Florin Tecău, un deces politic prematur, cu șanse mici de resuscitare

Spiridon Voinescu.
Fără adâncă durere în suflet, organizația județeană a PSD Argeș anunță viitorul deces politic al celui care, încă, este președintele Consiliului Județean Argeș, Florin Tecău. Cam așa ar putea suna anunțul unei morți oarecum așteptate,  însă venind, ca orice anunț de acest gen, cu elemente de surpriză. ”Te vom uita de îndată!” – par pregătiți a scrie, cu litere de-o șchioapă, pesediștii argeșeni pe coroana mortuară, politică și (r)ea, destinată președintelui. Florin Tecău, deși a încercat, s-a zbătut și a participat, în ultimele două luni, la un maraton populist în județ, nu a reușit să facă pasul spre viața politică de apoi. Drept pentru care, din vară, este foarte posibil să asistăm la transformarea sa într-un Emil Constantinescu al politicii județene, o persoană trasă pe linie moartă și cu buruieni necosite în jurul macazului. La numai o zi după stabilirea listei finale a candidaților, actualul președinte al CJ pare să nu mai încapă în nicio tabără. Nu la vedere, Doamne ferește! Tecău este încă un om puternic, dar nu va mai fi mult timp de acum încolo. Dacă președinte vine Mânzână, acesta va pofti – deși acum se jură pe roșu că nu-i așa – foncția lui Tecău. Și, probabil, o va și obține, pentru că PSD-ul se pleacă, din tradiție, în fața liderului. Dacă președinte vine Valeca, Tecău nu va avea, deasemenea, loc. Cei doi se înțeleg la fel de bine ca personajele unui film mut, pentru că nu comunică deloc. Erată: cei din filmul mut tot mai făceau un semn, ceva... Karatistul Valeca este un personaj cel puțin la fel de singuratic precum Tecău, ceea ce nu îl recomandă deloc pentru o organizație atât de mare, unde lucrul în echipă este esențial. Asta ca să nu mai vorbesc de cele șapte luni de interimat la șefia PSD Argeș, unde senatorul Valeca s-a remarcat printr-un mare... nimic! Mult mai karatist, acum, pare fostul președinte Constantin Nicolescu. Și mult mai puțin autist...
Dacă președinte vine Cătălin Rădulescu, atunci... să ne ferească Dumnezeu pe toți! Că Cătălin (na, așa am vrut eu să scriu!), atunci când se enervează, poate să provoace fulgerul din cer, vocea sa poate cădea ca tunetul peste niște mărunței  precum Victor, Liviu și alți câțiva mai ceva, încruntarea sa  poate  provoca dureri de cap și de organe cu o viteză mai mare decât a lui Chuck Norris. Noroc că Cătălin (iar!?) este susținut numai de Pendiuc, care și el a slăbit considerabil...
Slăbiciunile celor trei candidați duc chiar, culmea, la previziuni șahistice. Unii din cei care vizează vârful ierarhiei îl vor vota, probabil, pe Valeca, pentru că este mai ușor de dat jos, dar și pentru că pe sensei îl așteaptă un post călduț și bine plătit la Federația Română de Karate.
Pentru pesedistul de rând, și nu numai, concluzia apropiatelor alegeri județene ale PSD este una singură. Și tristă: trei, Doamne, și niciunul!...

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea