Spitalul Călineşti, la răscruce de vânturi

# Nimeni nu înţelege cum poate fi desfiinţată o unitate model # Senatorul Mircea Andrei: „E foarte greu să se mai facă ceva pentru spitalul din Călineşti!” Şi totuşi… Hotărârea de Guvern nr. 21/09.03.2011, hotărâre ce trimite Spitalul de la Călineşti, o unitate model a sferei spitaliceşti judeţene, către subsolul oricăror clasamente de bun simţ prin transformarea în azil de bătrâni, a picat efectiv ca un fulger peste capetele tuturor celor implicaţi în acţiunile de salvare de la această catastrofă.  Hotărârea nu a ţinut seama de cele două memorii adresate de Consiliul Judeţean Argeş Ministerului Sănătăţii – nr. 60/04.01.2011, respectiv nr. 1602/09.02.2011 – pentru judeţul Argeş. S-a propus transformarea celor patru spitale: Spitalul „Teja Papahagi” Domneşti, Spitalul de Boli Cronice Mozăceni, Spitalul „Dr. Ion Crăciun” Călineşti şi Spitalul de Boli Cronice Rucăr, în cămine pentru persoane vârstnice, motivându-se că aceste unităţi sanitare nu corespund normelor în vigoare. Nu au contat nici miile de semnături ale localnicilor, nici adresele CAS Argeş, nici intervenţiile primarilor şi ale oamenilor politici din zonă. Undeva, într-un birou obscur de la Bucureşti, s-a luat această decizie – şi ea mai mult decât obscură!
Potrivit art. 3 din HG 212/2011,  Consiliul Judeţean va trebui să decidă prin hotărâre înfiinţarea de cămine pentru bătrâni prin reorganizarea spitalelor menţionate, instituţia fiind practic pusă în faţa unui fapt împlinit.
Neadoptarea acestor hotărâri ar conduce ulterior la situaţia ca aceste spitale să nu întrunească condiţiile cerute de Ministerul Sănătăţii privind criteriile de clasificare şi de acreditare pentru obţinerea autorizaţiilor sanitare de funcţionare, fără de care Casa Judeţeană a Asigurărilor de Sănătate Argeş nu va mai încheia contracte de finanţare.
Declaraţia senatorului Mircea Andrei în legătură cu spitalul din Călineşti: „Spitalul din Călineşti îndeplinea toate condiţiile pentru a rămâne. Nu ştiu ce s-a întâmplat, chiar am rămas surprins că pe listă a apărut spitalul de la Mioveni, care nici nu intrase în discuţie. Personal am fost cu primarul Gavrilescu şi am făcut toate demersurile. Ne aşteptam ca totul să fie în regulă. Vom vedea dacă a fost un interes politic pentru a salva spitalul de la Mioveni în detrimentul celui de la Călineşti, în momentul în care pe acel colegiu se va depune candidatura pentru senat. Se pare că este un colegiu bun pentru PSD. Competenţa pentru spitale a fost declinată către consiliile judeţene. E foarte greu să se mai facă ceva pentru spitalul din Călineşti!”
Primarul comunei Călineşti, Nicolae Gavrilescu: Suntem mulţi primari care susţinem cauza Spitalului Călineşti....suntem 11 primari de aici, din zonă, care susţinem această cauză. Este vorba de comunele Călineşti, Priboieni, Beleţi-Negreşti, Boţeşti, Căteasca,  Răteşti, Leordeni, Glâmbocata, Bogaţi, Suseni precum şi oraşul Topoloveni. Toţi au fost de acord să ne implicăm. Căutăm varianta de a susţine spitalul din bugetele proprii...
Viceprimarul comunei Călineşti, Vasile Meilescu, consideră că este un abuz şi o lipsă totală de respect faţă de cei peste 50.000 de oameni care beneficiază de serviciile acestui spital.
Politicienii principalelor tabere ale judeţului, PSD şi PDL, sunt absorbiţi de grijile alegerilor care bat la uşă. Totuşi, cine salvează Spitalul Călineşti?... A.S.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea