Elvis va concerta la angiograful Spitalului Județean

Spiridon Voinescu.
Bucurie mare și reală odată cu semnarea contractului de achiziție pentru angiograful  Spitalului Județean. Conferință de presă, directori, medici. O realizare care aduce Piteștiul ceva mai sus în topul lumii bune din punct de vedere al actului medical. Dar nu foarte sus, pentru că suntem, încă, jos destul. O realizare pentru care merită aplauze atât administrația județeană cât și managerul Curierului Zilei, Cristi Neguț, unul dintre nașii ideii.
Pentru folosirea în bune condiții a instrumentului, au fost detașați, precum fotbaliștii de top, de la o ”echipă” din București (Fundeni), doi medici. Domnii Elvis și Ușurelu sunt cei desemnați să asigure stand-by-ul mașinii pentru inimi. Pacienții au fomat deja cozi pentru a se da pe mâna lui Ușurelu, considerând că Elvis ar putea fi cam smucit…
Dânșii vor avea o sculă! – a opinat, pe bună dreptate, nașul Neguț, referindu-se la faptul că angiograful, marca Phillips, este o variantă de top. Tot o sculă va avea și conducerea PSD, în căutarea marilor tăieri de panglici tricolore, cu multă presă și, mai ales, televiziuni. Victor Ponta, prezidențiabilul partidului, a trimis, exact în momentul conferinței, un sms către președintele Tecău, în care îl felicita pe acesta pentru reușită și, mai ales, se autoinvita la inaugurare. Care inaugurare se va întâmpla, cu toate cadavrele peste care va fi nevoie să se treacă, exact înainte de alegerile prezidențiale. E nevoie de petreceri mai multe, mai ales că producția agricolă nu va fi tocmai de excepție, iar din PNL a rămas numai Polexe. La dracu`, măcar o dată la patru ani, dacă s-ar putea, să se recolteze mai în iarnă, să nu afecteze procentu`…Desigur, Ponta are tot atâtea motive să vină în Argeș câte are și Iohannis, pentru că cel din urmă are origini în vest, ca și aparatul. Numai că pe neamț n-o să-l cheme nimeni, pentru că nu e ortodox, de-aia…
Ponta va face un selfie – ajutat, desigur, de întreaga echipă de campanie, cu angiograful în brațe. Apoi va ține un discurs contra lui Băsescu, spre îngrijorarea aceleiași echipe de campanie care, deja, se gândește ce se va face odată cu dispariția lui Băsescu de la Cotroceni. După baia de mulțime va fugi la următoarea inaugurare, la următorul discurs contra lui Băsescu.
În Argeș? Ei bine, după momentul solem se vor relua lucrările de instalare a angiografului. Acesta poate că va funcționa efectiv abia spre anul nou. Sau la sfântul așteaptă, dacă nu vor fi și bani pentru materialele medicale conexe. Scopul său politic va fi fost însă îndeplinit. Managerul Spitalului Județean vorbea de un indicator statistic în sănătate – ani de viață câștigați/pierduți, indicator care va cuantifica, în viitor, rezultatele aparatului. Pentru că la indicatorul ”ani politici” suntem numai la ”pierduți”. Cum speranța moare însă ultima, ne punem speranțele rămase în viață în tinerețea medicului Elvis, care a promis că va face angiograful să cânte, precum și în mâna cât mai puțin grea a medicului Ușurelu.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea