Fondurile europene, principala modalitate de dezvoltare a comunei Buzoieşti

# Ion Tănase, primarul localităţii, în doar cei trei ani de mandat, a reuşit să aducă în comuna Buzoieşti aproximativ 3 milioane de euro, bani europeni

Fondurile europene au însemnat pentru mulţi edili o oportunitate imensă în dezvoltarea comunităţii pe care o conduc. Însă, pentru atragerea acestor fonduri, eforturile sunt uriaşe, dar şi aşa, neavând alte alternative pentru a moderniza localitatea pe care o reprezentau, mulţi primari s-au înhămat la jugul banilor europeni.
Un exemplu în acest sens îl reprezintă primarul comunei Buzoieşti, Ion Tănase, care acum a început să culeagă roadele muncii sale din aceşti primi trei ani de mandat.
Instalat în funcţia de primar în anul 2012, Ion Tănase, văzându-și comuna rămasă în urmă în ceea ce priveşte modernizarea, a luat taurul de coarne şi s-a înhămat la atragerea fondurilor europene, singura posibilitatea pe care o avea în dezvoltarea localităţii sale.
Şi aşa se face că, în aceşti trei ani de mandat, Ion Tănase a reuşit să aducă în localitate  trei milioane de euro, bani europeni nerambursabili.
Un prim proiect pe care a reuşit să-l acceseze a fost asfaltarea a 6,8 kilometri de drum pentru exploataţii agricole, în valoare de un milion de euro. Acest drum face legătura între localităţile Ioneşti şi Podeni, iar la sfârşitul acestei luni va fi dat în folosinţă.
La sfârşitul acestei luni, primarul Ion Tănase va inaugura şi vestiarele de la terenul de fotbal din satul Şerboieni, investiţie făcută tot din bani europeni, de care se vor bucura cele două echipe de fotbal din liga a  IV–a pe care le are primăria Buzoieşti. Această investiţie este de 30 mii euro, proiect ce a fost implementat prin Grupul de Acţiune Locală din Bârla. 
Un alt proiect pe fonduri europene, dar care se desfăşoară în colaborare cu Apă Canal 2000 S.A., este introducerea reţelei de canalizare în satele Ioneşti, Vlăduţa şi Şerboieni.
Din bani europeni Primăria Buzoieşti a mai reuşit să achiziţioneze un buldoexcavator, tot prin intermediul Grupului de Acţiune Locală din care fac parte.
În faza de implementare se mai află un proiect în valoare de un milion de euro plus T.V.A. ce vizează asfaltarea a şase kilometri de drumuri comunale din satele Vlăduţa şi Şerboieni, acolo unde există toate utilităţile, atât apă cât şi canalizare. În momentul de faţă, acest proiect se află în stadiul de obţinere avize, iar în primăvara anului viitor se va trece la executarea lucrărilor.
Conform spuselor primarului Ion Tănase, se mai are în vedere atragerea de bani europeni pentru reabilitarea grădiniţei din satul Cornăţel, pentru utilarea şi dotarea căminelor culturale din comună şi pentru reabilitarea bisericii din satul Vlăduţa, care este monument istoric.

”Neavând altă posibilitate de a moderniza comuna, am căutat o soluţie în fondurile europene prin Gal-ul (Grupul de Acţiune Locală) din Bârla şi uitaţi că am reuşit să aduc o sumă frumuşică de bani în Buzoieşti, în aceşti trei ani de mandat ai mei. Sigur că întotdeauna este loc de mai bine, dar depunem toate eforturile pentru a ne îndeplini obiectivele. Am căutat să avem în atenţia noastră toate domeniile”, ne-a declarat primarul comunei Buzoieşti, Ion Tănase.
L.G.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea