Primarul de la Băbana s-a umplut de penibil

# Edilul a cerut reabilitarea unui drum care tocmai beneficiase, în urmă cu două săptămâni, de reabilitare. Săptămâna trecută, în cadrul şedinţei colegiului prefectural, Bebe Ivan, primarul comunei Băbana, care pare a fi primar doar în acte, neştiind ce are în comună, şi-a exprimat intenţia de a face o asociere între Primăria Băbana şi Regia Autonomă de Drumuri Judeţene în vederea reabilitării, din bugetul Consiliului Local Băbana, a drumului judeţean 731B, acesta pretinzând că drumul respectiv este impracticabil şi ar dori să-l reabiliteze el din banii primăriei.

Însă ce nu ştia domnia sa, primar fiind, era faptul că acest drum a fost reabilitat prin balastrare de către Regia Autonomă de Drumuri Judeţene în urmă cu câteva săptămâni, iar asocierea de care pomenea între primărie şi drumurile judeţene era făcută de mai mult timp, dar nu mai târziu de când acesta a preluat mandatul de primar. Dacă de asociere putem să presupunem că ar fi uitat, ce ne-a uimit şi ne-a făcut să tragem tot felul de concluzii ,,laudative” la adresa dumnealui este faptul că nu  a ştiut ce are în propria sa ogradă, neştiind că s-au executat lucrări pe teritoriul comunei sale, lucru ce dovedeşte o nepăsare crasă faţă de problemele acesteia. Totodată, acesta a mai spus, în cadrul colegiului prefectural, că are banii pentru a reabilita acest drum, care nu se află în patrimoniul primăriei, astfel dovedindu-se că drumul cu pricina a rămas singura problemă nerezolvată de la domnul Bebe Ivan din comună; sau, probabil, acesta are alte interese în reabilitarea acestui drum!?

Crăci în loc de guri de canal

Tot pe drumul cu pricina, DJ731B, pe raza comunei Băbana, în urmă cu câţiva ani, patru sau cinci, a fost introdusă reţeaua de canalizare, iar de atunci şi până în momentul de faţă, canalele sunt acoperite cu crăci, neexistând capace de canal, acestea reprezentând un real pericol pentru cetăţenii din zonă, mai ales pentru cei mici. Însă pentru domnul Bebe Ivan, acest lucru nu reprezintă o problemă gravă a comunităţii sale, sau poate dânsul nu a mai trecut prin zonă de la finalizarea lucrărilor de canalizare; pentru aceste lipsuri nu trebuia să facă recepţia până ce lucrarea nu era finalizată complet, incluzând şi capacele de canal.  Poate, în acea perioadă, 2007 – 2008, starea drumului respectiv era mai rea şi, probabil, acum şi-a adus aminte de el.
Lucian GHERGUŞ

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea