Andrei Gerea: “Există cinci plângeri penale pe numele celor considerați vinovați de situația Oltchim și Arpechim”

# Salvarea Arpechim, subiectul său de  campanile electorală,  încă fără soluţii concrete. După ce, săptămâna trecută, Camera Deputaţilor a dezbătut prima moţiune din această legislatură -“Guvernul Ponta, fabrică de şomeri”- moţiune iniţiată de reprezentanţii PDL,  deputatul USL Andrei Gerea a ieşit în presă cu o declaraţie politică, botezată sugestiv “Adevărul despre Oltchim - Arpechim şi influenţele nefaste ale guvernelor PDL”
Declaraţia politică  a lui Andrei Gerea vine ca un răspuns  la principale obiecţii adresate executivului prin moţiunea semnată de 54 de deputaţi PDL, obiecţii ce au făcut referire la privatizarea eşuată a combinatului Oltchim Râmnicu Vâlcea: "Din vina guvernelor Ponta 1 şi Ponta 2, România are astăzi un caz Oltchim. Iar acest caz este radiografia perfectă a acestei guvernări: toată incompetenţa, toată demagogia, toată neglijenţa şi tot cinismul USL sunt perfect ilustrate de involuţia gravă a acestui important combinat petrochimic românesc. Cazul Oltchim este simbolul guvernării USL, al guvernării bazate pe minciună şi amăgire, iar pericolul major este ca acesta să molipsească toată economia", s-a arătat în documentul prin care democrat–liberalii au cerut ca răspunderea să fie asumată  de către ministrul Finanţelor, Daniel Chiţoiu, numit în moţiune “groparul Oltchim”  şi ministrul Economiei Varujan Vosganian, catalogat de PDL-işti drept  “ministrul fără soluţie”.

Andrei Gerea: “De bla-bla-uri suntem sătui!”

Gerea s-a simţit dator cu unele precizări menite să arate  “cum stau lucrurile în realitate, care este adevărul” despre Oltchim şi Arpechim şi care au fost, în opinia sa, influenţele fostelor guvernări ale PDL asupra acestor combinate.
“Cine trebuie să răspundă juridic pentru toate aceste prejudicii? Avem un răspuns concludent, aş zice: din 2010 şi până în 2012, guvernul PDL şi-a numit oamenii în Consiliile de Administraţie, iar aceştia au luat decizii şi au împuternicit Conducerea SC Oltchim SA pentru a emite decizii financiare şi tehnice! Ba mai mult decât atât, directorul Roibu a fost de fiecare dată mandatat şi împuternicit de AGA pentru a lua toate deciziile. Acesta a fost interfaţa guvernărilor PDL, care nu mai recunosc nimic acum. Oare domnul Roibu lua de unul singur acele hotărâri? Nu existau nişte Consilii de Administraţie formate, bineînţeles, din reprezentanţi ai Ministerului Economiei, deci din PDL-isti  100%?” De bla-bla-uri suntem sătui! Doar am avut parte din belşug de repertorii de gen, timp de patru ani!” concluzionează deputatul de Argeş în declaraţia sa politică.
În ultima conferinţă de presă  a USL Argeş, Andrei Gerea a anunţat că există cinci plângeri penale pe numele celor considerați vinovați de situația în care a ajuns combinatul Oltchim și Arpechim Pitești. „Așteptăm să fie aduși în fața justiției și să plătească!”, a declarat  deputatul USL.

Moţiunea PDL: “Guvernul Ponta a aruncat în aer calendarul privatizării”

În declaraţia sa de presă, Andrei Gerea detaliază cum în martie 2011, Petrom închide Rafinăria Arpechim, cea care, după finalizarea reviziei în Petrochimie, ar fi trebuit să asigure materia primă pentru Petrochimia care aparţinea Oltchim-ului. “Petrom făcuse acest anunţ încă din 2010, prin urmare decizia de închidere nu ar fi trebuit sa fie o surpriză pentru guvernul PDL, pentru că şi în 2010, tot PDL era guvernul. Cu toate astea, politica struţului este din nou varianta pentru care optează Guvernul Boc: bagă capul în nisip” explică Gerea ca un  contraatac la aspectele evidenţiate în moţiunea PDL prin care se argumentează că s-au făcut eforturi pentru rezolvarea situaţiei combinatului ȋn timpul guvernării Boc, în document fiind  menţionate atât tranzacţia  de la ȋnceputul anului 2010, prin care Arpechim a fost preluată de Oltchim de la Petrom cât şi contractul de consultanţă ȋncheiat de guvernul PDL ȋn 2011 ȋn vederea privatizării Oltchim. Mai mult, în moţiunea PDL se arată că  “Guvernul Ponta a aruncat ȋn aer calendarul privatizării”, argumentându-se că nu s-a demarat procedura de conversie în acţiuni a datoriilor statului şi a principalilor creditori, procedură care ar fi putut salva locurile de muncă.

Salvarea Arpechim, subiectul de campanie electorală al lui Andrei Gerea

Declaraţia de presă a lui Andrei Gerea are legătură şi cu faptul  că în campania electorală care a precedat alegerile parlamentare, deputatul USL Argeş se arăta hotărât să lupte pentru salvarea Arpechim.  Ce a întreprins, personal sau alături de colegii săi de uniune,  în această direcţie  spune chiar  domnia sa într-o declaraţie acordată ziarului Atitudine în Argeş:
“În primul rând, a trebuit să ne aşezăm la masă cu toţi factorii implicaţi - administrator, management, sindicate şi guvern - pentru a găsi soluţia care să permită reluarea activităţii, pentru că sunt tot felul de oprelişti prin prisma ajutorului de stat care putea fi acordat (…). Au fost diferenţe de concepţie la nivelul celor două entităţi mari cu privire la reluarea activităţii şi prioritizarea, ordinea în care trebuie ele pornite: Oltchimul mai întâi şi Arpechimul după nu ştiu câtă vreme sau Arpechimul şi apoi Oltchimul. A fost o muncă de lămurire  care s-a dus la nivelul ministerului Economiei cu privire la necesitatea, obligativitatea menţinerii funcţionale a petrochimiei pentru că Oltchimul nu poate supravieţui fără Piteşti, e doar o chestiune de timp, foarte scurt, ca orice funcţionează la Vâlcea să se închidă fără Piteşti”, a  declarat, pentru Atitudine în Argeş, Andrei Gerea.  În traducere liberă,  discuţii, căci soluţii concrete nu prea s-au găsit. A recunoscut-o deputatul însuşi, în cadrul conferinţei de presă a USL Argeş de săptămâna trecută, când  i-a cerut colegul său de alianță, Cătălin Rădulescu-PSD (pe care, ce-i drept, nu l-a nominalizat)  să nu se mai grăbească să declare că Arpechim este deja salvat. “Îl rog să se tempereze. Este prea entuziast. Să nu zicem hop până nu am sărit peste! Rezolvarea problemei Arpechim nu trebuie transformată într-un concurs de frumusețe.”, a mai spus Andrei Gerea.
Cristina Stancu

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea