I s-a tras de la blocul turn din Craiovei! Tungal Construct speră să scape de problemele financiare printr-o nouă reorganizare

# Ca să evite falimentul, firma de construcţii mizează pe înstrăinarea unor active  de ordinul milioanelor de lei. Noul plan de reorganizare avut în vedere de Tungal Construct Piteşti vizează, printre altele, vânzarea a peste 7.000 de mp de teren în Piteşti şi Mărăcineni,  dar şi a altor active -  apartamente şi garsoniere, spaţii comerciale şi locuri de parcare –  aferente blocului de locuinţe din Cartierul Craiovei, nr. 152, imobilul care a dezechilibrat financiar cândva prospera firmă de construcţii.
La începutul acestui an, SC General Prest, unul dintre creditorii  acestei firme,  cerea  falimentul  SC Tungal Construct.  Tribunalul Specializat Argeş a respins în februarie 2014  cererea SC General Prest, dar şi  cererea de repunere pe rol formulată de Tungal  Construct şi a infirmat noul plan  de reorganizare al debitoarei formulat la acea dată. Instanţa acordat  ca termen data de 30 aprilie 2014  pentru depunerea  raportului  care ar trebui să arate modul în care au fost duse la îndeplinire  obligaţiile  asumate în precedentul plan de reorganizare (3),  confirmat în octombrie 2013. Abia ulterior SC Tungal Construct va putea şti dacă mai poate miza pe o nouă reorganizare.

De la profit, la insolvenţă

Tungal Construct avea, la înfiinţare, în 2002,  un capital social  de 147, 63 mii lei şi patru asociaţi: Cârstea Iulian, Iordaş Gheorghe, Zaharia Florea (care este şi administratorul  special al societăţii comerciale)  şi  SC Tungal Metrou Bucureşti. Până în prezent, n-au existat nici un fel de schimbări în  structura asociaţilor sau în situaţia administrativă,  ci doar majorări ale capitalului societăţii şi creşterea numărului părţilor sociale deţinute de asociaţi .
În septembrie 2009,  la deschiderea procedurii de insolvenţă, societatea îşi desfăşura obiectul principal de activitate – lucrări construcţii clădiri rezidenţiale - atât prin executarea unor contracte de prestări servicii în domeniul construcţiilor, către terţi,  cât şi prin construcţia de ansambluri rezidenţiale de locuinţe desinate vânzării pe piaţa imobiliară.
În 2009, până la data deschiderii procedurii de insolvenţă, producţia SC Tungal Construct se  desfăşura în cinci centre de gestiune şi profit : Holcim Câmpulung – prestări servicii;  Şantier Diekat Topoloveni – prestări servicii; Mărăcineni-viitorul sediu social al Tungal Construct; Piteşti - Strada Criovei, nr 152 – investiţie bloc de locuinţe.
Până septembrie 2009  Tungal Construct era una dintre cele mai profitabile firme  în domeniu.  Criza economică ce a afectat  domeniul imobiliar şi  pe cel al construcţiilor a dus la intrarea în insolvenţă a constructorului. Cifra de afaceri a scăzut dramatic, cu impact asupra profitabilităţii. Creanţele societăţii cumulau 103,24 mii lei, în timp ce datoriile depăşeau 23 de milioane lei – ponderea cea mai mare  în componenţa acestor datorii  fiind  reprezentată  de împrumuturile bancare şi dobânzile aferente  acestora.

Problemele financiare au apărut la finanţarea blocului din Craiovei

Datoriile totale înregistraseră  o creştere accentuată în raport cu  dimensiune activităţii desfăşurate, astfel încât, la sfârşitul anului 2009, gradul de îndatorare al SC Tungal Construct ajunsese la 112,16%. Printre cauzele acestei situaţii s-au numărat  problemele financiare apărute  tocmai la finanţarea  investiţiei (blocului) din cartierul Craiovei  nr. 152  şi încetinirea ritmului de vânzare a  locuinţelor, ca urmare a crizei.
Cea mai mare pondere în totalul datoriilor  a reprezentat-o creditul contractat de la Unicredit Ţiriac  în cuantum de 2,2 milioane lei.  În 2009, societatea înregistra deja  pierderi de 1,15 milioane lei.  Planurile de reorganizare formulate din 2009 până în prezent n-au  schimbat  considerabil  situaţia, iar constructorul încearcă acum o nouă variantă de redresare. 
Potrivit noului plan, Tungal Construct  intenţioneză  să vândă mai multe active. Este vorba despre un teren de 5937 mp in comuna Mărăcineni, pe DN 73, la preţul de 10 euro/mp, plus terenuri în suprafaţă de 1359 mp, în Piteşti, pe străzile  Banu Mărăcine şi  Târgu din Vale, cu 70 euro /mp. Potrivit aceluiaşi plan, ar urma să  fie vândute  garsonierele şi apartamentele  (totalizând 2495,19 mp –  la un preţ  de vânzare de 600 euro/mp)  din imobilul  situat în cartierul Craiovei, spaţiile comerciale în suprafaţă de 366,58 mp,  situate în aceeaşi clădire, la un preţ de 900 euro/mp şi 42 de locuri  de parcare, la 300 de euro/mp.

“S.C. Tungal  Construct şi-a formulat intenţia de reorganizare a activităţii - întreaga masă pasivă a societăţii poate fi  acoperită în totalitate din activul patrimonial. Avem convingerea că societatea are şanse reale ca, printr-un plan de reorganizare  bine gestionat, cu suportul creditorilor, să revină în forţă pe o piaţă, la rândul ei în revenire,  şi să-şi recapete poziţia printre fruntaşii în  domeniu”, se arată în cea mai recentă cerere formulată de administratorul societăţii şi depusă la  Tribunalul Specializat Argeş.

Iată datoriile societăţii, conform planului de reorganizare din  decembrie 2012, evidenţiate în tabelul definitiv al creditorilor:
Totalul creanţelor garantate se ridică, potrivit tabelului  definitiv, la 10.215.509,64 lei,  din care doar 3.325.565 lei sunt creanţe   admise în  planul de reorganizare modificat în 2013.  La această categorie, Unicredit Ţiriac figurează cu 9.669.139,64 lei creanţe  garantate conform tabelului  definitiv, din care doar 2.900.742 lei  creanţe  admise în  planul de reorganizare amintit. DGFP Argeş apare în acelaşi tabel cu  o creanţă garantată de  372.694 lei, integral preluată în planul de reorganizare modificat în 2013, iar Kranz Eurocenter figurează în acelaşi tabel cu 173.775,90 lei creanţe garantate, din care  doar 52.133 lei sunt creanţe preluate în  planul de reorganizare modificat anul trecut.
Creanţele  bugetare  din tabelul  definitiv  însumează  5198 lei, din care doar 4678 se regăsesc în planul de reorganizare modificat în 2013.  La această categorie, Primăria Piteşti apare în tabel cu cea mai mare sumă - 4909 lei -  din care 4490 lei reprezintă  creanţele preluate în planul de reorganizare modificat în 2013.
În  acelaşi plan au fost preluate, integral sau parţial,  şi zeci de creanţe chirografare.
Cristina Stancu

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea