Curtea de Apel Pitești îi dă, definitiv, la cap executorului Fieraru

# Acesta a fost exclus din profesie în urma respingerii recursului formulat la instituția sus-amintită # Soluția coincide cu trimiterea în judecată a lui Fieraru de către DNA Pitești. Iată că justiția a pus punct în dosarul celui mai temut executor judecătoresc din Argeș. Spaima executărilor silite, Eugen Fieraru părea că locuiește undeva în nori, de unde nu poate fi atins de nimeni, nici măcar de zei, ca să nu mai vorbim de muritorii de rând. Este adevărat că numeroasele abuzuri săvârșite de celebrul Fieraru, abuzuri care se lăsau cu plângeri mai mult sau mai puțin penale rămâneau, de obicei, nesancționate. A rămas celebru cazul ”Tyrolex”, unde executorul Fieraru a tăiat cu fierăstrăul legăturile utilajelor automatizate ale firmei, ca să le poată ridica, legături la care muncise, o bună perioadă de timp, o echipă de specialiști adusă, pe bani grei, tocmai din Germania. Executarea, comisă abuziv, desigur, s-a lăsat cu închiderea iremediabilă a unei afaceri până atunci prospere.

Poate tocmai această aură de inamovibilitate l-a făcut pe Eugen Fieraru să sară... calu`. De fapt, concret, a încercat să sară banca, și nu orice bancă, ci tocmai ING-ul. Fără succes, din cât se vede, ba din contră, cu urmări - și urme – vizibile.
Începutul sfârșitului s-a produs atunci când Corpul de Control al ministrului Justiției, la acea dată  Cătălin Predoiu, a sesizat Parchetul Curții de Apel Pitești, pentru săvârșirea unor infracțiuni de fals în cazul executorului judecătoresc Eugen Fieraru, care a adăugat cheltuieli de judecată de peste 2.000.000 lei, în cadrul unor proceduri de executare silită a ING Bank pentru o datorie de numai 11,15 lei. Acest caz a fost posibil și datorită unui judecător din Pitești, care a acordat cheltuieli de executare în alb, prin sentința care a reprezentat titlul executoriu.
Executorul judecătoresc Eugen Fieraru a demarat la finele lunii septembrie 2010 procedura de executare silită a titlului executoriu (suma de 11,15 lei), la care  a adăugat cheltuieli de executare de 12.010.456 lei, după cum urmează:
- 10.000 lei onorariu avocat Mihai Cocaină, din Baroul Argeș;
- 6.000.000 lei factură consultație juridică avocat Liviu Ardeiaș, din Baroul Teleorman;
- 6.000.000 lei pentru un audit asupra procedurii de excutare silită realizat de SC Intel Blitz Audit SRL (firmă în care asociat unic este același avocat Cocaină);
- 74,4 lei onorariu executor judecătoresc;
- timbru judiciar, plus taxa de timbru
Ministerul Justiției a demarat o inspectie, iar în final, la 10 mai 2011, ministrul Cătălin Predoiu a inițiat o acțiune disciplinară împotriva executorului Fieraru, trimisă Consiliului de Disciplină al Camerei Executorilor Judecătorești din Circumscriptia Curții de Apel Pitești.
Iată, pe scurt, soluția emisă de magistrații Curții de Apel Pitești: Respinge recursul formulat împotriva hotărârii nr. 3/24.02.2012 a Comisiei Superioare de Disciplină în dosarul nr. 6/CSD/2011. Irevocabilă.

Fieraru și avocatul Cocaină, trimiși în judecată de către DNA Pitești. Dosarul a fost înaintat spre judecare la Curtea de Apel Bucureşti

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor:

FIERARU EUGEN, executor judecătoresc în cadrul Biroul Executorului Judecătoresc „Fieraru Eugen”, din municipiul Pitești, județul Argeș, în sarcina căruia s-au reţinut următoarele infracţiuni:
- asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni,
- înşelăciune, cu consecinţe deosebit de grave,
- tentativă la infracţiunea de înşelăciune, cu consecinţe deosebit de grave

COCAINĂ MIHAI-ANDREI, avocat în cadrul Baroului Argeş, în sarcina căruia s-au reţinut următoarele infracţiuni:
- asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni,
- înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave,
- tentativă la infracţiunea de înşelăciune, cu consecinţe deosebit de grave,

BĂLAN SERGIU-FLORIN, fost director executiv la S.C. UZINELE SODICE GOVORA S.A.

ARDEIAŞ LIVIU, avocat în cadrul Baroului Teleorman,

VĂITIŞ COSTEL, persoană fără calitate specială

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:
În perioada 2009 - 2012, inculpații Ardeiaș Liviu, avocat în cadrul Baroului Teleroman, Cocaină Mihai Andrei, avocat în cadrul Baroului Argeș, Fieraru Eugen, executor judecătoresc la Pitești și Bălan Sergiu Florin, fost director executiv la S.C. UZINELE SODICE GOVORA S.A., au constituit o asociere infracțională prin care au urmărit obţinerea de sumei totale de 26.436.603,09 lei, prin inducerea în eroare a funcționarilor unor agenții bancare din București, Sibiu și Pitești şi a reprezentanţilor S.C. UZINELE SODICE GOVORA S.A.
Planul în baza căruia inculpaţii doreau să obţină aceşti bani viza demararea unor proceduri de executare silită a unor creanţe, reprezentând cheltuieli de judecată stabilite de instanțele civile în favoarea inculpatului Bălan Sergiu Florin, creanţe ale cărora valori (între 11,15 lei şi 25.194 lei) erau în mod vădit disproporţionate faţă de valoarea cheltuielilor de executare. În acest scop, inculpaţii au emis facturi şi chitanţe pentru sume de bani care nu aveau acoperire în realitatea obiectivă, în cadrul unor proceduri de executare silită, cu titlu de aşa-zise cheltuieli de executare, cheltuieli care derivau şi se succedau dintr-un proces în altul, după un principiu „tip carusel”, fiind urmăriţi debitori solvabili din categoria băncilor sau companiilor petroliere.
Procedurile de executare au fost derulate prin biroul executorului judecătoresc Fieraru Eugen şi inculpații au încheiat între ei mai multe contracte fictive (de asistență juridică și de prestări servicii), onorariile acestor contracte fiind stabilite la valoarea totală de 26.436.603,09 lei. Din aceşti bani, în modalitatea descrisă mai sus, inculpaţii au dobândit de la S.C. UZINELE SODICE GOVORA S.A. suma de 2.036.797,09 lei şi au încercat să obţină suma totală de 24.400.000 lei de la mai multe unităţi bancare fără să încaseze aceşti bani ca urmare a opoziției funcționarilor bancari şi a faptului că executarea fusese suspendată provizoriu de către instanța de judecată.
Independent de faptele descrise mai sus, în mod similar, în cursul anului 2007, inculpatul Ardeiaş Liviu a încheiat cu inculpatul Văitiş Costel un contract de asistenţă juridică pentru a-l reprezenta într-un proces aflat pe rolul Tribunalului Giurgiu, în contradictoriu cu o societate comercială. În baza acestui contract, Ardeiaş Liviu a emis o factură fiscală şi o chitanţă pentru suma de 350.000 lei, cu titlu de onorariu. Deşi această sumă nu a fost achitată niciodată de inculpatul Văitiş Costel, Ardeiaş Liviu a demarat procedurile de obţinere pe cale judecătorească, de la firma respectivă, a acestei sume cu titlu de cheltuieli de judecată, însă Tribunalul Bucureşti a redus suma solicitată de la 350.000 lei la 5.000 lei.
Actele de urmărire penală efectuate în cauză au stabilită că, în perioada 2007 şi până în prezent, inculpatul Ardeiaş Liviu nu a evidenţia în contabilitatea cabinetului său de avocatură operaţiunile comerciale efectuate.
Părţile vătămate Uzinele Sodice Govora – Ciech Chemical Group S.A., SC OMV PETROM SA şi ING s-au constituit părţi civile în procesul penal cu suma totală de 4.161.573,24 lei.
La data de 11 octombrie 2012, procurorii anticorupție au dispus reținerea inculpaților Fieraru Eugen, Bălan Sergiu Florin și Cocaină Mihai Andrei pe o perioadă de 24 de ore (comunicatul nr. 731/VIII/3 din 12 octombrie 2012).
La data de 12 octombrie 2012, Curtea de Apel București a luat față de inculpații Fieraru Eugen, Cocaină Mihai-Andrei, Bălan Sergiu-Florin măsura obligării de a nu părăsi țara pe un termen de 30 de zile, măsură care a fost prelungită succesiv de către procurori.
La data de 15 octombrie 2012, Curtea de Apel București a dispus față de inculpatul Ardeiaș Liviu arestarea preventivă în lipsă pe un termen de 30 de zile de la data punerii în executare a mandatului.
Material realizat de Lucian GHERGUȘ

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea