Academicianul Constantin Bălăceanu-Stolnici lansează volumul „Amintiri... Viața la țară - Stolniciul interbelic”

# Eveniment editorial de excepție la Stolnici, miercuri, 22 iulie

Miercuri, 22 iulie, la orele 14, Căminul Cultural din comuna Stolnici va găzdui un eveniment de mare ținută și, totodată, cu o importantă încărcătură emoțională: fiul satului, academicianul Constantin Bălăceanu-Stolnici își va lansa aici, peste stradă de casa copilăriei sale,  volumul „Amintiri...Viața la țară – Stolniciul interbelic”.
Invitații speciali ai evenimentului sunt academicianul Răzvan Theodorescu, academicianul Sabina Ispas și prof. univ.dr. Cristina Glavce.
Așa cum am menționat mai sus, lansarea are loc la numai câțiva metri de casa în care și-a petrecut copilăria marele om de știință.
Constantin Bălăceanu-Stolnici s-a născut la 6 iulie 1923 în București și este medic neurolog, profesor de Neuropsihologie și Anatomie a Sistemului nervos, membru de onoare al Academiei Române. Este descendent al Bălăcenilor, veche familie boierească aparținând nobilimii pământene, căreia în secolul al XVII-lea aula imperială vieneză i-a conferit titlul de conte al Sfântului Imperiu Romano-German și i-a concesionat stema.
Bălăceanu-Stolnici a urmat Liceul „I.C. Brătianu” din Pitești, unde a dat bacalaureatul în 1941. Între anii 1941-1947 urmează cursurile Facultății de Medicină din București, obținând în 1948 titlul de Doctor în Medicină și Chirurgie, cu teza Considerații asupra complexului cerebelo-dento-olivar, realizată sub conducerea profesorului Ion T. Niculescu. În 1967 a fost confirmat Doctor în Științe Medicale de către IMF-București și Ministerul Învățământului.

# Funcții ocupate în prezent
Efor testamentar al Așezămintelor Brâncovenești (Biserica Domnița Bălașa).
Membru al Adunării Naționale și al Consiliului Național al Bisericii Ortodoxe Române.
Președinte al Societății Ateneul Român.
Director onorific al Institutului de Antropologie al Academiei Române.
Președinte de onoare al Universității Ecologice din București.
Președinte al familiarilor Ordinului de Malta din România.
Președinte al Centrului Internațional Antidrog și al Drepturilor Omului, format din 14 organizații europene.

# Distincții primite
Doctor honoris causa al Universității „Gr.T.Popa” din Iași, al Universității din Petroșani și al Universității Ecologice din București
Decorat cu „Crucea Patriarhală”
Laureat al „Marelui Premiu” al Societății Franceze de Sinteze Înalte
Meritul Maltez în grad de Ofițer
Ordinul Steaua României în grad de Cavaler
Membru de onoare al Grupului de Acțiune Antidrog - România
Medalia Regele Mihai I pentru Loialitate

Sevastian Pupăză Roșu, primarul comunei Stolnici: ”Este o mare onoare pentru noi să îl avem, din nou, alături pe domnul academician. Domnia Sa are aici rădăcini adânci, de sânge, rădăcini care sunt, iată, de nezdruncinat. Lucrarea ce va fi lansată miercuri vine să completeze o serie de alte documente de o importanță majoră pentru localitatea noastră. Nu trebuie uitat faptul că domnul academician a avut o contribuție esențială la alcătuirea Monografiei Comunei Stolnici, o lucrare, deasemenea, de înaltă ținută. Suntem pregătiți și așteptăm cu nerăbdare acest eveniment la care, sunt convins, vor participa foarte mulți pasionați de istorie și de cultură, în general.” S.V.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea