Înaltpreasfințitul Calinic a oficiat, la Topoloveni, slujba de resfințire a Bisericii Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil

# Edificiul, construit în anii 1700, a fost renovat cu fonduri europene. De sărbătoarea Sfântului Gheorghe, un monument istoric din Topoloveni s-a bucurat de o atenție specială, binemeritată. Slujba de resfințire a bisericii - monument istoric a parohiei Inuri, din protopopiatul Topoloveni, a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului. La eveniment au participat personalități din partea instituțiilor administrative locale și centrale, precum și clerici din parohiile aflate în vecinătate.
În cuvântul de învățătură, Chiriarhul Eparhiei a mulțumit domnului primar al orașului Topoloveni, Gheorghiță Boțârcă, ce s-a implicat pentru atragerea fondurilor europene necesare pentru restaurarea acestui important monument istoric. Mai mult, Înaltpreasfinția sa a oferit domnului primar trilogia autobiografică intitulată ”Toată vremea-și are vreme” și o carte de rugăciuni tipărită la editura Eparhiei.
Parohia Inuri se află în partea de nord-est a oraşului Topoloveni. Biserica monument istoric este ocrotită de Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil, fiind construită în anul 1706 de către jupân Gheorghe de la Ianina, numit mai târziu Topoloveus sau Topoloveanu.
Monumentul păstrează trei pisanii: una în pridvor, deasupra uşii la intrare, a doua în interior pe zidul dintre naos şi pronaos , iar a treia se află deasupra uşii de la intrarea în pronaos pusă de un nepot al ctitorului după 61 de ani. Pictura de la 1767 nemaifiind refăcută, este în multe locuri ştearsă sau prăfuită. Tâmpla, sculptată artistic în lemn este o adevărată podoabă a acestei vechi biserici.
Fiind într-o stare accentuată de degradare, primăria orașului Topoloveni a făcut demersurile necesare pentru atragerea de fonduri europene. Proiectul a fost cofinanţat prin Programul Operaţional Regional 2007 - 2013, Axa prioritară 5, “Dezvoltarea durabilă şi promovarea turismului”, Domeniul major de intervenţie 5.1, “Restaurarea şi valorificarea durabilă a patrimonului cultural, precum şi crearea/modernizarea infrastructurii conexe”, program gestionat prin Ministerul Dezvoltării Regionale şi a Administraţiei Publice în calitate de Autoritate de Management prin Organismul Intermediar Agenţia de Dezvoltare Regionala Sud Muntenia.
Valoarea totală a proiectului: 4.107.369,83 lei, din care:
• Contribuţia Uniunii Europene: 2.754.544,39 lei
• Contribuţia Guvernului României : 421.283,26 lei
• Contribuţia Beneficiarului: 148.878,60 lei.

Proiectul a fost implementat pe o perioadă de 42 de luni, cuprinzând două etape:
1) de restaurare a monumentului în sine, pentru readucerea la starea iniţială şi durabilitate sa peste veacuri în această formă, care se bazează pe folosirea combinată a unor metode şi tehnologii specifice acestui tip de monumente cu materiale şi tehnici dintre cele mai moderne;
2) de valorificare în scop turistic a acestui monument, etapă care se bazează în cea mai mare parte pe intervenţia utilizării mijloacelor celor mai moderne de informare  şi comunicare.

Gheorghiţă Boţârcă, primarul orașului Topoloveni: ”Această biserică, ce are hramul Sfinţii Mihail şi Gavril, datează din anul 1702 şi s-a pus în funcţiune în anul 1706 prin grija familiei mitropolitului Danil Topoloveanu. Ne-am bucurat că am avut posibilitatea să restaurăm această minunată bijuterie a Topoloveniului care intră în circuitul turistic. Este o lucrare de o importanţă naţională, după clasificarea muzeistică şi al interesului pe care îl reprezintă, fiind foarte valoroasă atât prin pictura sa, prin sculptura catapetasmei şi a simbolurilor care nu au fost, încă, desluşite de iconografi. Sunt lucruri destul de interesante. Restaurarea s-a făcut pe fonduri europene. Noi am preluat biserica de la Ministerul Culturii pentru a putea asigura cofinanţarea de 10% din proiectul, care, se pare, va depăşi suma de un milion de euro. S-au creat şi patru noi locuri de muncă permanente prin această restaurare pentru informarea turiştilor şi pentru întreţinerea acestui sfânt lăcaş.”

În acest fel s-a asigurat deopotrivă un climat propice şi adecvat scopurilor de valorificare turistică, condiţii dintre cele mai bune pentru personalul slujitor al bisericii, credincioşilor şi tuturor vizitatorilor şi au fost conferite toate elementele necesare monumentului istoric pentru menţinerea sănătăţii solidităţii zidurilor şi temeliilor sale: înlăturarea igrasiei care afecta clădirea, crearea unei temperaturi ambientale care să conserve picturile murale, sculpturile din lemn, icoanele si toate obiectele de valoare din interior, realizarea unui iluminat neagresiv, dar eficient care să pună în valoare picturile şi toate elementele artistice existente (www.eparhiaargesului.ro)

Hramul Catedralei din Topoloveni, de Sfântul Mucenic Gheorghe

Credincioşii veniți la slujbă au avut bucuria de a participa la Sfânta Liturghie oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Calinic, alături de  un sobor de preoţi şi diaconi.
Cu acest prilej Chiriarhul locului a adresat celor prezenţi un cuvânt de învăţătură, amintind de importanţa pe care trebuie să o acordăm cinstirii sfinţilor. Mai mult, Înaltpreasfinția sa a menționat cât de important a fost sprijinul acordat în timp de Consiliul Județean Argeș și primăriile locale, pentru construcția de noi biserici, dar și pentru restaurarea monumentelor istorice. Mulțumirile au fost adresate și credincioșilor care din puținul lor au reușit să țină pe umerii lor biserica argeșeană.
Pentru implicarea deosebită în toate activitățile Eparhiei, Înaltpreasfinția sa a oferit domnului primar Gheorghe Boțârcă, o icoană cu chipul Sf. Mc. Gheorghe, Purtătorul de biruință.
ÎPS Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului: ”Dumnezeu să vă binecuvânteze, domnule primar! Vă vin foarte bine lucrurile duhovniceşti ca şi celelalte administrative şi obşteşti. Sfântul mare mucenic Gheorghe vă poartă de braţ spre biruinţă duhovnicească şi administrativ socială. Pentru preotul care slujeşte aici este o mare bucurie. Cu adevărat, este un dar de la Dumnezeu să ai posibilitatea să faci slujba într-o biserică pentru care s-au ostenit alţii să lucreze. Aşadar, pentru preotul slujitor este un mare dar venit, aşa, pe neaşteptate. Pentru Eparhia Argeşului şi Muscelului este o binecuvântare de la Dumnezeu pentru că vine ca o floare duhovnicească în buchetul mare de flori cu realizări ale Eparhiei.”
Catedrala din Topoloveni a fost construită în perioada 2004-2008, fiind sfinţită de Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic la praznicul Floriilor în anul 2008. A primit atunci hramul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe. Un rol important a avut domnul Gheorghe Boţârcă, primarul oraşului Topoloveni, care împreună cu membrii Consiliului Local, a reuşit să aloce fondurile necesare pentru construcţia acestei biserici.
După oficierea Sfintei Liturghii, credincioșii prezenți, împreună cu autoritățile locale și centrale, au avut ocazia să asiste la un concert pascal oferit de corul ,,Preludiu”, dirijat de dl. Voicu Enăchescu.
Lucian GHERGUȘ

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea