Cea mai mare sărbătoare a judeţului s-a încheiat cu premierea Fiilor Argeșului și Muscelului

Cea de-a VII-a ediție a Fiilor Argeșului și Muscelului a adus la Golești lume bună, nu numai din cultură, mass-media, religie şi sport - categoriile premiate anul acesta, dar și din lumea politicului și  a medicinei, alături de toți cei care au vrut să se ia parte la această  sărbătoare  devenită tradiție.  Pentru prima oară în istoria acestui eveniment, la eveniment a fost prezent şi ÎPS Calinic, Arhiepiscop al Argeșului și Muscelului, care a ținut un scurt discurs despre fiii acestui județ, premiați an de an de către oficialitățile Consiliului Județean Argeș. Am remarcat prezența inedită a unuia dintre cei premiați, veteranul de 93

ani, Nițu Stan, cel care a pus drapelul României la Cetatea Poienari, alături de ziarista Dana Grecu, și ea premiată în cadrul acestui eveniment. De asemenea,  la eveniment a fost prezent şi regizorul filmului „Cel mai iubit dintre pământeni”, Șerban Marinescu, tot piteștean, colegul de bancă al actriței Adriana Trandafir, cel care pregătește un nou film ce îl va avea în rol principal pe Mircea Diaconu. Toți aceștia fost premiați la secțiunea Cultură.

Cum duminică a fost ziua de naștere a președintelui CJ Argeș, Constantin Nicolescu, interpretul și prietenul său Tudor Gheorghe i-a dedicat o piesă, pe care sărbătoritul a jucat alături de fetele din ansamblul folcloric, iar la final a primit un coș cu trandafiri.
Arbitra internațională Cristina Dorcioman, antrenoarea de înot Larisa Lăcustă, antrenorul de box Gigi Preda, precum și mulți alți sportivi valoroși argeșeni au onorat cu prezența scena de la Golești. Ana Luca

 

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea