Închisoare de trei ani pentru falsificatorii de vinuri

# Se interzice folosirea substanțelor aromatizante de orice natură, a îndulcitorilor sintetici, precum și a coloranților # Legea viei și vinului a fost adoptată, la sfârșitul lunii mai, de Parlament

Noua lege a viei si vinului adoptată recent în Parlament interzice folosirea substanțelor aromatizate, a îndulcitorilor sintetici și a coloranților la obținerea vinurilor. De asemenea, cei care falsifică vinurile riscă închisoarea, precum și suspendarea activității pe o perioadă de trei ani.
Parlamentarii au votat cu 290 de voturi pentru și 3 abțineri, „Legea viei și vinului în sistemul organizării comune a pieței vitivinicole”, un nou act legislativ care are ca obiectiv protejarea adevăraților producători de vinuri.
În cadrul noii legi se interzice adaosul de apă la producerea mustului și a vinului, precum și la alte produse vinicole. De asemenea, sunt interzise producerea vinurilor din alte materii prime decât strugurii pentru vin sau modificarea compoziției acestora prin adaosul unor subsanțe care nu sunt permise în lege.
Noul act normativ interzice folosirea substanțelor aromatizante de orice natură, a îndulcitorilor sintetici, precum și a coloranților în procesul de obținere a vinului, singura excepție permisă fiind aromatizarea datorată contactului vinului cu lemnul de stejar.
Cei care falsifică vinurile și le expun la vânzare riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 3 luni la 3 ani sau amendă penală, conform noii legi. Totodată, aceștia riscă suspendarea autorizației de antrepozit fiscal pe o perioadă de trei ani, în cazul în care exista o hotărâre judecătorească definitivă în acest sens.


Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea