PITEȘTI. 638 - O INCURSIUNE CULTURAL-EDUCATIVĂ ÎN ISTORIA ȘI IDENTITATEA ORAȘULUI

Miercuri, 20 mai, municipiul Pitești a marcat împlinirea a 638 de ani de la prima sa atestare documentară. Cu acest prilej, în Sala de Conferințe a Bibliotecii Județene „Dinicu Golescu” Argeș s-a desfășurat activitatea cultural-educativă „PITEȘTI. 638”, organizată în cadrul proiectului „ARGEȘ. FILE DE ISTORIE”, într-un demers dedicat redescoperirii patrimoniului cultural și istoric al orașului.

Activitatea a fost susținută de doamna bibliotecar Maria Magdalena IONIȚĂ-ROȘOIU, care a prezentat participanților repere esențiale din evoluția istorică a municipiului, punând în lumină momentele definitorii care au contribuit la conturarea identității urbane și culturale a Piteștiului de-a lungul timpului.

La eveniment au participat elevi ai Școlii Militare de Maiștri Militari și Subofițeri a Forțelor Terestre „BASARAB I” din Pitești, instituție parteneră în cadrul proiectului „ARGEȘ. FILE DE ISTORIE”. Prezența tinerilor militari a evidențiat importanța colaborării dintre instituțiile educaționale și culturale în promovarea valorilor istorice și în consolidarea respectului față de patrimoniul local și național.

Pe parcursul activității, participanții au avut ocazia să descopere informații valoroase despre principalele obiective istorice și culturale ale municipiului, despre transformările urbanistice ale orașului și despre personalitățile care au contribuit la dezvoltarea sa. Expunerea a fost completată de imagini de arhivă, documente și prezentări tematice care au ilustrat evoluția Piteștiului din perioada medievală până în contemporaneitate. Evenimentul a avut un pronunțat caracter educativ și formativ, urmărind să stimuleze interesul tinerilor pentru istoria locală și să încurajeze asumarea identității culturale a comunității argeșene. Prin dialog și reflecție asupra trecutului, participanții au fost invitați să conștientizeze rolul memoriei colective în păstrarea valorilor și tradițiilor care definesc spiritul orașului.

Proiectul „ARGEȘ. FILE DE ISTORIE” continuă astfel seria manifestărilor dedicate promovării patrimoniului cultural județean, demonstrând că istoria locală rămâne un important reper educativ și identitar pentru noile generații. Activitatea „PITEȘTI. 638” s-a înscris într-un demers amplu de valorificare a trecutului istoric al municipiului și de apropiere a tinerilor de patrimoniul cultural al comunității din care fac parte.

Prin organizarea unor astfel de evenimente, Biblioteca Județeană „Dinicu Golescu” Argeș reconfirmă rolul său de instituție activă în viața culturală a județului, contribuind la promovarea educației, culturii și memoriei istorice locale.

ADRIAN-NICOLAE COMAN

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea