Noul pod peste Cotmeana din comuna Hârsești a fost inaugurat în prezența prefectului Mihai Oprescu

# Mihai Oprescu: ”Nu are rost, acum, să ținem multe discursuri; în 2016 vor veni politicienii să facă asta!”  # Președintele C.J Argeș, Florin Tecău, deși cu întârziere, a participat la eveniment # A fost inaugurat și buldoexcavatorul achiziționat, recent, de primărie. Acesta a cărat... tuciurile cu sarmale!

Inaugurare de obiectiv important atât din punct de vedere economic, social, dar și de suflet, în comuna Hârsești. Aici, marțea trecută, în prezența prefectului Mihai Oprescu, a primarilor din comunele învecinate dar și a câtorva sute de localnici, a fost sfințit și, ulterior, inaugurat noul pod, din beton, peste râul Cotmeana, pod distrus în totalitate, anul trecut, de inundații. Localnicii au venit cu bucurie, purtând în suflet nostalgia amintirilor legate de vechiul pod din lemn care, timp de o sută de ani, a fost reparat, cu eforturi susținute, de mica comunitate din zonă. Acum, noul pod, menit să dureze sute de ani, deschide practic o nouă eră. Una a modernității, a stabilității, a bunăstării. Un pod ridicat în numai câteva luni de o firmă performantă, Florima Construct, al cărei manager, Florea Ene, a fost prezent la festivități.

Despre investiția care se ridică la aproximativ 7 miliarde de lei și care s-a făcut din economii ale bugetului local, edilul-șef din Hârsești spune:  ”Iată, aici de față sunt bneficiarii direcți ai acestui frumos obiectiv, unul terminat într-un timp atât de scurt. Mulumim domnului prefect aici de față, pentru sprijin, mulțumim domnului președinte al CJ. Mulțumim constructorului care s-a ținut de cuvânt, realizând acest dificil obiectiv în doar câteva luni.
Acest pod mult așteptat este o promisiune pe care am făcut-o oamenilor în urmă cu un an, când am asistat cu toții, neputincioși, la inundații. Am reușit, iată, în doar câteva luni, să ridicăm în locul podului de lemn, vechi de 100 de ani, unul nou, din beton armat, cu o lungime de 60 de metri și o lățime de 5 metri, având o capacitate de rezistență de 80 de tone. Oamenii aveau nevoie de pod ca să poată ajunge cu animalele la islazul comunal, să aibă acces la terenurile pe care le cultivă dincolo de râu.”
Mihai Oprescu, prefectul județului Argeș: ”Bine v-am găsit în aceastăzi de sărbătoare. Anul trecut, când am venit aici, în comună, mă întrebam dacă vom mai vedea soarele, atât de multă apă și atât de mulți nori am văzut. O comună greu lovită a fost Hârseștiul. Aveți însă un primar tânăr, cu forță de muncă, pe care mă bazez și eu, și dumneavoastră. Nu are rost, acum, să ținem multe discursuri, în 2016 vor veni politicienii să facă asta, să țină multe discursuri. Să vă dea Dumnezeu sănătate și fericire!”

A fost inaugurat și buldoexcavatorul achiziționat, recent, de primărie. Acesta a cărat... tuciurile cu sarmale!

Edilul șef al localității, Ionel Moloiu, s-a gândit, în primul rând, la partea spirituală a inaugurării. Așa încât toată lumea s-a rugat, alături de cei trei preoți, pentru bunăstare și împliniri. Soborul a sfințit frumoasa lucrare, rugându-se pentru rezistența acesteia în timp, dar și pentru sănătatea celor prezenți. Primarul localității nu a neglijat însă nici partea lumească, pregătind, alături de echipa sa, câteva mii de sarmale pentru frumoasa sărbătoare. Masa a fost pusă chiar lângă noul edificiu, în albia râului Cotmeana, râu de cele mai multe ori prieten al localnicilor. Nu a lipsit o țuică galbenă, de prune, sau un pahar de vin limpede. Deliciul culinar a fost reprezentat însă de cele câteva mii de sarmale, aduse în tuciurile în care au fost gătite. Din motive de cantitate, dar și de celeritate, pentru că trebuiau servite fierbinți, acestea au fost aduse în cupa noului buldoexcavator. Prilejul a constituit și proba focului pentru utilajul nou achiziționat, acesta cărând delicatele greutăți în cele mai bune condiții.
Tocmai când sătenii se pregăteau să sfârșească ospățul, iar călușarii comunei făceau ultimele probe de rezistență pe pod, președintele C.J. Argeș, Florin Tecău, a apărut dintr-un nor de praf, motiv că chiar a ținut, chiar și cu un mic decalaj, datorat altor evenimente, să fie prezent. Respect pentru gestul domniei sale, felicitări primarului și echipei, felicitări seriosului constructor! A.S.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea