În pragul campaniei electorale, primarul comunei Mărăcineni, Nicolae Dascălu, vrea să îndatoreze comuna cu 55 de miliarde lei vechi

Deşi are un buget propriu considerabil, administraţia locală din Mărăcineni caută să se mai împrumute la bănci pentru modernizarea de drumuri, în al doisprezecelea ceas.
Nicolae Dascălu, primarul comunei Mărăcineni, se află la primul său mandat de primar, însă, cel puţin până în momentul de faţă, acesta nu a fost unul de succes pentru comunitatea respectivă. În tot aceşti trei ani, de când Dascălu a preluat frâiele administraţiei locale din Mărăcineni, comuna nu  cunoscut o schimbare majoră în bine, aşa cum cetăţenii se aşteptau.
Acum, în al doisprezecelea ceas, probabil, pentru a mai spera la un nou mandat, primarul Nicolae Dascălu vrea să modernizeze o parte din drumurile comunei, dar cu bani împrumutaţi, căci bugetul local a fost risipit pe alte obiective.
Aşadar, administraţia locală Mărăcineni a scos la licitaţie contractarea unui împrumut de 55 de miliarde lei vechi în vederea realizării investiţiilor “Modernizare drumuri, Comuna Mărăcineni, judeţul Argeş” şi “Reabilitare şi modernizare prin asfaltare: Strada 10, Strada Trandafirilor şi Strada Vile, Comuna Mărăcineni, judeţul Argeş”.
Primăria Mărăcineni vrea să contracteze acest credit pe o perioadă de rambursare de 10 ani, cu o perioadă de graţie de un an.

Pentru ziua comunei au fost bani, sume uriașe fiind cheltuite pe artiști și pe... înjurături

Cu doar câteva luni în urmă, Primăria Mărăcineni părea, însă, că se scaldă în bani. Ziua Comunei a fost transformată într-o veritabilă paranghelie, cu băutură și mici, unii chiar mari, dar și cu artiști celebri, veniți, fiecare pe mii de euro, de la București. Spicuim numai două fraze preluate chiar din site-ul primăriei: ”Buna dispoziţie a participanţilor a fost întreţinută  de solişti vestiţi precum , Maria Dragomiroiu, Petrică Mâţu  Stoian, Mirabela Dauer, Alex Velea, Andreea Bălan, Adrian Sîna, Sylvie, Caravana lui Axinte, prezentator Mihai Mitoşeru.
În cadrul festivităţilor de premiere au fost  acordate  diplome pentru consătenii care au împlinit 50 ani de convieţuire în anul 2015, pentru cei mai vârstnici localnici din cele doua sate, diplome de recunoştinţă pentru veteranii şi văduvele veteranilor de război,  diplome de  merit pentru elevii cu rezultate deosebite la învăţatură ,  diplome pentru sportivii de pe raza localităţii  Mărăcineni şi nu în ultimul rând diplome şi cupe participantilor  la concursul de pescuit sportiv cupa „Peştişorul de aur”
Așadar, pentru Axinte, Sînă și alți minunați, bălani sau nu, s-au găsit fonduri, pentru focurile de artificii, care au durat un minut (pe bani grei de tot minutul acela) s-au găsit fonduri. Pentru drumurile care trebuie să dureze ani nu se găsesc fonduri, trebuie luați bani din bancă, bani cu dobândă.
A, și mai e ceva. Pe banii dați de Primăria Mărăcineni, Axinte, managerul Caravanei lu` Axinte, s-a suit, un pic, pe scenă, să umple frigiderele sătenilor de bunătăți. Iată comentariul fazei petrecute atunci, comentariu preluat din Ziarul Profit:
”Tocmai când pe scenă evoluau formaţiile artistice din Argeş, mai exact cunoscutul ansamblul Doina Bascovului, cunoscutul Axinte a dat buzna pe scenă spre mirarea tuturor celor prezenţi şi a pus în scenă un circ demn de corturile ţigăneşti şi în nciucun caz pretabil la aniversarea unei comune. La un moment dat când mulţimea asista la evoluţia celor de la Bascov, dintr-o dată Axinte a năvălit pe scenă, beat rangă şi a început să vorbească execrabil la microfon, întrerupând momentul artistic. Nu îmi venea să cred ce se întâmplă căci acesta a început să îşi bage p…. în Doina Bascovului şi i-a dat jos de pe scenă pe argeşeni, pe bascoveni, ca să urce artiştii lui. A fost penibil!“, ne-a povestit aproape plângând unul din membrii Doinei Bascovului.”
Primarul a înmânat plachete personalităților venite la ziua comunei, că de, drumurile mai puteau aștepta, însă ministrul Gerea, spre exemplu, invizibil în multe situații, trebuia scos în evidență. Pentru prezență...L.G.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea