Șeful Finanțelor Argeș: Îmi plac la nebunie ” fiarele”

# Petre Cojocaru: ”Există și cazuri în care o anumită societate înregistrează o cifră de afaceri de zeci de milioane de euro, iar marja de profit este foarte mică, sau chiar este declarată pierdere”. Ascuns în spatele unei aluri de dur, serios tot timpul, că doar așa trebuie să fie șeful Finanțelor, Petre Cojocaru ne demonstrează că există viață și după cifre. Spune că îi plac la nebunie „fiarele”, indiferent ce-o însemna asta?! Deși pare că stăpânește destinele fiscale ale tuturor contribuabililor, acesta are și el problemele lui, atunci când vine vorba despre problemele orașului în care locuiește. Care ar fi problemele cu care are de-a face un șef al Finanțelor, indiferent că e vorba despre meserie sau de calitatea sa de cetățean onest, le vom afla din interviul care urmează.

# Ce vă supără, în acest moment, la serviciu?
- Dosarele fiscale pe care noi le-am preluat de la Casa de Asigurări de Sănătate și de la Casa de Pensii. Am luat aproape 15.000 dosare ale contribuabililor, și normal că au apărut deja probleme. Ei ni le-au furnizat cu niște informații care nu sunt tocmai corecte; anumiți contribuabili figurează cu datorii la stat. Noi trimitem somații de plată, am făcut chiar și popriri pe venituri și au venit oamenii să ne demonstreze că ei nu au acele datorii. Nu mi se pare corect față de ei și nici față de noi să fim înjurați degeaba. Calculatorul este o mașinărie care nu are minte multă. El operează cu datele pe care i le introduci.
# Credeți că la noi se aplică principiul “Omul potrivit la locul potrivit”?
- Nu știu dacă se aplică peste tot…
# Dacă tot se prescriu, de ce se mai dau amenzi prostituatelor, celor care fură lemne din pădure? Nu îngreunează ele inutil bunul mers al activității într-o primărie?
- Amenzile date persoanelor fizice se constituie venit la bugetul local. Dacă, după 30 zile, persoana respectivă nu și-a achitat amenda, polițiștii trimit procesul verbal către primăria pe raza căreia are domiciliul contravenientul, primăria e obligată s-o înregistreze în evidența contabilă, apoi să trimită somație, poprire, dacă are pe ce, și chiar să-i transforme amenda în zile de muncă în folosul comunității sau închisoare. Numai că nu se face așa ceva la noi, și se motivează acest lucru din lipsă de personal. Totul este fără rost, în acest caz.
# Care sunt criteriile după care vă ghidați atunci când demarați controale la agenții economici?
- Contribuabilii sunt verificați conform planului de inspecție fiscală, aprobat lunar de A.N.A.F. Putem însă sesiza și pe plan local anumite deficiențe, cum ar fi, în primul rând, neconcordanța din declarația 394, depusă la organul fiscal. Facem analize permanente asupra acestor formulare, care reflectă tranzaţiile desfășurate între agenţii economici. Trebuie să vedem dacă totul a fost declarat, de o parte și de alta.  Un alt aspect ar fi acela în care o firmă declară TVA de recuperat la nivelul mai multor perioade de raportare consecutive, pe care nu-l solicită la rambursare. Mai există și cazuri în care o anumită societate înregistrează o cifră de afaceri de zeci de milioane de euro, iar marja de profit este foarte mică, sau chiar este declarată pierdere. Suspiciuni trezesc și agenții economici care declară ani la rând pierdere, neplătind niciun leu la bugetul de stat.
# De la ce fel de contribuabili vin problemele cele mai mari?
- În primul rând de la aceia care și-au făcut o firmă prin care derulează ceva afaceri, iar toți banii scoși se duc pe plăcerile lumești. Omul ajunge să nu mai aibă putere financiară și nu mai are de unde să plătească. Ar mai fi și marile tunuri financiare; e vorba despre trazacții comerciale prin care unii vând și bagă repede în faliment firma. Lumea arabă ne mai dă câte o lecție de genul acesta….
# Cum vă percep subordonații în calitate de șef, din moment ce, timp de 31de ani, ați fost colegul lor?
- Poate că pentru unii încă sunt un coleg bun, însă pentru alții, sigur, nu. Am și eu niște exigențe. Doresc mai multă disciplină. Nu am considerat niciodată că dețin adevărul absolut, și încerc să port un dialog cu toată lumea. Cel mai mult îmi place să fiu contrazis. Dar cu argumente. Asta am învățat-o de pe vremea când eram inspector în control. Unde găseam un agent economic și mă contrazicea pe constatările mele, eram nevoit să merg să studiez legislația și mai bine, pentru ca data viitoare să câștig eu și să fiu mai puternic decât el.
# Dacă nu ați fi fost economist, ce altceva ați fi vrut să faceți?
- Mi-ar fi plăcut să fiu inginer. Chiar și auto. Îmi plac la nebunie “fiarele”. Am o casă făcută de mine și doar ce n-am putut eu face am lăsat pe alții. La zidărie nu mă pricep. Am acasă toate sculele posibile și îmi place să lucrez cu ele. De altfel, se și vede și pe mâinile mele treaba asta. Îmi place să grădinăresc. Am curtea bec. Trandafirii mei sunt deja săpați, iar iarba e de mărime optimă în curtea mea.
# În ceea ce privește domeniul public, din orașul în care locuiți, nu aveți nimic de obiectat?
- I-am scris acum câțiva ani o scrisoare domnului primar Bărbuceanu (n.r. primarul orașului Ștefănești, Dorin Bărbuceanu). Unde stau eu, sunt vreo trei magazine din astea care vând cafea la automat. Tot drumul ăla e plin de pahare de plastic, hârtii. I-am solicitat primarului să amendeze pe toți cetățenii care nu au grijă de spațiul public din fața casei lor, iar cu banii strânși să plătească alți oameni care să curețe. Eu trec zilnic pe lângă aceste gunoaie, pentru că trebuie să fac mișcare.
# Sunteți un bun contribuabil? Vă plătiți taxele și impozitele la timp?
- Cele din salariu sunt reținute deja de la sursă, pentru că sunt funcționar public. În ceea ce privește facturile curente: apă, gaze, telefon, etc, îmi sunt reținute direct de pe card. Cele pentru casă și mașină le plătesc întotdeauna în ianuarie, pentru tot anul, pentru că, în februarie, e posibil să uit să fac asta. Mai mult, mai iau și bonificația aceea, de 10%. Singura mea grijă este să mă asigur că au de unde să fie acoperite toate acestea și să existe mereu bani pe card. În octombrie, noiembrie și decembrie pun bani deoparte pentru  plăți.     Ana Luca

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea