acasă inspirați și cu idei constructive pentru dezvoltarea societății și a comunităților din care fac parte.

Dorim să mulțumim pe această cale tuturor celor care au fost alături de noi și au contribuit la succesul acestui eveniment dedicat spiritului european.

Elena Ștefan-Nicolescu

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea