Atenție cui plătiți să vă transporte marfa! S-ar putea să rămâneți doar cu banii dați!

# Pitești - înșelăciune uriașă cu zeci de păgubiți!

Ca aproape în fiecare an, Marius Florin Dragomirescu a fost trimis în judecată, pentru infracțiuni de înșelăciune – specialitatea transporturi false. Condamnat, dispărut, prins după aproape doi ani, încarcerat la Mioveni. De un timp se judecă pentru eliberarea sa condiționată. Doar că, în dosarul în care i s-a tras condamnarea cu executare, s-a strecurat o eroare. Judecătorii s-au prins, și au modificat data de la care Dragomirescu poate cere eliberarea, perioada decalată fiind de exact un an La începutul anului însă, a fost trimis în judecată, din nou, la Secția Penală a Judecătoriei Pitești, tot pentru înșelăciune!

Fraudă simplă - oferea transporturi fictive pentru care încasa bani

Bărbatul contacta persoane care utilizau bursa de transport, prin intermediul căreia erau solicitate servicii de transport rutier de marfă, pe care îi inducea în eroare, pretinzând că ar avea calitatea de reprezentant al unor prestatori de servicii de acest tip.

Unicul său scop era acela de a le lua banii, fără a oferi în schimb şi serviciul promis, pentru că nu avea nimic în comun cu transportatorii. În acest fel, inculpatul a păcălit zeci de persoane.

Falsul transportator Marius Florin Dragomirescu a fost dat în urmărire internațională de Poliția Română aproape doi ani. Pe numele acestuia era emis un mandat de arestare preventivă pentru săvârșirea de infracțiuni economice, respectiv: înșelăciune, fals informatic și fals în înscrisuri sub semnătură privată. Dragomirescu a și fost condamnat definitiv în noiembrie 2020 la trei ani și șase luni de închisoare cu executare pentru înșelăciune, fals informatic și fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Iar din momentul dispariției, argeșeanul a mai fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești în două dosare penale, în care era acuzat de înșelăciune, o dată în aprilie 2021 și ultima dată în februarie 2022. Pe 10 august 2022, bărbatul a fost depistat în localitatea Beregsău Mare, din județul Timiș. Pentru a scăpa de polițiști acesta le-a prezentat acestora date false de identificare. Bărbatul a fost condus la sediul poliției, iar în urma verificărilor efectuate în bazele de date s-a constatat că are 34 de ani, este din Pitești, județul Argeș, și este dat în urmărire.

Prejudicii totale uriașe!

În februarie 2022, Marius Florin Dragomirescu a fost trimis în judecată, din nou, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, în formă continuată (7 acte materiale), și fals informatic, în formă continuată (3 acte materiale). În cauză s-au constituit ca părți civile cinci persoane și două societăți comerciale.

Procurorii au arătat în rechizitoriu că inculpatul, pe parcursul anului 2020, „a conceput un mod de operare, prin mijloace frauduloase, pentru inducerea în eroare a persoanelor fizice și juridice interesate de cumpărarea de servicii de transport marfă şi vânzări auto, prin preluarea unor comenzi de transport lansate de persoanele interesate pe bursele de transport, de pe internet, dar și prin postarea de anunţuri fictive de transport bunuri, prezentându-se uneori sub nume și calități mincinoase, de administrator firmă sau de dispecer la firme de transport ori de cărăuș, (...) urmate de încasarea unor sume de bani, de regulă cu titlu de avans, de la persoanele induse în eroare, știind de la început că nu va executa nicio obligație aparent asumată”, cauzând prejudicii importante. Cu ocazia cercetărilor efectuate, a rezultat faptul că inculpatul nu figurează și nu a figurat ca asociat și/sau administrator în nicio societate comercială înregistrată la Oficiul Național al Registrului Comerțului.

Faptele din noul dosar au fost săvârșite de inculpat, în perioada august – octombrie 2020, în timp ce se afla sub control judiciar și condamnat în primă instanță, în altă cauză trimisă în judecată pentru fapte similare.

A dispărut în ziua în care era emis mandatul de arestare preventivă

Profitând de faptul că a fost pus în libertate de Judecătoria Pitești, fără a fi menținută măsura controlului judiciar, Marius Florin Dragomirescu a reușit să fugă din țară. Surse judiciare ne-au precizat că inculpatul a fost prezent la soluționarea contestației, în data de 22 octombrie 2020, fiind asistat de un apărător ales. După terminarea ședinței din camera de consiliu, a părăsit sediul Tribunalului Argeș și apoi teritoriul țării, în scopul de a se sustrage de la arestarea preventivă și de la urmărirea penală. Astfel, acesta nu a mai putut fi depistat pentru punerea în executare a mandatului de arestare preventivă. Mai mult, la trei săptămâni de la dispariția sa, inculpatul a fost condamnat definitiv la 3 ani și jumătate de închisoare, cu executare. Întrucât, din informațiile obținute, inculpatul ar fi ajuns pe teritoriul Austriei, în data de 16 decembrie 2020, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Pitești a emis un mandat european de arestare pentru reținerea și predarea inculpatului, acesta fiind dat în urmărire internațională.

Dosar penal nou, pentru înșelăciune, cu peste 30 de păgubiți

Dragomirescu, încarcerat la Penitenciarul Mioveni se judecă, din 3 septembrie 2025, pentru eliberarea sa condiționată. Ghinionul său a făcut ca greva judecătorească să ducă, până acum, la patru amânări. Apoi, judecătorii și-au dat seama că în hotărârea de condamnare se strecurare o mică eroare, și au modificat cu un an data de la care inculpatul poate solicita eliberarea condiționată. Între timp, va trebui să se confrunte cu o nouă cauză penală. Nu se știu încă detalii ale dosarului penal nou (tot 2025), deschis împotriva lui Dragomirescu. Se știe însă că a fost trimis în judecată, ca și la dosarele anterioare, pentru înșelăciune - (art.244 NCP) al.1 si 2 Cp.

Iată ce spune Art. 244 din Codul Penal:

Înşelăciunea

(1) Inducerea în eroare a unei persoane prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul un folos patrimonial injust şi dacă s-a pricinuit o pagubă, se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani.

(2) Înşelăciunea săvârşită prin folosirea de nume sau calităţi mincinoase ori de alte mijloace frauduloase se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani. Dacă mijlocul fraudulos constituie prin el însuşi o infracţiune, se aplică regulile privind concursul de infracţiuni.

În luna aprilie 2026, s-a constatat legalitatea administrării probelor:

Tip solutie: Încheiere

Solutia pe scurt:

În temeiul art. 346 alin. 1 Cod de procedură penală constată competenţa şi legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 1909/100/P/2020 din data de 08.10.2025 emis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti privind pe inculpatul DRAGOMIRESCU MARIUS-FLORIN, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor concurente de înşelăciune, în formă continuată, prev. şi ped. de art. 244 alin.1 şi 2 Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal (44 acte materiale) şi fals informatic, în formă continuată, prev. şi ped. de art. 325 Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal (24 acte materiale), cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal. Constată legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpat. În temeiul art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

În dosar sunt, de data aceasta, 20 de părți civile dar și 12 părți vătămate. Cauza nu a primit, încă, un prim termen.


Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea