Colegiul pisicuţilor

Miercuri, 23 Iulie 2014 18:16

Mihai Bădescu.
N-am mai scris de ceva vreme în presă și mă gândeam să-mi fac revenirea printr-un editorial ceva mai vesel, mai în ton, cu stilul care mă caracterizează. Ce te faci însă că, exact înainte de a mă instala la ”claviaturi”, cu emoțiile inerente după o pauză de trei luni, n-am avut de lucru și, alături de noii mei colegi, m-am dus la ultima ședință de colegiu prefectural, desfășurată în selectul cadru al Centrului Cultural din Mioveni. Pentru cine nu știe, ședințele de colegiu prefectural se desfășoară lunar și sunt, în fapt, un fel de șezători administrative în care căpeteniile județului, directorii de instituții publice și primarii se adună să dezbată, cu cea mai fragedă limbă de lemn, chestiunile care, precum necesitățile fiziologice de guvernare, nu suportă amânare. De regulă, doi sau trei şefi de direcţii deconcentrate (joi a fost rândul celor de la Garda de Mediu şi Direcţia de Sport) îşi prezintă realizările măreţe, operaţiune urmată de ropote de aplauze cât să facă primarii bătături şi-n palma stângă, nu numai la dreapta. Asta în cazul în care directorii raportori sunt mai importanţi, au atribuţiuni de control ori pur şi simplu sunt mai simpatici. În situaţia când directorul este mai tolomac sau arată ca un fiu nelegitim al profesionalismului, lumea cască în sală până la limita intervenţiei Smurd-ului, pe motiv de fălci rupte. De fapt, scenele de violenţă sunt la ordinea zilei în cadrul majorităţii intrevenţiilor, cele mai sângeroase fiind mutilările limbii române, torturată uneori până nu mai este bună ca limbă nici măcar de lins în fund prefectul sau preşedintele Consiliului Judeţean, al căror posterior este îndeobşte destinatarul celor mai catifelate limbi de ajutor. Într-un cuvânt, o astfel de şedinţă este cea mai bună demonstraţie că administraţia nu ştie să facă nimic şi tocmai de aceea este utilă tuturor.
Mărturisesc că avusesem totuşi o curiozitate anume atunci când m-am dus la colegiul prefectural din Mioveni. Mă gândeam că, pe lângă „bălăriile” de pe ordinea de zi, va fi luat în discuţie şi cel mai dureros subiect, care ar trebui să-i ardă ca un fier roşu pe toţi corifeii din fruntea Argeşului. Este vorba de posibila mutare a sediului Direcţiei Regionale a Apelor, care cuprinde bazinele hidrografice din şapte judeţe, plus Bucureştiul, de la Piteşti tocmai pe la Giurgiu, adică fix unde a-nţărcat mutu iapa (coincidenţa cu numele noului director Ion Mutu Mazilu este pur întâmplătoare). Administraţia Bazinală de Apă Argeş-Vedea, aşa cum se numeşte oficial, este practic unica instituţie publică mai importantă al cărei sediu este încă în Argeş. În rest, toate celelalte, în frunte cu Finanţele, s-au risipit în alte judeţe, căzute ca spicele pe altarul unei regionalizări făcute strâmb, după interesele şi importanţa liderilor politici care au stat la butoane. Apele mai rămăseseră la Piteşti, ca o consolare în valoare de 20 de miliarde lei vechi lunar, cât este contribuţia instituţiei la buget, plus alte beneficii deloc greu de intuit rezultate din prezenţa unei entităţi de asemenea dimensiuni cu reşedinţa în Argeş. Şi iată că acum, tocmai Apele sunt pe cale s-o ia la vale şi să-şi „deverseze” reşedinţa la Dunăre, la Giurgiu, mutare aflată în contradicţie nu numai cu orice logică tehnico-economică, ci şi în război total cu bunul simţ. N-am auzit niciun cuvinţel, nicio şoaptă, niciun icnet, nici măcar un pârţ de deznădejde pe această temă de la vreun participant la şedinţa colegiului prefectural despre care am vorbit.
Înseamnă că asta ne este soarta, să devenim un judeţ second-hand, atunci când exact zmeii umflaţi gata să plesnească pe la şedinţele colegiilor prefecturale de care am pomenit sunt în realitate nişte pisicuţi, că tot e termenul la modă, atunci când lustruiesc vreun scaun prin cabinetele importante din Bucureşti. Sunt atât de insignifianţi în relaţia cu lumea bună care dă ora exactă la nivel politic sau guvernamental, încât am impresia că, fie că vorbim de parlamentari, şefi din administraţia judeţeană ori primari, fac anticameră şi până să ajungă la secretarele din anticamera miniştrilor. Şi atunci, ce să le ceri? Ar trebui vorbit cu Isărescu ca, în semn de respect pentru figuraţia pe care o fac în fruntea judeţului, invers proporţională cu aerele sulfurice pe care şi le dau prin birourile luxoase, să le pună tuturor chipurile inteligente pe bancnota de 2 lei, ediţie limitată pentru “mărunţişul” politic de la Argeş. Până atunci însă, cu aşa politicieni cu fiţe de discotecă de Alexandria (“metropolă” devenită deja, prin Liviu Dragnea, mai importantă administrativ şi politic ca Piteştiul), Argeşul riscă să devină un fel de Vaslui al Munteniei. Şi Doamne fereşte să se întâmple ceva şi pe la Dacia, că ne luăm paşaport de Republica Moldova.
P.S. Şi acum îmi vine să râd când recitesc ce spunea, nu demult, un mare ministru venit la Piteşti să ne consoleze că avem conducători fraieri. Pardon, proşti. Cum că un picior din scaunul de prim-ministru al lui Ponta este la Argeş, conform rezultatelor obţinute în alegeri. Perfect adevărat! Numai că abia acum ne dăm seama că, de fapt, era vorba de scaunul de la toaletă.