ÎN ATENȚIA D.N.A. O nouă bombă penală explodează la Muntenia

# Recepția hotelului, cu o valoare reală de peste milion de euro, a fost vândută cu... circa 60.000 de euro # La licitația organizată de executorul judecătoresc Vârgă se mai prezentase un cumpărător, acesta oferind din start peste 8 miliarde de lei vechi # Licitația nu s-a mai ținut, pentru că nu trebuia să se țină, iar executorul Vârgă a fost de acord. Fostul brand numărul unu al hotelurilor din Argeș, Muntenia se scufundă, pe zi ce trece, în datorii și procese. Iar acțiunile întreprinse în ultimii ani de conducătorii unității, conducători cu o legitimitate îndoielnică dacă

ținem cont de procesele pe rol pentru ”adjudecarea” acțiunilor firmei, par să invite DNA-ul la un ospăț penal. Pentru că bucăți din carnea fostei perle a industriei hoteliere sunt rupte și date, de pomană, la străini. Străini pentru unii, prieteni pentru conducere...

 

Salariații S.C.T. Muntenia și-au obținut drepturile bănești cu ajutorul instanțelor

După preluarea, de către gruparea condusă de Nicolae Ivănescu, a conducerii hotelului, multor salariați le-a fost desfăcut contractul de muncă. Aceștia au dat în judecată firma și au câștigat. Drepturile salariale au fost completate de cheltuieli de judecată, de cheltuieli cu expertize și alte minuni care au umflat factura și așa mare și neachitată a Munteniei. Așa încât s-a ajuns la Vârgă Ioan pentru a pune în executare sentințele definitive și irevocabile de restituire a sumelor bănești. Prin conturile unității însă bate de mult vântul, așa încât ochii flămânzi ai tuturor s-au oprit asupra... recepției hotelului. Adică asupra unei bune părți din parterul imobilului, cea mai importantă dealtfel. Nici nu se putea discuta despre alte bucăți ale ciolanului, pentru că toate sunt ipotecate, la Piraeus Bank, la Finanțe și la te miri cine alcineva. Totul a fost însă bine gândit de Ivănescu, pentru că recepția hotelului este, de fapt, inima acestuia. Cumpărând-o, blochează astfel apetitul oricărui alt doritor, pentru că, după cum se știe, doritori se mai găsesc. Omul de afaceri  Gheorghe Axinte, omul de afaceri Enescu – patronul hotelului Victoria și câțiva alții alții au fost și sunt interesați de pereții ridicați la kilometrul 0 din Pitești.

Cum să vinzi o recepție de hotel la prețul mobilierului din aceasta

Imediat ce a apucat frâiele hotelului Muntenia, Ivănescu a investit în... recepție. Bani mulți, după cum spun facturile. Poate ar fi bine ca cineva să se intereseze cu mai mare atenție, nu cumva prețul la care magnatul a făcut această vânzare, cea de săptămâna trecută, să fie sub cel al reparațiilor și modernizărilor efectuate cu numai doi-trei ani în urmă. Ei bine, iată cum este descrisă recepția hotelului: Holul de la recepție este amenajat, fiind prevăzut cu șase candelabre de alabastru, instalație de aer condiționat, bar placate cu lemn, calorifere din oțel și din fontă mascate, pardoseală placate cu marmură, instalație de încălzire racordată la centrala  hotelului.
Este important de menționat faptul că, alături de cei peste 400 de metri pătrați reprezentați de construcție, se vinde și cota de teren afarentă, de peste 200 m.p.
Cât credeți, stimați cititori, că valorează 430 m.p., amenajați de lux, în ultracentralul orașului? Cam 3000 de euro metrul pătrat, nu?  Înmulţirea este una simplă, rezultând o sumă ce sare binișor de un milion de euro. Ei bine, vă înșelați dramatic. Pentru că, conform conform Raportului de expertiză tehnică judiciară întocmit de exp. Vasilescu Simona, totul valorează... sub 200.000 de euro. Dar numai pentru cine trebuie să cumpere, nu pentru toți doritorii. Fie și numai pentru atât, și semnele de întrebare ar împânzi cerul de deasupra birorurilor organelor de anchetă. Penală, desigur...

Mult, prea mult. Pentru că se poate și mai ieftin decât atât. Și se poate și mai penal decât atât...

Ei bine, conform raportului, executorul Vârgă emite o publicație de vânzare pentru parterul hotelului. Este organizată o licitație, pentru data de 10 ianuarie, orele 12. Prețul de pornire este stabilit la aproape 200.000 de euro, așa cum am pomenit mai sus, iar doritorii sunt invitați să depună garanția de participare, în cuantum de 10% din prețul de pornire al licitației.
O firmă din Pitești virează în contul dat de Vârgă Ioan garanția de partixcipare. Reprezentanții acesteia se chinuie să se prezinte la data ți ora fixate cu toate hârtiile solicitate. Din surse de încredere am aflat că suma la care împuternicitul firmei era dispus să liciteze se ridica la amețitoarea cifră de 30 miliarde de lei vechi.

Sumă însă deloc mare, dacă ne raportăm la ceea ce se vinde în fapt. Ei bine, nu a mai fost cazul. Pentru că, la orele 11, deci cu o oră înainte de începerea procedurilor, în biroul aceluiași executor Vârgă Ioan, care trebuia să se ocupe de obținerea celui mai mare preț posibil, se încheioe un proces verbal. Între cine și cine, se pot întreba mulți, chiar și organele de cercetare penală? Ei bine, între părțile beligerante și o firmă ”salvatoare”, de prin Sibiu, care s-a arătat dispusă să ajute cu plata salariilor restante de la Muntenia. Așa că a cumpărat recepția prin negociere directă. Cu cât? Cu... cca. 2,7 miliarde de lei vechi plus TVA, adică sub 10% din cât era cealaltă firmă dispusă să ofere pentru același imobil. Așa încât la orele 12, ora publicată pentru ținerea licitației, nu mai era nimic de vândut...

Cine câștigă se știe (știe, știe, știe...). Cine pierde?

Iată cum, după lupte seculare care durează de câțiva ani, se mai reușește o lovitură, poate chiar cea cauzatoare de moarte, mult încercatei S.C.T. Muntenia S.A. Cine pierde din această mult prea fără perdea manevră? Păi, să încercăm o listă: acționarii firmei, cărora părțile din fosta stea a hotelurilor li se micșorează conform. Ba chiar au ajuns să nu mai valoreze mai nimic; investitorii care au băgat deja sume serioase de bani în gaura penală numită Muntenia, acestora băgându-li-se, practic, mâna în buzunar prin această manevră; salariații ce au supraviețuit, de bine de rău, la hotel; fiscul, pentru că nu va mai avea ce să execute; executorul, expertul și alți câțiva – la capitolul onoare și, poate, și alte câteva declarații și dosare. Lista ar putea continua, dar ne e că s-o însera...

Firma ”cumpărătoare” nu a plătit. Este posibil? Ioan Vârgă nu poate să dea detalii...

Chiar la închiderea ediției mai aflăm una, mare cât turnul hotelului, cu antene cu tot: firma salvatoare nu a plătit suma promisă, ci numai s-a angajat că o va plăti. Asta în condițiile în care concurentul aștepta ora de licitație cu sutele de milioane depuse în contul executorului, sute de milioane reprezentând numai taxa de participare de 10 % din prețul de pornire. Ioan Vârgă ar fi trebuit să continue procedurile, însă s-a eschivat prin faptul că părțile... au fost de acord
# Bună ziua. Privitor la licitația organizată pentru vânzarea recepției hotelului Muntenia vă deranjez. De ce nu s-a mai ținut?
Ioan Vârgă: Păi... întrebați-i pe cei care conduc firma. Nu am ce relații să vă dau într-un dosar în care părțile nu și-au dat acceptul... Nu avem cum, nu avem voie, decât cu acceptul părților...

Pe data de 21 ianuarie s-ar putea pronunța decesul (a se citi falimentul) societății. Dacă se termină totul, despre ceea ce a fost Hotelul Muntenia ar trebui scris un studiu de caz. Studiu de câteva mii de pagini, cu siguranță. Iar apoi ar trebui introdus ca lectură obligatorie pentru viitorii procurori și judecători. Capitolul descris mai sus ar trebui intitulat ”Cum să cumperi o recepție de hotel la prețul candelabrelor din tavan”. Vom reveni.
Lucian GHERGUȘ

*** *** ***


Camera Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Pitesti-Argeş
BIROU EXECUTOR JUDECĂTORESC
VÂRGĂ IOAN
Adresa: mun. Pitesti, strada Exercitiu; nr.70, jud. Arges,     CUI = RO 19481576       e-mail: Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza  
Cont: RO34 RZBR 0000 0600 1155 1705 Raiffeisen Bank Ag.Piteşti 2. Tel. 0726.479.065; Tel/fax:0348.457.609

PUBLICAŢIE DE VÂNZARE
Nr.240/2012 din 06.12.2012


Se publică spre cunoştinţa generală, de către executorul judecătoresc VÂRGĂ IOAN de pe lângă Judecătoria Piteşti-Argeş, ca în ziua de 10 IANUARIE 2013, orele 1200, se vinde la licitaţie publică bunul imobil proprietatea societatii debitoare: SC “TURISM MUNTENIA” –SA Piteşti, Piata Muntenia, nr.1; jud. Arge, CUI=RO 128485; J03/74/91.
Imobilul – COMPLEX HOTELIER – HOTEL MUNTENIA  corp B, situat în mun. Pitesti, Piața Muntenia, nr.1, parter, înscris în CARTEA FUNCIARĂ NR.80173-C1-U13 a mun. Pitesti, cu Nr. Cadastral=914/C1/U18.
Corpul de clădire are suprafața de 431 mp, cu o suprafață utilă de = 376 mp și se constituie din: hol receptive=346,24 mp; hol=4,95 mp; birou=7,20 mp, grup sanitar=4,17 mp, wc=5,30 mp, wc=2,04 mp, garderoba=4,09 mp, bar=2,28 mp/=suprafață utilă 376 mp/=casa scării=5,98 mp, casa scării=1,53 mp, casă lift=3,78 mp, casa scării=18,11 mp, casa lift=4,29 mp, casa scării=20,93 mp/suprafața totală=430,89 mp.
Facem precizarea ca nu se vinde si suprafata de teren aferenta de 431 mp, ci un drept de superficie asupra acestui teren, precum si dreptul de proprietate asupra cotei aferente de teren  in suprafata de 234 mp.
Holul de la receptie este amenajat fiind prevazut cu șase candelabra de alabastru, instalatie de aer conditionat, bar placate cu lemn, calorifere din oțel și din fontă mascate, pardoseală placate cu marmură, instalație de încălzire racordată la central hotelului. Grupul sanitar și wc-urile sunt functionale și nu prezintă lipsuri. Imobilul a fost identificat şi evaluat conform Raportului de expertiză tehnică judiciară întocmit de exp. Vasilescu Simona.

Licitaţia publică se organizează la sediul Biroului Ex. Judecătoresc „VÂRGĂ IOAN”  mun. Piteşti, str. Exerciţiu; nr.70, jud. Argeş, în data de 10.01.2013, orele 1200, pretul fiind de 829.160 lei cu TVA inclus.

Executarea silită s-a declanşat la cererea urmatorilor creditori: 
-    În Dex.240/2012 - MUSTOCEA CRISTIAN (CNP=1680502267400) cu domiciliul în mun. Piteşti, Calea Craiovei; nr.17; bl. E 3 b; sc.D; et.2; ap.3; jud. Argeş, pentru recuperarea sumei de 22.996,08 RON constituită din: 19.606,18 RON reprezentand reactualizarea creanţelor din titlul executoriu + suma de 300 lei cheltuieli de judecata + 3.089,30 Ron cheltuieli de executare în temeiul art.3717 Cod pr. civ., (în care a fost inclusă si taxa OCPI în cuantum de 60 Ron), în baza titlului executoriu constituit in virtutea dispozitiilor art.289 din Codul Muncii - Sentinţă civilă Nr.1466/29.06.2012 a Tribunalului Arges, definitivă si irevocabila; Raportul de expertiza intocmit de expert contabil Bejliu Constantin,  Proces – verbal de constatare cheltuieli executare Nr.240/14.09.2012.
-    În Dex.241/2012 - ŢÂRCU GEORGEL (CNP=1650929034973) cu domiciliul în mun. Piteşti, str. Nichifor Crainic, nr.1, bl. C 8, sc. A, et.4, ap.19, jud. Arges, pentru recuperarea sumei de 6.646,66 RON constituită din: 5104,76 RON reprezentand reactualizarea creanţelor din titlul executoriu + suma de 300 lei cheltuieli de judecata + 1241,90 Ron cheltuieli de executare (în care a fost inclusă si taxa OCPI în cuantum de 60 Ron), în temeiul art.3717 Cod pr. civ, în baza titlului executoriu constituit in virtutea dispozitiilor art.289 din Codul Muncii - Sentinţă civilă Nr.1467/29.06.2012 a Tribunalului Arges, definitivă si irevocabila; Raportul de expertiza intocmit de expert contabil Bejliu Constantin,  Proces – verbal de constatare cheltuieli executare Nr.241/14.09.2012.
-    În Dex.321/2012 - MUSTOCEA CRISTIAN (CNP=1680502267400) cu domiciliul în mun. Piteşti, Calea Craiovei; nr.17; bl. E 3 b; sc.D; et.2; ap.3; jud. Argeş, pentru recuperarea sumei de  54.639,02 RON  constituita din: 2.500 lei cheltuieli de judecata +  suma de 6.299,02 lei RON cheltuieli de executare, (în care a fost inclusă si taxa OCPI în cuantum de 60 Ron) în temeiul art.3717 Cod pr. civ. + suma de 45.780 lei reprezentand c/val despagubirilor egale cu salariile pe care acesta le-ar fi primit pentru perioada 24.08.2011 data concedierii pana la 03.12.2012 data reintegrarii efective, calculate la nivelul lunii iulie 2011, in valoare de 3.052 lei LUNAR, conform fluturasului anexat, în baza titlului executoriu constituit in virtutea dispozitiilor art.289 din Codul Muncii - Sentinţă civilă Nr.602/09.05.2012 a Tribunalului Arges, definitivă si irevocabila; Decizia civila Nr.2327/31.10.2012 a Curtii de Apel Pitesti, Procesul-verbal de constatare cheltuieli executare Nr.321/22.11.2012.

Preţul de pornire al licitaţiei pentru intregul imobil mai sus mentionat este de                                      = 829.160 RON cu TVA inclus reprezentând preţ stabilit conform Raportului de expertiză judiciară întocmit de exp. Vasilescu Simona.

Imobilul va fi vândut negrevat de drepturile de uzufruct, uz, abitaţie, ipotecă sau servitute.
Toţi cei care pretind vreun drept asupra imobilului pot încunoştiinţa pe executorul judecătoresc până la data organizării licitaţiei .
Toti cei interesati se vor prezenta cu Buletinul de identitate, Ofertă de cumpărare, Recipisă C.E.C Bank Piteşti de consemnare a unei cauţiuni de 10% din preţul de pornire a licitaţiei, la dispoziţia executorului judecătoresc.
Prezenta publicaţie de vânzare s-a întocmit în 10 exemplare.
Afişată azi 06.12.2012           EX. JUDECĂTORESC







 

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea