Chiriile, sursă de finanţare pentru ICDP Piteşti-Mărăcineni

# Management pragmatic la Institutul de Cercetare – Dezvoltare pentru Pomicultură de la Mărăcineni. Pentru că statul a cam uitat să susţină  financiar cercetarea,  Institutul de la Mărăcineni mai scoate la închiriere, din când în când, câte o suprafață. Pe lângă spaţiile  de depozitare şi cele din clădirile administrative aflate în proprietatea privată a statului,  pentru care  unitatea încasează deja chirii,  Institutul de Cercetare – Dezvoltare pentru Pomicultură Piteşti – Mărăcineni mai scoate la închiriere alţi 790 metri pătraţi cu destinaţie birouri, chiar la sediul său.  Închirierea acestor  spaţii este o sursă importantă de venit, de care institutul se foloseşte pentru derularea activităţii în bune condiţii şi conservarea patrimoniului până la sfârşitul unui an, când  banii ajung la stat.  Un artificiu, doar, care nu rezolvă însă esenţa problemei.

Unul din brandurile încă în picioare ale judeţului Argeş, Institutul de Cercetare – Dezvoltare pentru Pomicultură Piteşti - Mărăcineni, a fost înfiinţat în anul 1967, sub conducerea acad. prof. T. Bordeianu. Primul sediu a fost în comuna Miceşti, în actuala clădire funcţionând din 1971. După 10 ani de activitate, în 1977, Institutul de Cercetare şi Producţie pentru Pomicultură a fost transformat în „Trustul de Cercetare, Proiectare, Inginerie Tehnologică şi Producţie Pomicolă” cu sediul tot la Piteşti – Mărăcineni, iar numărul staţiunilor pomicole a crescut la 26. În această formă s-a reuşit o coordonare integrată a întregii activităţi din pomicultura românească prin sectoarele de bază ale acestei noi unităţi: cercetare, proiectare, producţie şi dezvoltare. Sub această formă, Trustul a funcţionat până în anul 1979 când la Piteşti – Mărăcineni au rămas preocupările de cercetare şi proiectare în cadrul Institutului de Cercetare şi Producţie pentru Pomicultură. După anul 1990, la Institutul de Cercetare şi Producţie pentru Pomicultură s-a desfăşurat, în principal numai activitatea de cercetare şi îndrumarea acestei activităţi în cadrul celor 7 staţiuni pomicole care au mai rămas.
În condiţiile în care mai toate institutele de cercetare-dezvoltare din ţară au probleme financiare, la Mărăcineni, supravieţuirea pare mai …posibilă. Unitatea implementează deja proiecte de investiţii mari şi apelează la toate mijloacele posibile pentru a evita  sincopele. Cât timp va mai reuşi să se descurce în condiţiile date? Greu de precizat! Conducerea institutului, speră ca, între timp, Guvernul  să arate o mai mare deschidere către activitatea de cercetare din  unităţile de profl.
“Toate aceste institute intră în acelaşi glob al nefinanţării  cercetării agricole. Faptul că unele sunt mai aşezate decât altele  nu este decât un aspect. Fondul problemei este că, deşi există o lege foarte bună privind  cercetarea agricolă, executivul n-o respectă.  Îmi pun problema de ce, în condiţiile în care, în toată agricultura românească, au mai rămas  500 de cercetători, aici incuzând şi zootehnia. Pe măsură ce trece timpul, unităţile se devalizează, cercetătorii pleacă spre alte locuri de muncă şi, odată plecati, activitatea unităţilor se diminuează, iar unitatea moare încetul cu încetul. Noi încă am rămas cu o bază umană puternică şi am crescut pentru că am reuşit să ne descurcăm singuri, cu proiecte de cercetare, cu loturi demonstrative care încep să producă, cu diversitate, cu mobilitate. Acesta a fost secretul nostru, însă şi la noi situaţia este foarte încărcată (...).  Sper ca în ultimul ceas, când încă se mai poate salva ceva din cercetarea agricolă, Guvernul să înţeleagă să finaţeze aceasă activitate. Altfel, aşa, conjunctural, cum a făcut-o institutul nostru, nu este o rezolvare de lungă durată”, a declarat, pentru Atitudine în Argeş, Mihail Coman, directorul general al Institutului de Cercetare – Dezvoltare pentru Pomicultură Piteşti – Mărăcineni.
Deocamdată, unitatea se descurcă cum poate, iar închirierea spaţiilor din proprietatea privată a statului e una dintre soluţiile la care conducerea institutului apelează.
ICDP Piteşti – Mărăcineni a  scos recent la închiriere alţi 790, 6 metri pătraţi cu destinaţie birouri, chiar la sediul său.
“Ca să vă faceţi o idee despre ceea ce înseamnă  efortul nostru financiar, gândiţi-vă cât costă numai combustibilul. Institutul administrează  cca. 200 de hectare de cercetare şi loturi  demonstrative, iar pentru asta e nevoie, anual, de 50 de mii de litri de motorină”, mai spune directorul Mihail Coman.
Cristina Stancu

***

La ICDP Piteşti-Mărăcineni s-a dat ora exactă în programul naţional de  replantare pomicolă

Săptămâna trecută, zeci de specialişti în pomicultură s-au întâlnit la Institutul de Cercetare – Dezvoltare pentru Pomicultură de la Mărăcineni pentru a discuta pe marginea Programului naţional de replantare pomicolă din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-2020 şi pentru a elabora, împreună, un ghid  foarte important pentru derularea  părţii legislative  referitoare la sumele ce vor fi alocate la hectar.
Practic, în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) va funcționa sub-programul tematic din pomicultură, susţinut de Banca Mondială, iar conform proiectului propus de autoritățile române, sumele alocate pentru acest subprogram vor putea fi folosite pentru: înfiinţarea plantaţiei, producţia de material săditor, sistemul de susţinere şi de irigaţii, dotarea cu utilaje, depozitarea şi procesarea producției. Asupra acestor aspecte, fermierii şi specialişti în pomicultură prezenţi săptămâna trecută la Mărăcineni au formulat opinii  ce urmează a fi luate în considerare  la definitivarea aspectelor  legislative de derulare a programului naţional de  replantare pomicolă.

***

Programul „Mărul în şcoli”, o sursă de venit care, din toamnă, ar putea fi exploatată şi mai bine

Merele Institutului de Cercetare – Dezvoltare pentru Pomicultură de la Mărăcineni au ajuns la elevii din judeţele limitrofe

# Anul acesta, elevii din Argeş au mâncat mere produse prin alte judeţe

Institutul de la Mărăcineni este unul Cercetare – Dezvoltare. Asta nu înseamnă că nu produce. Unitatea  are la dispoziţie cca. 200 de hectare pentru cercetare şi loturi demonstrative. E adevărat că producţia este mică, însă fructele recoltate de aici sunt de cea mai bună calitate.
“Noi nu suntem un institut de cercetare-producţie, ca să ne lăudăm cu recolte semnificative. Pe loturile  noastre demonstrative obţinem , anual, cca. 1000 de tone de mere  care  merg către două mari pieţe : hipermarketuri  şi programul fructul în şcoli, un program  foarte bun, sănătos, cu un răspuns pozitiv din partea beneficiarilor. Noi ne-am implicat activ în acest program, inclusiv cu propuneri legislative  şi văd că Guvernul a ţinut cont de ele, s-a flexibilizat  (…) Iniţial, merele noastre au mers  şi către şcolile din Argeş, dar în 2013-2014, prin acest program am furnizat mere către Prahova, Dâmboviţa, în general pentru judeţele limitrofe. Judeţul Argeş nu a  licitat, însă sperăm ca în  următorul an şcolar să furnizăm mere şi pentru copiii de la noi, cred că cel puţin câteva tone ar putea merge lejer către judeţul nostru, dar să ţinem cont că  institutul  nostru este unul naţional, iar interesul nostru este unul naţional, nu doar local.”, a declarat, pentru Atitudine în Argeş, Mihail Coman, directorul general al Institutului de Cercetare – Dezvoltare pentru Pomicultură Piteşti – Mărăcineni.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea