5.000 de euro pentru fiecare hectar în cadrul proiectului „Prima împãdurire a terenurilor agricole“

# Nu vă grăbiţi să cumpăraţi teren, trebuie să fiţi proprietari de cel puţin doi ani. 1 februarie este data la care a început prima sesiune a proiectului „Prima împãdurire a terenurilor agricole“. Cei care vor sã-si împãdureascã terenurile agricole pot depune proiectele pânã pe data de 28 februarie. Până acum, în Argeş nu a fost depus niciun proiect, iar la nivel naţional au fost depuse doar douã proiecte, dupã cum a declarat Marius Dorel Jurubitã, directorul adjunct al Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Ruralã şi Pescuit Argeş pentru ziarul Top. Doritorii nu trebuie însă să se grăbească la cumpărarea de terenuri, pentru că una dintre condiţiile obligatorii este ca cei ce aplică pentru programul respectiv să fie proprietar de cel puţin doi ani. Cei care vor sã-şi împãdureascã terenurile vor primi subvenţii de 5000 de euro pe hectar. Aceştia trebuie sã aibã minim 0,5 hectare pentru a putea primi subvenţia pentru împãdurire. Prima condiţie pe care trebuie sã o respecte solicitantul este sã facã dovada deţinerii terenului agricol eligibil pentru împãdurire. Acesta trebuie sã fi fost declarat la Agenţia de Plãţi şi Intervenţie pentru Agriculturã (APIA) în ultimii 2 ani calendaristici şi sã fi respectat în toatã aceastã perioadã şi pe toatã suprafaţa parcelelor propuse pentru împãdurire, Bunele Condiţii Agricole şi de Mediu (GAEC). Dovada se va face prin emiterea de cãtre APIA a unei „Note de constatare“. Cei care îşi împãduresc terenurile agricole pot primi trei tipuri de plãţi: o primã pentru lucrãrile de înfiinţare, o primã anualã pentru lucrãrile de întreţinere a plantaţiei pe o perioadã de 5 ani - se oferã o sumã de bani anualã şi se mai oferã şi o primã compensatorie fixã anualã pe hectar, autoritãţile considerând cã proprietarii au pierdut o parte din venit din cauza împãduririi, pe o perioadã de 15 ani. Cei care vor sã împãdureascã terenurile pot depune proiectele la sediul Agentiei de Plãţi pentru Dezvoltare Ruralã şi Pescuit în fiecare zi între orele 9.00 - 14.00 pânã pe data de 28 februarie, ora 12.00. M.S.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea