Problema maidanezilor, tot nerezolvată

# Proiectul legislativ de gestionare a câinilor, salutat de conducerea FNPA şi contestat de T. Pendiuc # T. Pendiuc: ”O să-l întreb şi eu pe d-l senator Zisu: «Cum ai votat, domnule, proiectul, când în campanie ai zis altfel?»” Primarul Tudor Pendiuc s-a arătat dezamăgit că Senatul a adoptat o asemenea lege, în timp ce preşedinte FNPA, Carmen  Arsene, apreciază ca pozitive liniile cele mai importante ale proiectului legislativ votat de Senat. Ambele părţi  reclamă însă o serie  de neajunsuri ale proiectului. După ani de opinii divergente privind soluţionarea problemei câinilor fără stăpân, conducerea Federaţiei Naţionale pentru Protecţia Animalelor şi primarul Piteştiului par să cadă de accord cel puţin asupra sterilizării în masă a câinilor. Niciunul dintre cei doi nu crede însă că, în forma actuală, proiectul legislativ de gestionare a problemei câinilor adoptat de Senat ar putea rezolva problema  maidanezilor.
Senatul a adoptat, săptămâna trecută, o iniţiativă legislativă potrivit căreia doar câinii bolnavi incurabil vor putea fi eutanasiaţi şi asta numai în urma unui diagnostic stabilit în baza unui examen efectuat de medicul veterinar la care pot asista şi reprezentanţii organizaţiilor pentru protecţia animalelor.  Potrivit variantei adoptate, câinii agresivi ridicaţi din stradă nu vor mai fi eutanasiaţi, ci vor fi menţinuţi în padocurile din adăposturi, decizia retrimiterii în teritoriu urmând să fie luată de fiecare administraţie locală. De fapt, senatorii au reexaminat o propunere legislativă pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor, pisicilor şi a altor animale, care conţinea o serie de prevederi declarate neconstituţionale de Curtea Constituţională. Legea contestată prevedea că puteau să fie eutanasiaţi şi câinii care nu erau adoptaţi în termen de 30 de zile şi cei agresivi, abandonaţi sau cărora nu le puteau fi identificaţi aparţinătorii. În varianta iniţială a legii, câinii periculoşi lăsaţi în libertate, abandonaţi sau al căror stăpân nu poate fi identificat ar fi fost eutanasiaţi în termen de trei zile, după examinarea lor de către medicul veterinar.  Pe scurt, noile “soluţii” ale gestionării fenomenului prevăd că după expirarea termenului de 30 de zile în care sunt ţinuţi în adăpost, dacă nu au fost revendicaţi sau adoptaţi, câinii pot fi păstraţi în adăposturi sau returnaţi în teritoriu după ce au fost castraţi şi că deţinătorii de câini care refuză sterilizarea sau castrarea câinilor vor plăti o taxă de montă, stabilită de consiliul local, pentru fiecare generaţie de pui.

Plusuri şi neajunsuri

Federaţia  Natională pentru Protectia Animalelor (FNPA) apreciază  ca pozitive liniile cele mai importante ale proiectului legislativ votat de Senat. Faptul că gestionarea câinilor comunitari se face prin sterilizare şi returnare, faptul că organizaţiile de protecţie a animalelor vor putea monitoriza întreaga activitate a serviciilor de gestionare a câinilor iar împiedicarea acestora de a participa la acţiunile de capturare, adăpostire, hrănire, eutanasie etc. va fi sanctionată cu amendă de pâna la 200 milioane lei vechi, faptul că  va avea loc  sterilizarea şi identificarea cainilor cu stăpan (care reprezintă sursa importantă de câini în stradă, prin abandon, dar şi  ideea înfiinţării unui registru national de evidenţă a câinilor din punctul de vedere al Federaţiei Naţionale pentru Protecţia Animalelor sunt, în opinia FNPA. câteva plusuri ale noului proiect.

Conducerea FNPA punctează încă o dată că eutanasierea nu era oricum o soluţie în gestuionarea problemei câinilor fără stăpân

”Uciderea câinilor, prin eutanasiere sau prin alte metode, practicată timp de mai mult de un deceniu, nu a eliminat problema ci dimpotrivă a înrăutăţit-o, densitatea canină crescând proporţional cu rata de prindere şi ucidere. Gestionarea prin ucidere a avut totodată efecte ireversibile în plan psihic şi comportamental asupra indivizilor, efecte distructive asupra societăţii, de la dezbinarea cetăţenilor şi încurajarea violenţei, până la inducerea ideii că uciderea poate reprezenta o soluţie pentru rezolvarea unei probleme. În baza a numeroase studii de specialitate, adesea se atrage atenţia asupra faptului că există o legatură strânsă între abuzul asupra animalelor şi comportamente umane abuzive precum violenţa domestică, relele tratamente aplicate copiilor şi abuzul asupra persoanelor în vârstă, care sunt categoriile sociale cele mai vulnerabile. În conformitate cu decizia Curţii Constituţionale nr. 1/11.01.2012 eutanasierea câinilor fără stăpân nu poate fi aplicată decât <<în ultimă instanţă, respectiv numai atunci când toate celelalte soluţii au fost aplicate corespunzător de către autorităţile locale, dar nu şi-au atins scopul de a limita sau de a eradica acest fenomen>> (…).Pe de alta parte, in 10 ani de experienţă proprie, România a dovedit că uciderea în masă nu a rezolvat situaţia, ci doar sterilizarea tuturor câinilor, cu şi fără stăpân”, spune Carmen Arsene, preşedintele  Federaţiei Naţionale pentru Protecţia Animalelor care  admite că proiectul votat de Senat are o serie de neajunsuri.

Carmen Arsene: “Nu suntem de acord cu termenul scurt în care sunt oferite gratuit sterilizarea şi identificarea”

FNPA nu este de acord cu anumite prevederi ale proiectului care a primit votul senatorilor, ca de exemplu menţinerea câinilor în adapost timp de 30 zile,  măsură pe care o consideră absolut neeconomică si ineficientă.
“Totodată, nu suntem de acord cu termenul scurt în care sunt oferite gratuit sterilizarea şi identificarea, având în vedere că pentru sterilizarea numai a căţelelor din intreaga ţară ar fi necesari cca. 5-6 ani (numai in mediul rural se afla cca. 5 milioane câini). Este mult mai ieftin ca Statul să sterilizeze gratuit câinii cu stăpân, decât să gestioneze milioanele de câini generaţi de aceştia şi abandonaţi în stradă. Mai ales în condiţiile in care sunt amenzi de pâna la 100 milioane lei (vechi), tendinţa oamenilor, în special acelor din mediul rural, care nu au posibilitatea financiară  de a suporta costurile unei sterilizări, va fi să abandoneze câinele, ceea ce va duce la doua deficienţe: una pentru societate, care va trebui să suporte în stradă mai mulţi câini şi alta pentru administraţia locală, care va trebui să gestioneze toţi câinii abandonati. Sperăm aşadar ca aceste neajunsuri sa fie reglementate în Camera Deputatilor”, mai spune Carmen Arsene.

T. Pendiuc: “Eu regret modul în care Senatul a adoptat o asemenea lege!”

Primarul municipiului Piteşti, Tudor Pendiuc, care este şi preşedinte al Asociaţiei Municipiilor din România, şi-a exprimat, săptămâna trecută , nemulţumrea cu privire la votul acordat de Senat proiectului legislativ de gestionare a câinilor, considerând că e departe de a rezolva problema maidanezilor.
“Eu regret modul în care Senatul a adoptat o asemenea lege! Este acelaşi mod de acţiune ca până acum. Nu facem legi ca să rezolvăm problema! Nu se ţine cont de realitatea din teritoriu! Nu există în actul normativ respectiv obligaţia ca toate localităţile să recurgă în acelaşi timp la sterilizare. Eu o să-i  rog pe parlamentarii care au votat proiectul să meargă în Trivale să vadă cum e să te mănânce maidanezii. Nu este posibil să nu ia în calcul poziţia cetăţenilor. O să-l întreb şi eu pe d-l senator Zisu: << Cum ai votat, domnule, proiectul când în campanie ai zis altfel?", declară  primarul Tudor Pendiuc
Edilul şef al Piteştiului s-a arătat, săptămîna trecută, dispus să adopte soluţia care presupune sterilizarea în masă a câinilor,  dar după un program bine elaborat, corelat cu cel al  localităţilor învecinate.
Până acum, la Piteşti, ca-n tot judeţul, au fot puse în practică doar metode ineficiente pentru reducerea numărului câinilor fără stăpân. Tergiversarea problemei maidanezilor la nivel legislativ dar şi la nivel de judeţ (pentru că o sterilizare concomitentă în Piteşti şi localităţile limitrofe se putea face cu mai puţini bani decât un adăpost)  trimite în fiecare an în spitalele mii de adulţi şi copii, iar unităţile sanitare cheltuie sume colosale pe vaccinurile antirabice.
În rezolvarea problemei maidanezilor, speranţele autorităţilor locale şi ale Federaţiei Naţionale pentru Protecţia Animalelor se îndreaptă acum către Camera Deputaţilor, de unde se aşteaptă o îndreptare a neajunsurilor din forma actuală a proiectului legislativ.
Până una-alta,  piteştenii îşi mai pun o parte din speranţe în  noul adăpost pentru câinii fără stăpân promis de  municipalitate.

Noua biobază va fi gata, cel mai devreme, în mai

De mai bine de doi ani, autorităţile locale încearcă să-i mai liniştească pe piteşteni cu promisiuni legate de realizarea unui nou adăpost pentru câinii fără stăpân, care să vină în completarea biobazei de la Smeura (administrată de Asociația Ute Langenkamp), biobază care e deja supraaglomerată. După o serie de întârzierei şi amânări cauzate, mai întâi, de litigiul legat de terenul fostului CET SUD (pe care urma să se ridice construcția) și, ulterior, de căutarea unui alt spațiu, în 2011  s-a găsit noua soluție - un teren situat chiar lână actuala biobază. Conform promisiunilor iniţiale, noul adăpost - o investiţie de 400.000 de euro, cu 2200 de locuri -  urma să fie dat în folosinţă încă din primăvara anului trecut. N-a fost însă aşa, pentru că lucrările s-au mai întins pe încă un an! Săptămâna trecută, Tudor Pendiuc a anunţat că noul adăpost ar putea fi gata în luna mai a acestui an, când ar fi şanse ca o primă “tranşă” din  cei 7-8 mii de maidanezi care umblă nestingheriţi pe străzile Piteştiului să fie duşi în padocuri. Numai că nimeni nu garantează că o nouă biobază ar şi rezolva problema câinilor comunitari, mai ales că Federaţia Naţională pentru Protecţia Animalelor a atras atenţia, în nenumărate rânduri, că eliminarea din stradă a unui număr de câini ar duce doar la îmbunătăţirea condiţiilor de trai a celor rămaşi în teritoriu şi că, de fapt, un mega-adăpost ar  duce la agravarea fenomenului în stradă şi cheltuirea inutilă de sume exorbitante din banul public.
Cristina Stancu

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea