Președintele PDL Argeș, deputatul Cătălin Teodorescu, a făcut 30 de amendamente la bugetul pentru 2014

# Cătălin Teodorescu: ”Noi, cei de la PDL, vom încerca depunerea unei moţiuni de cenzură” # Cătălin Teodorescu: ”În campania electorală, USL a defilat cu priorităţi ca Sănătatea şi Învăţământul. Acum, Sănătatea va primi mai puţini bani ca în 2013…” Deputatul PDL Cătălin Teodorescu a criticat dur, săptămâna trecută, proiectul descentralizării, dar și  proiectul de buget pentru anul 2014, susținând că acesta nu este unul care să stimuleze economia: ,,Propunerile USL, dacă ar trece de Parlament, ar reprezenta un adevărat dezastru pentru România. Din acest motiv, noi, cei de la PDL, vom încerca depunerea unei moţiuni de cenzură. În acest moment, purtăm negocieri şi cu grupurile PP-DD, cu UDMR şi chiar şi cu parlamentari de la PNL. Această formă de descentralizare este o sfidare la adresa primarilor, a cetăţenilor şi comunităţilor locale. Primarii vor sta la mâna preşedinţilor de consilii judeţene pentru fonduri, pentru realizarea de proiecte… Acei primari care nu au o relaţie foarte bună cu preşedinţii de CJ vor fi, practic, săriţi din schemă când este vorba de finanţare. Aşa-zisa descentralizare marca USL va reprezenta o presiune şi pentru mediul de afaceri. Cum majoritatea instituţiilor vor fi coordonate de CJ, eliberarea oricărui aviz, autorizaţii etc. necesare firmelor va fi condiţionată de cotizarea la puşculiţa de partid” a declarat Cătălin Teodorescu.
Deputatul s-a arătat intrigat șI de viteza cu care ac tualii guvernanți vor să treacă proiectul prin Parlament: ”Este un buget ruşinos şi pentru ei. Pe vremea guvernării PDL, era dezbatut bugetul cîte două - trei săptămîni, de dimineaţă de la 8 pînă noaptea la 4. Dacă USL vrea să treacă bugetul în cîteva ore, este clar că îşi va face mendrele politice, iar cetăţenii vor fi grav păgubiţi după adoptarea acestui buget. Este bine de ştiut că bugetul prognozat pentru 2014 este unul în care creşterea este aproape în exclusivitate din fonduri europene, plus taxele şi impozitele vechi majorate şi cele noi apărute. ... Se urmăreşte satisafacţia clientelei politice şi sufocarea românilor cu taxe şi impozite. În campania electorală, USL a defilat cu priorităţi ca Sănătatea şi Învăţămîntul. Acum, Sănătatea va primi mai puţini bani ca în 2013, doar 8 miliarde în loc de 10. În ce priveşte bugetul Ministerului Educaţiei, acesta primeşte doar cu 100 de milione mai mult ca în 2013. Ori această sumă nu acoperă nici creşterea salariului minim“
Cătălin Teodorescu, președintele PDL Argeș și singurul parlamentar al partidului din județ, cere suplimentarea sumelor prevăzute în proiectul bugetului de stat pentru 2014 pentru lucrări în Argeș.

Lista amendamentelor:

Proiect             suma solicitată
Piteşti
1. Centura ocolitoare Piteşti sud: 90 milioane lei

BRADU:
1. Asfaltare drum Bradu – Oarja:4 milioane  lei
2.  Asfaltare drum comunal 12km:7,2 milioane lei
Observatii: SF achitat, fără proiect
OARJA: 
1. Apă:7.5 milioane lei
2. Drumuri:6 milioane lei
3. Canalizare:5.5 milioane lei
Observații : SF și proiecte achitate
UNGHENI:
1. Proiect finanțare pe mediu:6,8 milioane lei
2. Cofinanțare canalizare:700.000  lei
Observatii:  Cu proiecte și Sf-uri achitate
POIENARII DE MUSCEL:
1. Asfaltare comuna Poienarii de Argeș  3km:
3,5 milioane lei
2. Căminul Cultural:800.000 lei
3. Dispensar – proiect în derulare:
500.000 lei pentru finalizarea lucrărilor
4. Pod – proiect în derulare:
250.000  lei pentru finalizarea lucrărilor
5. Dispensar Jugur – proiect în derulare:
500.000 lei  pentru finalizarea lucrărilor
6. Captare apă în Valea Iderii:300 mii lei
Observații: cu proiecte și Sf-uri achitate
VALEA MARE PRAVĂȚ:
1. Apă – proiect în derulare:
1,4 milioane lei  pentru finalizarea lucrărilor
2. Sală sport – proiect în derulare din anul 2012:
400.000 lei  pentru finalizarea lucrărilor
3. Asfaltarea sat Bilceşti - 3 km: 1,7 milioane
Observații: cu proiecte și SF-uri achitate
LUNCA CORBULUI:
1. Apă în localitățile Lăngești, Listeni și Burbuieni – proiect în derulare: 2,3 milioane lei  pentru finalizarea lucrărilor (restanță constructor 400.000 lei)
2.  Construire punct sanitar – proiect  în derulare din fonduri proprii și sponsorizare CJ: lucrări executate și neachitate în valoare de 360.000 lei.
3. Reabilitare drum DC 152 - parteneriat cu CJ din anul 2007: 1,3 milioane lei (contract nerespectat)
4.  Sală de sport – proiect în derulare:
150.000 lei pentru finalizarea lucrărilor
5.  Drum de exploatare agricolă – 8 km – 40 milioane lei (cheltuieli neeligibile pe fonduri europene)
VEDEA:
1. Canalizare – proiect în derulare din anul 2008  – 1,4 milioane lei pentru finalizarea lucrărilor – cu proiect și S.F. achitate
2.  Sediu Primărie – proiect în derulare din anul 2009 din fonduri proprii – 1 milion lei pentru finalizarea lucrărilor – cu proiecte și S.F. achitate
3.  Asfaltare – 21 km:
15 milioane lei ( fără proiect, doar cu SF )
4.  Asfaltare – 8 km:
4,5 milioane lei ( fără proiect, doar cu SF )
POIENARII DE ARGEȘ:
1.  Reabilitare școală:
1,4 milioane lei – cu proiect și S.F. achitate
2. Reabilitare drum – 15 km:
5,7 milioane lei – cu proiect și S.F. achitat
3.   Canalizare:13,5 milioane ( fără proiect, doar SF )
Corbi
1. Alimentare cu apă a satelor Corbşori, Stăneşti şi Poduri: 2,4 milioane lei
Valea Iaşului
1. Asfaltare drumuri comunale pe o distanţă de 4 km:
3 milioane de lei
2. Finalizare sistem de canalizare: 2 milioane lei

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea