Gheorghe Voicu, primarul comunei Bârla: ”Vrem să reușim să înființăm o rețea de gaze, dar sunt tot felul de tensiuni, de neseriozitate din partea proiectantului...”

În 2026, primarul comunei Bârla, Gheorghe Voicu, are în prim-plan înființarea unei rețele de gaze. Implicat într-o asociere din care fac parte și comunele Hârsești (Argeș) și Tufeni (Olt), edilul se confruntă cu tot soiul de probleme care întind nervii la maxim și complică rezolvarea problemei. Mai multe amănunte, în interviul următor:

# Având în vedere că anul acesta ați votat bugetul foarte târziu, cum v-ați descurcat?

- Noi funcționăm, nu avem probleme. Am utilizat parțial excedentul. Singurele probleme pe care le avem, sunt legate de constructorii care iau lucrările la prețurile care sunt la momentul ăsta.

# Ce proiecte aveți anul acesta?

- În derulare am două lucrări de canalizare, una pe PNRR și una pe ”Anghel Saligny”. Am dat ordinul la o asfaltare, dar se pare că sunt probleme; suntem în licitație cu niște panouri fotovoltaice, cu o centrală fotovoltaică.

Suntem în evaluarea ofertelor pentru iluminatul public pe AFM, pentru 300 de lămpi pe drumul județean și mai avem PUG-ul, pe care trebuie să-l finalizăm până la 31 iunie, de asemenea să finalizăm eficientizarea energetică a primăriei.

# Care este cea mai mare provocare în 2026?

- Rețeaua de gaze. Lucrăm, suntem în asociere cu Hârsești și Tufeni (Olt). Vrem să reușim să înființăm o rețea de gaze, dar se suprapune cu lucrările de pe DJ 679 Săpata – Tufeni (Olt). Și sunt tot felul de tensiuni, de neseriozitate din partea proiectantului, din partea multora, nici nu mai e cazul să discut...

# De unde aveți finanțare pentru această lucrare?

- Banii nu îi avem, suntem pe o listă a Ministerului Dezvoltării prin Programul ”Anghel Saligny”, de la care așteptăm 7,6 milioane de lei, iar diferența trebuie să o punem noi. Facem parte dintr-o asociere, eu sunt liderul și Bârla trebuie să contribuie cu vreo 7 milioane de lei, dar ne împrumutăm cu drag. Toți consilierii locali  au fost de acord, nimeni nu a zis să nu facem. Ăsta e un obiectiv al nostru. Dar întâmpinăm niște probleme legate de proiectare, legate de faptul că se lucrează pe drumul județean și asta ne încurcă cel mai tare. Adică sunt tot felul de avize... Inițial ni s-a respins solicitarea de la Consiliul Județean Argeș (foarte motivat, într-un fel) de a pune gaz pe drumul județean pentru că sunt zone în care lucrările se suprapun, am găsit soluția, până la urmă, să facem modificări la proiect și sper să găsim calea cea bună, să ne apucăm să facem licitația.

# Cum colaborați cu consilierii locali de alte culori politice?

- Foarte bine. N-avem probleme, cred că suntem oameni raționali și înțelegem că, până la urmă, obiectivele noastre sunt să dezvoltăm localitatea. Sunt și diferențe politice, dar am reușit să trecem peste ele.



Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea