MEDICI INVESTIGATORI - CERCETARE MEDICALĂ. Dr. Marinescu Cristian: ”Cercetarea presupune cheltuieli care sunt acoperite în totalitate de către fondurile alocate de beneficiar, spitalul necheltuind nimic în această direcţie”

Cercetarea medicală este o activitate de vârf desfăşurată de Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti. Graţie medicilor cu o foarte bună pregătire această activitate se poate desfăşura şi la Piteşti, spunem acest lucru deoarece se desfăşoară în general în clinicile universitare din ţară şi străinătate. Cu alte cuvinte, am reuşit să aducem cercetarea medicală la Piteşti în beneficiul pacienţilor şi a spitalului în acelaşi timp. Pregătirea de înalt nivel a medicilor presupune o foarte bună activitate profesională, ţinută morală, rezultate de excelenţă la traininguri medicale foarte dure şi cu caracter eliminatoriu când se selectează competitiv medici din mai multe ţări din UE, dar şi din afara UE, cum ar fi Statele Unite ale Americii, şi nu în ultimul rând cunoaşterea la un nivel foarte bun a limbii engleze. Toate acestea, dublate de un management de calitate al Spitalului Judeţean de Urgenţă Piteşti au făcut posibilă desfăşurarea programelor de cercetare medicală la Piteşti.
Cercetarea medicală este extrem de complexă şi riguroasă. Este o etapă obligatorie în evaluarea tratamentelor medicale, fiind cerută de către autorităţile supreme de reglementare atât la nivel europen (EMEA) cât şi la nivelul SUA (FDA). Orice medicaţie sau terapie inovatoare care salvează noi vieţi trebuie să urmeze acest parcurs obligatoriu de cercetare, fără de care progresul în medicină nu poate fi realizat. Altă cale nu există. Aceste activităţi presupun aprobări internaţionale , dar şi naţionale (Ministerul Sănătăţii, Comisia Naţională de Etică, Agenţia Naţională a Medicamentului), dar şi cu înştiinţarea organismelor de reglementare europene (EMEA), saudacă este cazul cercetărilor comune cu SUA şi a organismelor de reglementare americane (FDA). Aceste lucruri se obţin şi se perfectează cu mult timp înainte că proiectulsă înceapă. Autorităţile internaţionale, dar şi naţionale auditează frecvent această activitate , tocmai în vederea păstrării standardelor de calitate şi respectării protocoalelor, toate în beneficiul pacientului. Astfel medicii de la Piteşti lucrează în cadrul acestor programe la fel de bine, uneori chiar mai bine -aşa cum au apreciat unii auditori internaţionali- că medicii din Franţa, Marea Britanie, Germania, Elveţia, SUA.

Auditurile dure la care sunt supuse cercetările medicale presupun nu doar un control al calităţii, dar şi evaluarea continuării acestora, deoarece în cazul în care acestea nu corespund standardelor internaţionale se opreşte imediat participarea la cercetare fără a exista un al doilea început. Practic, dacă un audit detectează probleme de procedură şi calitate a actului medical introduce pe o listă neagră persoana şi locul, aşa cum există lista datornicilor la bănci. Ne bucurăm că aici am avut nu doar o confirmare a respectării standardelor dure ci şi aprecieri foarte pozitive la adresa calităţii, fapt care a dus la solicitarea permanentă pentru noi proiecte. Este lesne de înţeles că activitatea medicilor spitalului nostru se mulează pe cerinţele europene şi acest lucru nu poate să fie decât în beneficiul pacienţilor.
Pacienţii care au beneficiat de participarea la programele de cercetare au fost mulţumiţi de atenţia şi profesionalismul medicilor, pe de altă parte au avut acces laterapiile inovatoare.
Este bine să încurajăm aceste activităţi şi să apreciem calitatea lor. Menţionăm că cercetarea presupune cheltuieli care sunt acoperite în totalitate de către fondurile alocate de beneficiar, spitalul necheltuind nimic în această direcţie. Toate aspectele menţionate contribuie la dezvoltarea Spitalului Judeţean de Urgenţă Piteşti şi la creşterea actului medical şi a capacităţii de îngrijire a pacienţilor la standarde cu adevărat europene.
Dr. Marinescu Cristian

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea