Maraton de spectacole cu vedete ale muzicii uşoare şi populare la ziua comunei Bascov

Mare sărbătoare, la sfârșit de vară, în comuna Bascov! Duminică, 30 august, pe platoul islazului Aninoasa din satul Brăileni a avut loc ediţia a lX-a a celei mai mari şi mai importante manifestări cultural-artistice din localitate – Ziua Comunei Bascov.
Şi în acest an, administraţia locală, în frunte cu edilul Gheorghe Stancu, a dorit să le ofere locuitorilor comunei o zi plină de surprize și bucurie, cu nume mari ale muzicii populare româneşti.

Programul de muzică populară a fost asigurat de solişti consacraţi ai genului, printre care Mariana Stan, Ana Maria Tăbârcă, Andrada Cârciumaru, Ana Maria Trandafir, Andreea Ilinca, Rodica Voicu şi mulţi alţii. Pe scenă au mai urcat Ansamblul Chindia din Târgovişte, Corul Veteranilor „Mihai Viteazul“, Căluşarii din Stolnici şi, bineînţeles, Ansamblul Folcloric „Doina Bascovului“ al Casei de Cultură „Adriana Trandafir”.

Concerte Anda Adam, Carmen Şerban şi Daniela Condurache

Începând cu ora 18.00, a urcat pe scenă şi a susţinut un spectacol de zile mari, cu muzică de petrecere, interpreta Carmen Şerban. Recitalul artistei a fost urmat de unul susţinut de Daniela Condurache, Graţian Bădescu şi de Rapsozii Bascovului. Invitata specială a serii a fost Anda Adam, care, începând cu ora 20.40, a încântat publicul cu melodiile ei.
Nu au lipsit festivităţile de premiere a  cuplurilor care au împlinit 50 de ani de căsătorie neîntreruptă şi a olimpicilor bascoveni. La finalul evenimentului a avut loc obişnuita tombolă cu premii. Anul acesta, premiul trei a constat în trei fiare de călcat, premiul doi a constat în trei maşini de tocat, la premiul întîi au fost două aspiratoare; premiul special a fost o plasmă TV.
Au fost prezenţi politicieni de marcă, şefi de instituţii, consilieri județeni şi primari din judeţ și din țară, mii de localnici și mulți alți invitații. Printre oaspeţii de seamă ai evenimentului  s-au numărat  Sorin Cîmpeanu-ministrul Educației, Andrei Gerea-ministrul Energiei, Florin Tecău – preşedintele Consiliului Judeţean Argeş,  Mihai Oprescu - prefectul judeţului, Constantin Polexe vice-președintele Consiliului Județean , deputaţii Radu Vasilică și Ioana Jenica,Dumitru Todosoiu inspector școlar general dar şi consilierii județeni Clipici Marian și Bratu Gabriel şi colegii primari din comunele învecinate.
Punctul culminant al serii a fost un spectaculos foc de artificii care a făcut deliciul publicului prezent.
„Ne bucurăm foarte mult pentru că putem duce mai departe această sărbătoare şi vreau să mulţumesc Consiliului Judeţean Argeș, care ne-a sprijinit de fiecare dată. De asemenea, vreau să le aduc mulțumiri și sponsorilor. Nu în ultimul rând, vreau să le mulţumesc foarte mult bascovenilor, pentru că m-au sprijinit în fiecare acţiune pe care am întreprins-o, iar eu am făcut tot posibilul să nu-i dezamăgesc”, ne-a declarat primarul Gheorghe Stancu.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea