Hramul Bisericii Sfânta Parascheva din Cerbureni, motiv de bucurie creştinească

Biserica satului Cerbureni, din comuna Valea Iaşului, cu hramul Sfintei Cuvioase Paraschiva, s-a umplut miercuri de credincioşi.  Hramul bisericii a adunat, așa cum se cuvenea, fii ai satului, dar și oameni veniți din localitățile învecinate pentru a participa la slujba deosebită. Soborul format din opt preoți a ridicat spre cer rugăciuni fierbinți, frumoase, impresionând auditoriul atât prin profunzimea mesajului, cât și prin armonia vocală.

Încă de marţi seara a început - potrivit tradiţiei - sărbătorirea hramului acestei biserici ortodoxe cu vechime seculară. Slujba de vecernie a fost oficiată

de un sobor alcătuit din 12 preoţi care au ţinut să fie alături de părintele paroh Virgiliu Savu. La această vecernie a ţinut să participe şi consilierul arhiepiscopal Caliopie.
Prima atestare documentară a bisericii cu hramul Sf. Parascheva de la Cerbureni se regăseşte în documente de arhivă datând de pe la 1644/’45, apoi din catagrafiile de la 1808 şi 1824 -  ca biserică din lemn, pe moşie megieşească, făcută de jupân Ştefan Corbeanu. În Catagrafia din 1833 apare cu acelaşi hram, ca şi la 1845, când este menţionat şi numele de Cerboreni. Actualul lăcaş de cult creştin ortodox a fost zidit în perioada 1858-1863, fiind finalizat în vremea lui Alexandru Ioan Cuza şi a P.S. Episcop D.D. Climent, avându-l drept ctitor pe preotul Nicolae Savu.
Din rândul politicienilor, la acest eveniment creştinesc au luat parte Liviu Nicolae, posibilul candidat din partea PNL la primăria Curtea de Argeş, dar şi în calitate de fiu al satului, şi deputatul PND Mihai Deaconu, un apropiat al acestei comune, unde, de câte ori are prilejul, participă la evenimentele marcante ale acestei comunităţi.

,,Am bucuria să pot participa, în ceea ce mă priveşte, pentru al cinsprezecelea an, consecutiv, la hramul acestei biserici”

Aplecat către această activitate, primarul Nicolae Barbu spune că de când este primar, de 15 ani, participă la hramul fiecărei biserici din comună, ca şi în cazul acesteia, de unde este nelipsit de când se află în fruntea administraţiei locale.
Pe lângă această nelipsită prezenţă la evenimentele importante din parohiile comunei Valea Iaşului, primarul Barbu, în fiecare an, acordă fiecărei parohii suma de 5.000 mii lei. Pe lângă această sumă, fiecare parohie de pe teritoriul comunei Valea Iaşului a mai primit, anual, prin rotaţie, suma de trei sute de milioane lei vechi. Prima biserică ce a primit această sumă de bani a fost chiar Biserica Sfânta Parascheva, în urmă cu şase ani, bani care au fost folosiţi pentru construirea unei clădiri pentru clopotniţă, dar care este folosită şi ca o cancelarie a acestei parohii.
,,Această biserică deserveşte în principal satul Cerbureni. Este una din cele mai vechi biserici din comuna noastră, iar ca şi parohie este a II-a ca mărime, după parohia Valea Iaşului.
Noi avem bucuria că, anul acesta, s-a putut veni la această biserică, dinspre Curtea de Argeş, pe un drum total modernizat, asfaltat.
Am bucuria să pot participa, în ceea ce mă priveşte, pentru al cinsprezecelea an, consecutiv. De când sunt la primărie, din anul 2000, am venit în fiecare an la acest hram, cum dealtfel am reuşit să ajung la toate parohiile din comună.
Am încercat să ţinem o legătură între biserică şi administraţie, având în vedere că, până la urmă, şi unii şi alţii deservim oamenii. De aceea am alocat în fiecare an către bisericile din comună diverse ajutoare financiare.
Pentru această biserică, pe lângă cei 5000 mii lei, pe care îi acordăm anual fiecărei biserici din comună, am mai alocat şi o sumă de 30 mii lei pentru clădirea de clopotniţă care mai este folosită ca şi o cancelarie a acestei parohii. De altfel, mai toate parohiile au început să înflorească în comuna Valea Iaşului şi ne bucurăm că şi noi am putut pune umărul, să zic aşa, la această dezvoltare.
În urmă cu şase ani am acordat acestei parohii suma de 30 mii lei pentru investiţia de v-am vorbit. Pe urmă, prin rotaţie, anual, fiecare parohie din Valea Iaşului a primit aceşti bani. Am terminat această rotaţie anul trecut. Este drept că la Mustăţeşti am alocat anul trecut un miliard şi jumătate de lei vechi pentru că dorim să aducem şi acea parohie la nivelul celorlalte din comună.
Revenind la acest eveniment, după cum vedeţi, suntem înconjuraţi de cetăţeni, care, zic eu,  sunt într-o oarecare măsură mulţumiţi de administraţie şi de biserică”, ne-a declarat Nicolae Barbu, primarul comunei Valea Iaşului, un apropiat al preoţilor din comună.
Lucian GHERGUŞ

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea