„Mireasa neagră“ a lui Marin Ioniţă, o poveste captivantă despre întâlnirea cu moartea

Luni, 26 Mai 2014 00:00

Miecuri, de Sfinţii Constantin şi Elena, patronii spirituali ai Piteştiului,  scriitorul şi profesorul Marin Ioniţă şi-a lansat volumul Mireasa neagră“, în cadrul unui eveniment organizat de Centrul Cultural Piteşti şi filiala locală a  Uniunii Scriitorilor din România, cu prilejul Zilelor Municipiului Piteşti. La cei 85 de ani ai săi, scriitorul şi profesorul Marin Ioniţă vorbeşte cu umor despre  neliniştile, frământările, gândurile ce l-au încercat în perspectiva morţii,  inspirat fiind de ultima sa experienţă trăită  pe patul de spital: „Se cântă în mine o melodie. Aşa, fără voia mea: peste gândurile mele, peste timpul meu. Nechemată, alungată, încăpăţânată. «Iubesc femeia, de dor nebună, femeia brună, cu ochi gri de foc».  Am iubit o ţigancă de cort. O studentă din Mongolia. O colegă arabă. O negresă africană, pe o plajă de turişti. Alte femei din seminţiile deşerturilor arse de soare… Dar niciuna atât de neagră…Neagră ca de tuci, ca de smoală, ca de cărbune, ca de tăciune, ca de funigine, neagră ca negrul-de-fum… Mireasa mea pe vecie”. 
O poveste  captivantă şi atât de frumos narată, încât se citeşte cu sufletul la gură:  “M-aş agăţa de orice ca să nu alunec în golul fără fund.  Să nu ajung o zdreanţă roasă de molii. Să nu curgă pielea şi muşchii de pe mine.  Să nu-mi zdrăngăne scheletul în auz.  Să nu trec  prin infernul de pe pământ … De oglindă, de o grindă, de o cracă, de un gard. De o amintire, de un gând, de o speranţă, de o amintire.  De un zvon, de o poveste, de un cântec, de un sfânt  zugrăvit. De o turlă de catedrală gotică. De o boltă de moschee. De un nor călător. De o pală de vânt . De un jurământ rostit, nerostit. De o uşă fără cheie. De un sân de femeie. De cer, de soare. «şi de lună, şi de stele, şi de chipul dragei mele»”.

Despre Marin Ioniţă

Marin Ioniţă s-a născut la 10 iulie 1929, în localitatea Jugureni-Ulieşti, judeţul Dâmboviţa. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România, a fost elev al Şcolii de literatură Mihai Eminescu din Bucureşti (coleg cu Nicolae Labiş, Aurora Cornu, Lucian Raicu, Niculae Stoian, Gheorghe Tomozei, Ion Gheorghe ş.a) şi a absolvit Facultatea de Filologie a Universităţii Bucureşti. A debutat în 1953 în Almanahul tinerilor scriitori, a fost redactor la Făclia Hidrocentralei, este membru al Cenaclului Liviu Rebreanu din Piteşti, face parte din cei angajaţi la prima serie a revistei Argeş şi din echipa redacţională a reîntemeierii revistei, în 2001, în prezent fiind consilier editorial. Realizează emisiuni culturale la televiziunile locale, este iniţiator şi coordonator al Clubului AMA, conduce cenaclul Sind Junior (care a publicat deja şase volume, intitulate Ucenicii vrăjitori) şi a unui supliment săptămânal, Curierul artelor. A primit titlurile de Cetăţean de onoare al Municipiului Piteşti şi de Fiu al Argeşului.
Despre cărţile lui Marin Ioniţă s-au pronunţat, de-a lungul anilor, Ştefan Bănulescu, Mircea Iorgulescu, Vlad Sorianu, Magda Ursache, Bogdan-Alexandru Stănescu, Mihail Diaconescu, Mihai Ungheanu, Nicolae Oprea, Magda Ursache, Constantin Cubleşan, Alex Ştefănescu, Dumitru Augustin Doman ş.a.

Câteva dintre volumele publicate  anterior ”Miresei negre”

# Rădiţa, Editura Tineretului, 1955 # Sile voiajorul, Editura Tineretului, 1966 #  Cine ştie mortul?, Editura Albatros, 1970 #  Un şlep în derivă, Editura Albatros, 1978 #  Soldatul ca soldaţii, Editura Militară, 1978 #  Rugurile din zori, Editura Albatros, 1982 #  Bătrânul şi umbra, Editura Eminescu, 1984 #  Capul lui Decebal, Editura Albatros, 1985 #  Vatra de la răscruce, Editura Ion Creangă, 1986 #  Povestiri din ţara de cremene, Editura Ion Creangă, 1988 #  Detronarea familiei regale, Editura Exas, 1992 #  Os de domn, Editura Brio Star, 1995 #  Hotel Boccaccio, Editura ArgeşPress, 1995 #  Amurgul zeilor, Editura Intact, 1996 #  Legende biblice. Lacrima de gheaţă, Editura Zodia Fecioarei, 1997 #  Spioana cheală, Editura ArgeşPress, 1998 #  Legende biblice. Floarea Paştelui, Editura Argeş-Press, 1998 #  Hotel Tranzit. Turnul Babel, Editura Cultura, 1999 #  Roata lumii. Romane de buzunar, vol. I, Editura Tiparg, 2000 #  Pasărea cu clonţul de oţel, Editura Tiparg, 2001 #  Colivia cu maimuţe, Editura Tiparg, 2002 #  Kisselef 10. Fabrica de scriitori, Editura Paralela 45, 2003 #  Nu trageţi în dinozauri. Pricaciu, vol. I, Editura Paralela 45, 2004 #  Cuibul cu năpârci (coautor I.M. Nedelea), Editura Tiparg, 2007 #  Intersecţia lupului, Editura Tiparg, 2007 #  Dinozaura, Editura Tiparg, 2009

Scriitorul Marin Ioniţă,  despre omul Marin Ioniţă

“Am venit pe lume din interes: interesul tatălui meu pentru o casă bătrână pe care o avea mama în moştenire şi interesul mamei care se temea să nu fie alungată dacă rămâne cu pântecul sterp. Ţărani semianalfabeţi – dar nu aveau nevoie de mai mult – economie de subzistenţă – dar dacă nu aveam prinos, nici nu muream de foame.  Şcoala primară în sat, în vremea războiului, cu o învăţătoare la şapte clase. Dar încă din primele zile, ştiinţa m-a dezechilibrat punându-mi problema raportului dintre realitate şi aparenţă. Ştiam că pot să existe şi lucruri pe care nu le văd (îngeri, fantome, diavoli), dar aflam pentru prima dată că ceea ce văd poate să nu existe. Şi nu există nici locul în care se întâlneşte cerul cu pământul, nici bolta cerească, toate acestea erau simple aparenţe şi ni se părea nouă că soarele şi luna merg de la răsărit la apus căci, în realitate, Pământul este cel care se învârteşte ca un titirez în jurul său. La paisprezece ani, când am devenit elev al şcolii profesionale de agricultură din Armăşeşti, judeţul Ialomiţa, nu aveam citită nici măcar o singură carte. Dar am avut noroc să dau peste o bibliotecă universitară evacuată din Bucureşti de teama bombardamentelor şi de un pedagog înţelegător care să-mi îngăduie să citesc la lumina cărbunilor din sobă după darea stingerii la internat. Mai târziu, la şcoala Tehnică Zootehnică din Găeşti, unde nici acolo nu avea prioritate cultura generală, am avut şansa să fiu luat sub ocrotirea poetului Aurel Iordache, dascălul care mi-a îndrumat primii paşi pe calea literaturii. Armata m-a recrutat de pe băncile şcolii, ca să nimeresc într-o şcoală de ofiţeri de rezervă, unde a pus ochii pe mine consilierul sovietic, încântat că am citit foarte multă literatură rusă, şi care îşi pusese în gând să mă trimită la studii militare în ţara lui. Am scăpat direct în Şcoala de Literatură şi Critică Literară “Mihai Eminescu” din Bucureşti, unde l-am avut coleg pe Nicolae Labiş, socotit cel mai de seamă poet al generaţiei, şi nu lipseau comparaţiile că aş fi aproape egalul său în domeniul prozei. Dar dat afară după doi ani de zile din motive neprecizate, fără dreptul de a lucra în domeniu, am pierdut toate trenurile timpului de afirmare.”, se explica, în urmă cu doar câţiva ani, scriitorul.
Cristina Stancu