Viceprimarul Laurenţiu Zidaru, întâlnire de gradul zero: ”Nu-i nimeni pe stradă, decât eu cu semaforul!”

# Laurenţiu Zidaru: ,,Stau frumos la semafor că trebuie să stau că sunt civilizat şi sunt viceprimar”

Viceprimarul Laurenţiu Zidaru, o persoană discretă, la prima vedere, s-a descătuşat săptămâna trecută şi a explicat, într-o conferinţă de presă, calvarul traficului din Piteşti, cât şi ineficienţele sistemelor de semaforizare din oraş care l-au adus la disperare pe acesta.
Totodată, Zidaru ne-a explicat şi cum rezistă să stea la atâtea semafoare, motivând prin faptul că funcţia îl obligă să fie disciplinat.  Aşadar, până ce va termina Ionică pasajele aeriene, dragi consilieri ai Municipiului Piteşti, vă rugăm să nu-l schimbaţi din funcţie pe domnul viceprimar Zidaru, pentru a circula cu toţii în siguranţă pe străzile din Piteşti.
”Eu plec la 5:30, lunea, mă duc la autogară. Plec de pe Exerciţiu, mă întâlnesc cu Eroilor. Este semaforul verde (pentru pietoni), nu este nimeni pe stradă. Stau frumos la semafor că trebuie să stau că sunt civilizat şi sunt viceprimar. Ajung în partea cealaltă, la Smeurei, găsesc semaforul. Nu este nimeni pe stradă, dar este semaforul şi opresc şi la semaforul acela. Cobor cu Armand Călinescu, prind un alt semafor, stau frumos şi la el. Îl scap pe celălalt, la intersecţia cu Republicii, acolo într-adevăr, este verde. Ajung la intersecţia cu Maternităţii, găsesc, iar, un roşu, nu-i nimeni pe stradă, decât eu cu semaforul. Merg puţin mai departe. Ajung la Spitalul Militar. Acolo nu-i nimeni pe stradă, nu apasă nimeni butonul şi-l găsesc în regulă, verde. Ajung la L-uri, mai găsesc un roşu şi, în sfârşit, ajung în partea cealaltă la Autogară. Sunt singur pe drum şi opresc la toate semafoarele. Nu este în regulă. În loc să pun un semafor cu o cameră video care să ia imagini. Dacă nu este nimeni la semafor, să schimbe sensul de mers şi să-l lase pe celălalt să treacă. Aşa, stai la semafor, consumi carburant, pierzi timp şi poluezi atmosfera”, s-a plâns viceprimarul disciplinat Laurenţiu Zidaru, presei despre calvarul traficului din Piteşti, nemulţumit de numărul semafoarelor din Piteşti şi de cum funcţionează acestea.
Dar dacă viceprimarul municipiului Piteşti s-a plâns presei de sistemul de semaforizare din oraş, cetăţenii cui trebuie să atragă atenţia despre problemele din Piteşti?!
Lucian GHERGUŞ

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea