CEZ-ul nostru cel de toate zilele: mustrări şi împăcări

# Constantin Nicolescu: ” CEZ are şi obligaţii, nu doar drepturi.” # Ion Popa., preşedinte PNL Argeş: “Este revoltător că aceste companii foarte puternice, deşi pot avea toate resursele necesare, nu pot interveni într-un timp mai scurt”. Peste 22.000 de argeşeni au avut de suferit, săptămâna trecută, din cauza incompetenţei furnizorului energie electrică. Luni, Argeşul număra 15 localităţi în care CEZ nu reuşise să restabilească furnizarea energiei electrice, după ce 66 de puncte de transformare din mai multe zone ale judeţului au fost avariate din cauza viscolului şi zăpezii. Constantin Nicolescu, preşedintele CJ Argeş, şi senatorul Ion Popa, preşedintele PNL Argeş,  şi-au exprimat nemulţumirea faţă de prestația deplorabilă a echipelor  CEZ şi s-au arătat  revoltati de atitudinea companiei şi a altor coloşi care abuzează de monopolul pe care-l deţin  pe piaţă
Oamenii au stat la mila echipelor de intervenţie, mult prea puţine pentru un judeţ precum Argeşul. N-au cerut despăgubiri pentru problemele pricinuite de proasta dotare  (inclusiv la capitolul personal) a furnizorului de energie electrică. Au sperat doar ca robotul  dispeceratului  să nu-i direcţioneze la Praga, ci să le pună la dispoziţie o fiinţă umană  care să desluşească dialectul plângerilor şi care să reacţioneze cu empatie la o pană de curent prelugită cu zilele în satele lor aflate sub nămeţi. Apoi au aşteptat şi au înjurat cordial CEZ-ul (nu neapărat în ordinea asta), cu gândul la notificările pe care firma cehă le trimite ca  ameninţare pentru fiecare zi de întârziere la plata facturilor.
“Dacă o bătrână nu plăteşte 4 lei la curentul electric, i se taie imediat lumina, iar pentru  rebranşare trebuie să plătească 400 lei. Trebuie să ţinem cont de faptul că CEZ-ul are şi obligaţii, nu doar drepturi”, a sintetizat problema preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, Constantin Nicolescu. Consiliului Judeţean şi Instituţia Prefectului au convocat, marţi, la o şedinţă specială, conducerea CEZ şi au cerut urgentarea remedierii problemelor în localităţile afectate de avarii. Reprezentanţii CEZ s-au scuzat dând vina pe instalaţiile îmbătrânite (n-au explicat şi cine ar trebui să le întinerească – probablil…clienţii!), dar şi pe regimul juridic al  proprietăţilor private traversate de firele de înaltă tensiune, unde, spun ei,  nu s-a putut interveni  pentru că s-ar fi încălcat dreptului de proprietate. Despre firele căzute pe drumurile publice, nu s-a mai pomenit nimic.

Pace, pace…

În cadrul şedinţei s-a ajuns la concluzia că e nevoie de un grad mai mare de cooperare între CEZ şi autorităţile locale şi judeţene.
“Instituţia Prefectului a înaintat CEZ-ului o listă cu prevederile legale care îi revin pentru intervenţiile în caz de avarii”, anunţa  Constantin Nicolescu, tot săptămâna trecută, iar joi, în cadrul şedinţei Colegiuliui Prefectural,  prefectul de Argeş, Cristian Soare, preciza că-n ultimele două zile, problemele  de care se face răspunzător CEZ s-au redus, iar comunicarea furnizorului de agent termic cu autorităţile locale s-a îmbunătăţit!

Ion Popa: ”Mii de oameni au stat fără căldură şi apă caldă, în condiţiile în care afară sunt temperaturi foarte scăzute”

Senatorul Ion Popa, preşedintele PNL Argeş, este nemulțumit de prestația deplorabilă a celor de la CEZ.
“Conditiile meteo nefavorabile au paralizat România în ultima săptămână şi au creat dificultăţi atât autorităţilor naţionale, judeţene, dar mai ales celor locale. Nu numai zăpada a generat probleme serioase localnicilor, dar şi lipsa curentului electric. Şi iarna nu s-a terminat!
Iată că, în iarna anului 2014, în România, zăpezile şi viscolul ne lasă fără curent electric! În zeci de localităţi din mediul rural, dar şi în oraşe şi municipii, mai ales în judeţul Argeş, s-au înregistrat întreruperi de curent electric care au ţinut până la câteva zile. Mii de oameni au stat fără căldură şi apă caldă, în condiţiile în care afară sunt temperaturi foarte scăzute“, spune senatorul Ion Popa.
Parlamentarul de Argeş este revoltat de atitudinea CEZ şi celorlaţi coloşi care abuzează de monopolul pe care-l deţin pe piaţă.
“Firmele care furnizează energie electrică trebuie să se supună regulamentului stabilit de Autoritatea Naţională pentru Reglementare în Energie, autoritate care se află din 2013 în subordinea Parlamentului României. Voi formula o întrebare domnului preşedinte al ANRE, domnului Nicolae Havrileţ, şi îi voi solicita lămuriri în scris cum este posibil în acest regulament să fie prevăzut ca timpul de intervenţie la o sesizare să fie de maxim 72 ore.
Este revoltător că aceste companii foarte puternice în domeniu, cu monopol în şase – şapte judeţe, deşi pot avea toate resursele necesare, nu pot interveni într-un timp mai scurt, eventual până în 24 de ore, să rezolve problemele din teritoriu.
Domnul preşedinte trebuie să explice de ce furnizorii de curent electric, care nu ezită să debranşeze orice consumator dacă întârzie cu plata câteva zile, nu pot investi în îmbunătăţirea serviciilor. Acestea ar presupune modernizarea şi dezvoltarea reţelelor electrice, mărirea numărului de echipe pentru intervenţie, investirea în mijloace logistice, astfel încât toate sesizările care vin de la clienţii lor să fie rezolvate într-un timp cât mai scurt posibil”, explică Ion Popa într-un comunicat de presă.
Cristina Stancu

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea