Candidat surpriză al PDL la Primăria Piteşti. Oare?

De câteva luni, conducerea PDL este în fierbere. De ce? Pentru că senatorul Andrei&Company au găsit, spun ei, un candidat la Primăria Piteşti atât de bun încât Pendiuc poate fi deja considerat istorie. Mai mult, acest candidat va aduna peste 70% dintre voturile piteştenilor. Este curat, este uscat, este inatacabil, inoxidabil, waterproof şi toate cele. Ce să spun? E ceva de nedescris, mie personal mi-au dat două rânduri de lacrimi. Un rând de  emoţie, al doilea de surpriză. Cine este însă persoana aceasta care „vine, vine, vine, călcând totul în picioare”? Ei bine, aici…surpriză! Marea majoritate a celor din conducerea judeţeană a partidului nu au nici cea mai mică idee despre acest distrugător local mai ceva ca Schwarzenegger (am scris bine?). Se pare că ştiu doar Mircea Andrei, Ştefan Lăzăroiu şi încă una sau două persoane. Şi cine este, totuşi acea persoană pentru care Pendiuc nu reprezintă nici măcar un ţânţar? Păi nu este Stroe de la Uzină, păi nu este Badea de la Subansamble, nu X, nu Y. Da’ e bun şi spulberă tot.
Promisiunea vârfurilor locale din partid a fost cea de deconspirare a acestui candidat în foarte scurt timp. Problema este că discuţia a fost cam demultişor, aşa încât perioada a expirat demult. Dragilor, nu cumva candidatul există, însă este atât de bine ascuns încât nu l-aţi găsit nici voi? O altă persoană din conducerea partidului încearcă de vreo două luni să inducă ideea că toată această secretomanie este pentru a-l proteja pe om de eventualele atacuri venite din partea PSD, atacuri ce ar urmări să discrediteze candidatul lor la Primărie. Păi dacă omu’ e inatacabil, înseamnă că are un trecut curat ca lacrima, nu poate fi discreditat nicidecum. În al doilea rând, chiar dacă se poate strecura o greşeală cât de mică, are de unde pierde din cei 70%, ţinând cont că 51% este suficient pentru a rupe orice adversar din primul tur.  Cât despre Consiliul Judeţean, este la fel ca la Primărie. Spulberăm, spulberăm, dar nu avem cu cine. S-ar putea ca şansa să le surâdă peste câtva timp la ambele instituţii. Pentru că oamenii se mai şi pensionează, şi atunci procentul chiar poate ajunge pe la 125%...Până atunci însă, dacă Nicolescu şi Pendiuc sunt ţânţari, atunci sigur sunt purtători de West Nile. De aceea candidaţii PDL stau ascunşi…

Spiridon Voinescu

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea