Directorul S.E.D.C. Mioveni vrea să revoluţioneze iluminatul public

# Nicolae Tudose: ”Suntem pe punctul de a implementa pe piaţa naţională şi, de ce nu, internaţională, un ceas Astrolux de aprindere a iluminatului public în funcţie de ora astronomică

În perioada post decembristă, majoritatea firmelor cu capital de stat au dat faliment; cele care mai există trag din greu să supravieţuiască datorită nepăsării managerilor faţă de parcursul economic al societăţii pe care o conduc. De-a lungul timpului s-a dovedit că majoritatea conducătorilor de

societăţi  cu capital de stat, aşa cum se întâmplă şi cu politicienii, de cele mai multe ori făcând parte din rândul lor, şi-au urmărit doar interesul personal şi al apropiaţilor. Sunt puţine cazuri când o societate de stat a prosperat şi, mai mult, a ajuns să concureze cu firme private. Un caz de acest gen am remarcat în Mioveni, despre care mulţi zic că este un paradis financiar, dar cu toate astea conducătorii acestui oraş nu se limitează doar să cheltuiască impozitele venite de la Uzină şi de la celelalte platforme industriale.
Societatea Consiliului Local Mioveni, Servicii Edilitare pentru Comunitate Mioveni, înfiinţată cu câţiva ani în urmă, în anul 2010, a ajuns să fie un jucător important pe piaţa construcţiilor, mai ales în domeniul electric, reuşind să contracteze chiar şi lucrări private.
Acum, directorul S.E.D.C. Mioveni vrea să implementeze pe piaţa naţională şi internaţională un ceas care va revoluţiona iluminatul public,  fiind destinat pentru comanda funcţionării automate şi optimizate a iluminatului public în localităţi.
Faţă de sistemele de comandă folosite în prezent şi anume, cu fotoreleu sau cu ceas programator obişnuit, noul produs conceput şi realizat în premieră în ţara noastră asigură corecţia zilnică automată a orelor de aprindere şi stingere a iluminatului public în funcţie de modificarea astronomică a orelor de răsărit şi apus ale soarelui.
”În momentul de faţă, suntem pe punctul de a implementa pe piaţa naţională şi, de ce nu, internaţională un ceas Astrolux de aprindere a iluminatului public în funcţie de ora astronomică. Adică, iluminatul se decalează şi nu mai este nevoie să intervii când se schimbă anotimpul pentru modificarea orei de aprindere. El se schimbă automat. Acest sistem îl vom patenta şi vom încerca să-l distribuim către serviciile de iluminat public din ţară. Încercăm să-l prezentăm şi prin afara ţării. Prin unele ţări, am observat că se lucrează pe fotocelulă, dar acest sistem este mai eficient.
Ceasul mai prevede şi alte funcţii cum ar fi: stingerea anumitor faze într-un interval de ore pentru economie.
Noi, S.E.D.C. Mioveni, suntem în parteneriat cu un colaborator important căruia i-am prezentat proiectul, dar i-am pus condiţia ca să fim distribuitori unici. Încercăm să-l înregistrăm pe marca Servicii Edilitare pentru Comunitate Mioveni”, ne-a mărturisit Nicolae Tudose, directorul S.E.D.C. Mioveni.

S.E.D.C. Mioveni, un jucător important şi pe piaţa privată

Aşa cum ziceam, S.E.D.C. Mioveni a intrat şi pe piaţa privată. De curând societatea Consiliului Local Mioveni, S.E.D.C. Mioveni, a semnat un contract de exclusivitate cu GDF Suez pentru înlocuirea sistemele de iluminat ale tuturor sediilor GDF Suez din ţară.
Totodată, S.E.D.C. Mioveni mai lucrează în momentul de faţă şi la magazinul Jumbo care urmează să se deschidă în Piteşti. Aici, specialiştii S.E.D.C. Mioveni schimbă toate corpurile de iluminat şi repară instalaţia electrică.
Tot pe partea privată, societatea condusă de Nicolae Tudose, managerul zilei, am putea spune, a mai prins lucrări şi la magazinul Trivale din centrul Piteştiului acolo unde, în  fiecare an, în perioada sărbătorilor de iarnă, au amenajat iluminatul ornamental pe exteriorul magazinului.
Lucian GHERGUŞ

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea