Vila Florica, fără șanse în fața comisiei de (in)cultură a Consiliului Județean

Luni, 29 Iunie 2015 22:09

Spiridon Voinescu.
Suntem pe mâini bune, zic eu, privind retrospectiv spre forul de conducere al județului. Întrunirile din ședința lunară a Consiliului Județean asigură așa un circ, încât nu mai ai nevoie de nimic în următoarea perioadă. Nu mai ești interesat nici de asfaltările puține și de calitate mizerabilă, nici de pavelele lui Pendiuc, nici de pavelele înierbate care, probabil, vor fi ale lui Ionică. Nu. Problemele dezbătute în ședințele de Consiliu Județean sunt mult mai circărești.
Săptămâna trecută, semnalul de transformare a sălii de ședințe în arenă a fost propunerea de hotărâre pentru înființarea unei comisii de negociere, comisie ce se dorea a fi împuternicită să discute cu moștenitorii Brătienilor cumpărarea Vilei Florica. O comisie propusă după ”succesurile” înregistrate de comisia anterioară care, într-o crasă delăsare, nu era lămurită, nici după desființare, ce trebuia să negocieze. Să fie numai pereții Vilei Florica și  terenul de trei hectare, să fie și mobilierul și cărțile din interior, să fie numai copacii sau și pădurea? Ei bine, cert este că ceața încă nu s-a ridicat, ceață alimentată copios – din păcate - și de președintele Tecău, care a confundat stânga cu dreapta de mai multe ori, opinând că Centrul Brătianu se va închide în lipsa comisiei de negociere. Nu, nu are nicio legătură închirierea vilei pentru activități culturale de către CJ, cu achiziționarea acesteia pe bani. În fine…
Cert este faptul că plecarea lui Nicolescu din scaunul acela, situat fix în mijlocul mesei, se simte. Nicolescu nu se sfia să facă chefuri cu lăutari în casa Brătienilor, chefuri stropite cu vin vechi, vin luat ”pă moca” (expresia aparține cercetătorului Tănăsescu, directorul INCDBH Ștefănești) din beciurile fostei podgorii din vecinătate. Același Nicolescu, însă, ar fi mâncat și carne crudă de consilier județean care, după un an de comisie, habar nu are ce să negocieze, habar nu are ce să cumpere. Dar are habar să saboteze, să formeze bisericuțe pesediste, lucru, de asemenea, necunoscut în era nicolesciană. Culmea, discuțiile dintre consilieri au aprins, la un moment dat, beculețele roșii de panică ale IQ-ului, în momentul în care s-a pus problema achiziționării sau nu a inventarului mobil. Consilierul avocat Fulga s-a declarat șocat de ipoteza  cumpărării bibliotecii, a mobilierului și celorlalte elemente mobile. Uitând însă de faptul că termenii juridici nu au nimic de-a face cu un monument istoric, monument alcătuit dintr-un complex de elemente. Nu poți cumpăra Vila Florica fără tavanele casetate din lemn, fără lambriurile sculptate, fără bibliotecile făcute la comandă, pe dimensiunea pereților – toate acestea, într-o seacă interpretare juridică, fiind elemente mobile. Fără acestea însă, Vila Florica nu ar mai fi decât o căsoaie cu patruzeci de camere. Nu poți cumpăra numai caroseria unei mașini, singura care se vede cu ochiul de la distanță. Fără volan, motor, pedale, mașina respectivă este numai o carcasă. În fine, again…
Becurile roșii aprinse au prins a se sparge, de stress, în momentul în care, un alt consilier, iluminat peste măsură, a venit cu ideea de a căuta, prin arhive, un inventar al vilei din zona celui de-al doilea război mondial. ”Să știm ce cumpărăm”, a explicat el audienței, mândru de tâmpenia emisă. De parcă urmașii Brătienilor vând ceva ce aveau acum 70 de ani, nu ceea ce este acum de vânzare. Probabil că, imediat după război, pe moșie încă mai existau vaci, că de boi nu ducem lipsă nici acum, boii neavând un preț care să influențeze, astfel, tranzacția. Iată, însă, că pot întârzia negocierea.
Vila Brătianu costă două-trei milioane de euro. Pentru muritorii de rând, o sumă enormă. Pentru bugetul CJ Argeș o sumă digerabilă, echivalentă cu câțiva km. de asfalt. Sau cu bugetul alocat, până nu demult, afacerii cu dedicație Ara Soft. Pentru valoarea istorică deosebită a cuibului Brătienilor, loc de naștere a liberalismului, suma este chiar mică. Ce te faci însă cu comisia, care încă se mai gândește de unde să înceapă cu inventarul, din ce an? Ce mai contează că directoarea Centrului de Cultură Brătianu a spus că deține inventarul actual, cel care poate fi vândut? Chiar, de ce nu se face o comisie de inventariere a cărților arse după 1948? O altă comisie ar putea evalua bunurile mobile ce au trecut prin vilă încă de la 1858, de când a început construcția acesteia. O comisie ar putea fi desemnată, la fel de bine, să numere ouăle lui Năstase de la Cornu. O altă comisie, însă, ar trebui să treacă, dracu, la muncă, și să vadă cât de simplu s-ar putea rezolva situația. Sunt convins că moștenitorii Brătienilor ar fi de acord să vândă și în rate. Numai că Dumnezeu a dat prostia unora nu în rate, ci pe toată odată, plus dobânzi dumnezeiesc de mari…